Stiri
Am convenit să continuăm discuțiile pe teme importante ce țin de agenda bilaterală, securitatea regională, cât și să intensificăm eforturile noastre comune în ceea ce privește integrarea europeană, inclusiv prin crearea unui Consiliu la nivel de președinți, care să contribuie la identificarea soluțiilor fezabile și rapide în beneficiul cetățenilor.
VIDEO, DOC // Maia Sandu, după întâlnirea cu președintele Ucrainei: "Ne dorim să fim mai mult decât vecini, ne dorim să fim prieteni care să acționeze în baza unui parteneriat strategic"
Actualitate
12.01.2021
17:55
3369
3369
Relațiile moldo-ucrainene vor fi relansate, promite președintele Maia Sandu care a efectuat astăzi prima sa vizită oficială peste hotare și a avut întrevederi cu reprezentanții conducerii de vârf din Ucraina.
Șeful statului a declarat, după întrevederea cu omologul ucrainean, Volodymyr Zelenskyy, că una dintre înțelegeri vizează inițierea unui "nou capitol atât în relațiile bilaterale, cât și în aspirațiile noastre comune de integrare europeană".
"Cooperarea noastră se va baza atât pe discutarea și soluționarea problemelor existente, cât și pe explorarea în comun a unor noi oportunități în interesul cetățenilor ambelor state. Ne dorim să fim mai mult decât vecini, ne dorim să fim prieteni care să acționeze în baza unui parteneriat strategic.
Șeful statului a declarat, după întrevederea cu omologul ucrainean, Volodymyr Zelenskyy, că una dintre înțelegeri vizează inițierea unui "nou capitol atât în relațiile bilaterale, cât și în aspirațiile noastre comune de integrare europeană".
"Cooperarea noastră se va baza atât pe discutarea și soluționarea problemelor existente, cât și pe explorarea în comun a unor noi oportunități în interesul cetățenilor ambelor state. Ne dorim să fim mai mult decât vecini, ne dorim să fim prieteni care să acționeze în baza unui parteneriat strategic.
Am convenit să continuăm discuțiile pe teme importante ce țin de agenda bilaterală, securitatea regională, cât și să intensificăm eforturile noastre comune în ceea ce privește integrarea europeană, inclusiv prin crearea unui Consiliu la nivel de președinți, care să contribuie la identificarea soluțiilor fezabile și rapide în beneficiul cetățenilor.
Pe lângă faptul că ne-am înțeles să aducem la nivel de parteneriat strategic relația dintre statele noastre și să creăm Consiliul Prezidențial, am convenit să intensificăm eforturile pentru a asigura securitatea la frontieră, am declarat sprijinul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional, am stabilit să accelerăm acordul care ar permite cetățenilor ambelor state să traverseze frontiera doar în baza buletinului de identitate, am discutat despre necesitatea de a diversifica sursele de energie, am accentuat că aprovizionarea cu apă a localităților de pe ambele maluri ale râului Nistru este o prioritate comună, am analizat opțiunea dezvoltării infrastructurii rutiere pe traseul Chișinău-Soroca-Yampil-Kyiv, care să asigure cea mai rapidă rută între capitalele statelor noastre", a declarat Maia Sandu.
Printre alte subiecte discutate în cadrul întrevederii dintre Sandu și Zelensky se numără accelerarea acordului ce ar permite cetățenilor ambelor state să traverseze frontiera doar în baza buletinului de identitate, necesitatea de a diversifica sursele de energie, aprovizionarea cu apă alocalităților de pe ambele maluri ale râului Nistru ca prioritate comună, dar și dezvoltarea infrastructurii rutiere pe traseul Chișinău-Soroca-Yampil-Kyiv, care să asigure cea mai rapidă rută între capitalele celor două state.
Menționăm că, la Kiev, președinții R. Moldova și Ucrainei au semnat o declarație comună, textul căreia îl puteți citi mai jos.

