Maia Sandu cheamă Comisia Electorală Centrală în JUDECATĂ: „ABUZ al guvernării în raport cu cetățenii din afară republicii”
1621
Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, anunță că a semnat o cerere de chemare în judecată a Comisiei Electorale Centrale (CEC), prin intermediul căreia solicită anularea deciziei acestei comisii cu privire la secțiilor de vot peste hotare.
Maia Sandu a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că „guvernarea continuă să comită un abuz în raport cu cetățenii din afara R. Moldova”, fiindcă CEC și Guvernul au neglijat prevederile Codului Electoral atunci când au adoptat decizia cu privire la secțiile de vot de peste hotare.
Mai exact, autoritățile nu au ținut cont de prezența de vot de la alegerile prezidențiale și nici de rezultatele înregistrării prealabile, dar au decis să deschidă secții de vot unde nu s-au înregistrat cetățeni sau au fost destul de puțini.
Politiciana a exemplificat că în Italia urmau să fie deschise 60 de secții de vot, nu 29 așa cum prevede hotărârea CEC, iar secții suplimentare trebuiau deschise și în Franța, Marea Britanie, Irlanda, Canada, SUA și România.
De asemenea, PAS îi solicită CEC să permită cetățenilor din străinătate care au pașapoartele expirate să poată vota la alegerile din 24 februarie curent, așa cum s-a întâmplat și la ultimele alegeri din R. Moldova.
12.03.2026
11:36
6200
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
4853
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
8220
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5849
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9774
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10064
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13774
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15476
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15191
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14135
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
03.04.2026
13:00
327
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
394
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
393
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
382
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
496
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
585
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
567
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
546
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
590
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
588
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
588
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
555
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
610
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
655
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
632
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
681
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
653
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
603
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
640
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
622
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
617
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
690
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
816
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
702
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
857
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














