Maia Sandu, despre rolurile lui Drăguțanu, Gurin și Candu, „în timp ce Șor fura într-o veselie”: „Cei de la Kroll nu au avut posibilitate să discute cu Șor. O fi pentru că Șor i-a refuzat sau pentru că autoritățile nu i-au lăsat?”
4257
Opinia liderei Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, după publicarea sintezei raportului „Kroll-2” care vizează frauda bancară din R. Moldova:
„Cel de-al doilea raport Kroll spune un lucru pe care îl cunoaștem cu toții: Ilan Șor este cel care a pus în aplicare schema prin care s-a furat un miliard de dolari din sistemul bancar al țării și prin care s-au „spălat” 2,6 miliarde de dolari. Tot Șor este și unul dintre beneficiari: prin cele 50 de companii care îi aparțineau și care au obținut credite „nerambursabile” de la cele trei bănci. Sinteza raportului nu ne oferă informație despre ceilalți beneficiari ai furtului bancar, dar ne permite să înțelegem mai bine cine l-a ajutat pe Șor.
Chiar dacă schemele au funcționat timp de câțiva ani, în care atât guvernatorul BNM Dorin Drăguțanu, cât și procurorul general Cornel Gurin au tăcut mâlc, cele mai mari furturi au avut loc în luna noiembrie 2014. Doar în noiembrie, suma creditelor acordate de aceste trei bănci (credite care nu aveau să mai fie rambursate vreodată) a crescut cu 1 miliard de dolari (12% din Produsul Intern Brut al țării)! 80% din aceste credite erau pentru firmele Grupului Șor.
CITIȚI și SINTEZA celui de-al doilea raport de investigație al companiilor Kroll și Steptoe & Johnson: „Împrumuturile acordate de cele trei bănci din R. Moldova societăților din „grupul Șor” au totalizat 2,9 miliarde de dolari între 2012 și 2014”
În timp ce Șor fura într-o veselie, câțiva membri din guvernul Leancă adoptau, la 7 noiembrie, decizia de garantare a creditelor de urgență pentru cele 3 bănci, în valoare de 9,5 miliarde de lei. Decizia BNM de introducere a administrării speciale la aceste bănci a venit mult mai târziu, doar pe 29 noiembrie, după finalizarea marelui furt. Asta i-a permis lui Șor și altora ca el, care au știut din prima sursă despre garanție, să îndatoreze băncile cât mai mult. Iar cel care promova cel mai insistent adoptarea garanției statului pentru cele trei bănci, fără mecanisme de protecție împotriva abuzurilor, era actualul președinte al Parlamentului – Andrian Candu. Această concluzie o facem din stenograma ședinței Guvernului. Astfel, chiar dacă Sinteza celui de-al doilea raport Kroll nu spune în mod direct cine sunt ceilalți beneficiari ai furtului miliardului, ne permite să înțelegem mai bine cine a fost interesat ca aceste crime financiare să se întâmple.
Apropo despre beneficiari, în raport se spune că o parte din bani au ajuns în conturile altor șapte bănci din Republica Moldova, mai multe detalii fiind incluse în raportul complet pe care autoritățile nu vor ca noi să-l vedem. Autorii raportului mai spun că anumite conturi din două bănci locale, bănci care au primit cei mai mulți bani, au fost parte a schemei implementate de Șor. Sunt curioasă să aflu care sunt aceste două bănci. De asemenea, autorii spun că nu au obținut acces la toate datele băncilor din Republica Moldova. Mă întreb ce instituție nu a oferit acces la informație: poate BNM? Încă un lucru care ridică semne de întrebare: cei de la Kroll nu au avut posibilitate să discute cu Șor. O fi pentru că Șor i-a refuzat sau pentru că autoritățile nu i-au lăsat?”
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















