Mai mult ONG-uri acuză deficiențe la adoptarea deciziei privind circumscripțiile uninominale și cer Parlamentului să implementeze sistemul mixt abia în 2022
2187
Mai multe organizații neguvernamentale din R. Moldova, printre care Asociația „Promo-Lex”, Centrul de Resurse Juridice din Moldova și Institutul de Politici Publice, au lansat un apel public în care reclamă transparența limitată și deficiențe constatate în procesul de adoptare a proiectului hotărârii privind constituirea circumscripțiilor uninominale.
Potrivit semnatarilor acestui apel, proiectul de hotărâre a Guvernului privind constituirea circumscripțiilor uninominale, adoptat ieri-seară,nu a fost supus consultărilor publice.
Reprezentanții ONG-urilor susțin că autoritățile au ignorat prevederile Codului bunelor practici în materie electorală al Comisia de la Veneția cu privire la rolul Parlamentului în formarea circumscripțiilor electorale, au constituit tardiv și cu încălcarea legii a Comisiei pentru constituirea circumscripțiilor uninominale, iar independența acestei comisii a fost subminată și activitatea ei - lipsită de transparență.
Totodată, semnatarii reclamă faptul că au fost ignorate criteriile speciale de calculare a numărului de circumscripții ce ar urma să fie deschise în stânga Nistrului, precum și pentru alegătorii aflați peste hotare.
CITIȚI și DOC // Guvernul a aprobat HARTA circumscripțiilor uninominale: Adresele secțiilor de votare din fiecare circumscripție
„În opinia sa din 23 octombrie 2017, Asociația „Promo-Lex” a venit cu propuneri de criterii echidistante și clare, inclusiv în baza prevederilor Codului electoral, ce au permis să deducă necesitatea constituirii a șase circumscripții peste hotare. De asemenea, o analiză făcută de Asociația „Gente Moldava” din diasporă a indicat necesitatea constituirii a cinci circumscripții peste hotare. Amintim că atât propunerile „Promo-Lex”, cât și cele ale „Gente Moldava” nu au fost discutate în cadrul ședințelor. În același timp, Comisia a aprobat doar trei circumscripții peste hotare și două în stânga Nistrului, fără vreo explicație potrivit cărui criteriu s-a decis acordarea a cinci circumscripții pentru aceste teritorii, inclusiv cum s-a ajuns la formula 3+2”, se arată în apel.
Autorii mai afirmă că nu a fost respectat criteriul demografic de repartizare utilizat pentru constituirea circumscripțiilor electorale de pe teritoriul Republicii Moldova aflate sub jurisdicția autorităților constituționale.
„În calitate de criteriu de constituire a circumscripțiilor a fost utilizat numărul alegătorilor înregistrați. În acest sens, atragem atenția că, în conformitate cu prevederile Codului electoral, circumscripțiile electorale de pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub jurisdicția autorităților constituționale vor avea la bază un număr relativ egal de alegători și vor cuprinde între 55 000 și 60 000 de alegători cu drept de vot. De asemenea, în spiritul bunelor practici, Codul electoral stabilește că devierea numărului de alegători între circumscripțiile electorale uninominale nu trebuie să depășească 10%. În contextul dat, constatăm cel puțin următoarele situații problematice: nu este clar în baza cărei cifre se calculează abaterea maximal admisibilă de 10%, or intervalul de 55 000 – 60 000 lasă loc pentru interpretări; doar 10 circumscripții se încadrează în limita de 55 000 – 60 000 (toate fiind din municipiul Chișinău); diferența dintre cea mai numeroasă circumscripție – 67 278 (nr. 46, Ceadâr-Lunga) și cea mai puțin numeroasă – 55 161 (nr. 25, mun. Chișinău) este de 12 171 de alegători”.
Cele opt ONG-uri remarcă și lipsa unei hotărâri a Curții Constituționale pe marginea sesizării unui grup de deputați privind controlul constituționalității Legii nr. 154 din 20 iulie 2017 prin care a fost schimbat sistemul electoral din Republica Moldova.
În concluzie, organizațiile semnatare îi solicită Parlamentului să modifice Legea 154 din 20 iulie 2017 în vederea aplicării acesteia începând cu scrutinul parlamentar din 2022.
Vedeți întregul apel AICI.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
15.09.2026
18:27
15.09.2026
18:20
15.09.2026
17:46
15.09.2026
17:43
15.09.2026
17:31
15.09.2026
17:29
15.09.2026
16:56
15.09.2026
16:49
15.09.2026
16:29
15.09.2026
16:22
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026


