Stiri relevante
23.08.2026
01:12
133
Avioanele-cisternă americane pleacă din Bulgaria după o lună de tensiuni şi proteste legate de Iran
22.08.2026
23:35
333
Şase state UE, în frunte cu Germania, cer taxă excepţională pe profiturile uriaşe ale companiilor petroliere
22.08.2026
23:14
343
Vreme caldă de sfârșit de august în Republica Moldova, cu episoade de ploi (23–29 august 2026)
22.08.2026
22:42
424
Putin respinge „planul exotic” de pace al Kievului și amenință Ucraina cu un „răspuns adecvat” după atacurile asupra depozitelor Wildberries
22.08.2026
22:16
540
Putin și Medvedev anunță victoria inevitabilă a Rusiei în războiul prelungit contra Ucrainei
22.08.2026
21:18
750
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
22.08.2026
20:32
545
Șase state UE cer taxă unică pe profiturile uriașe ale companiilor petroliere
22.08.2026
19:54
510
Ucraina, în criză de rachete interceptoare: Macron promite sisteme SAMP/T-NG și cere altor state să ajute, Kievul vrea 5% din stocul SUA pentru a trece iarna
22.08.2026
18:21
639
Atac armat cu mitralieră asupra unei secții de poliție din Bruxelles, pus pe seama războiului drogurilor
22.08.2026
17:00
718
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
Top stiri
22.08.2026
23:35
301
Şase state UE, în frunte cu Germania, cer taxă excepţională pe profiturile uriaşe ale companiilor petroliere
22.08.2026
23:14
315
Vreme caldă de sfârșit de august în Republica Moldova, cu episoade de ploi (23–29 august 2026)
22.08.2026
22:42
396
Putin respinge „planul exotic” de pace al Kievului și amenință Ucraina cu un „răspuns adecvat” după atacurile asupra depozitelor Wildberries
22.08.2026
22:16
514
Putin și Medvedev anunță victoria inevitabilă a Rusiei în războiul prelungit contra Ucrainei
22.08.2026
21:18
730
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
22.08.2026
20:32
530
Șase state UE cer taxă unică pe profiturile uriașe ale companiilor petroliere
22.08.2026
19:54
494
Ucraina, în criză de rachete interceptoare: Macron promite sisteme SAMP/T-NG și cere altor state să ajute, Kievul vrea 5% din stocul SUA pentru a trece iarna
22.08.2026
18:21
620
Atac armat cu mitralieră asupra unei secții de poliție din Bruxelles, pus pe seama războiului drogurilor
22.08.2026
17:00
711
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
22.08.2026
16:23
787
Macron trimite Ucrainei noi rachete interceptoare după atacul rusesc sângeros de la Krivoi Rog
22.08.2026
15:50
901
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
22.08.2026
15:01
771
Statul Major ucrainean anunță pierderi rusești uriașe: peste 1,47 milioane de soldați și zeci de mii de blindate distruse în Ucraina
22.08.2026
14:05
628
Preparatele estetice și cosmetice nedeclarate, ascunse în bagaje la PTF Tudora
22.08.2026
13:28
845
Horoscopul zilei 22.08.2026
22.08.2026
11:53
846
Atac masiv cu drone ucrainene în Rusia: incendii la rafinăria Novokuibîșevsk și centrul logistic Ozon din Samara
22.08.2026
11:52
739
Guvernul anunță programul festivităților dedicate celor 35 de ani de Independență a Republicii Moldova
22.08.2026
10:28
714
Peste 81 de milioane de lei, obținute la buget după controalele ulterioare ale Serviciului Vamal
22.08.2026
09:39
705
Valurile de căldură din această vară au provocat peste 30.000 de decese în plus în Europa, iar bilanţul continuă să crească
22.08.2026
09:01
886
Armata ucraineană lovește rafinăria de petrol din Novokuibișevsk și un centru logistic Ozon în regiunea Samara
22.08.2026
08:47
669
Incendiu la Institutul Clinic Fundeni: 37 de pacienți evacuați, focul a fost lichidat și nu sunt victime
22.08.2026
07:40
887
Trump revendică strâmtoarea Ormuz drept „teritoriu american” în plină blocadă asupra Iranului
22.08.2026
07:24
908
Franța la răscruce: alegerile prezidențiale pot zgudui NATO și pune sub semnul întrebării prezența militară în România
22.08.2026
04:01
1035
Război diplomatic Israel–Turcia: Netanyahu îl numește pe Erdogan „dictator antisemit”, Ankara răspunde cu mandat internațional de arestare împotriva premierului israelian
22.08.2026
01:40
885
TikTok plătește 400 de milioane de dolari SUA pentru încălcarea confidențialității datelor copiilor în una dintre cele mai mari înțelegeri privind protecția minorilor online
22.08.2026
01:16
938
Vremea de sâmbătă, 22 august 2026: soare, ceva nori și răcorire ușoară în Moldova
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
Actualitate
Parteneri
Stiri
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri