Maia Morgenstern, dezvăluiri inedite despre viaţa sa: „Din primul salariu mi-am cumpărat pantofi şi i-am purtat 15 ani”
1355
Numele actriţei Maia Morgenstern (51 de ani) se află şi pe buzele marilor producători şi actori de la Hollywood, care au apreciat-o pentru rolul Fecioarei Maria, magistral interpretat în filmul „Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson. Deşi a ajuns sus, actriţa nu se ruşinează cu trecutul ei şi cu faptul că nu a dus-o prea bine cu banii, scrie libertatea.ro.
„Nu am timp liber”, a povestit recent actriţa aflată la Sibiu, unde a jucat în rolul principal al piesi „Maitreyi”.
Şi nici nu e de mirare având în vedere că, pe lângă familie şi copii, pregăteşte piese de teatru, joacă în seriale TV, conduce Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti şi, când poate, merge la teatru ca simplu spectator.
„Asta mă formează. Văd multe spectacole. Mi-aş dori să le văd pe toate. Chiar mi se pare interesantă mişcarea de teatru independent ce există acum în România”, a declarat Maia Morgenstern.
Actriţa iubită de milioane de români nu a visat însă din copilărie că va ajunge pe scenă, ci era convinsă că va deveni medic.
„Cred că era tare complicată povestea asta cu tot ce presupune şcoala de medicină, cu o anumită latură crudă, o realitate despuiată de ornamente. Cred că nu aş fi rezistat unei vieţi de medic. Dar pediatria mă înduioşează tare”, a povestit actriţa.
Următorul gând a fost de a deveni balerină, însă nici acesta nu s-a împlinit. „Părinţii mei nu au fost de acord, li s-a părut o existenţă mult prea dură, o muncă intensă, fără oprire. Mă vedeau fragilă”, explică Maia.
Meseria pe care a ales-o nu a fost nici pe departe mai puţin solicitantă. „Nu aş lua-o de la capăt. E absolut clar că sunt împăcată, echilibrată şi mi se pare absolut minunat că au trecut anii şi că am parcurs experienţele astea. Nu, nu aş lua-o de la capăt cu nimic”, a mărturisit artista, care toată viaţa a trăit din teatru.
Primii săi bani câştigaţi au venit tot din acest domeniu şi cei mai mulţi au fost investiţi în... o pereche de pantofi. „Din primul salariu, mi-am cumpărat o pereche de pantofi, pe care cred că i-am purtat 10 sau 15 ani”, a mai povestit Maia Morgenstern, care în continuare se concentrează tot pe viaţa sa pe scenă sau lângă oamenii care fac acelaşi lucru. „Nu e uşor, se ivesc piedici, probleme ce necesită soluţii. Şi se găsesc soluţii”, a încheiat artista.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria















