Macron afirmă că SUA şi Germania sunt principalii oponenţi ai aderării Ucrainei la NATO. „Ucrainenii au fost destul de enervaţi”
1367
Profimedia
SUA şi Germania sunt principalii oponenţi ai aderării Ucrainei la NATO, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron marţi, înaintea Summitului NATO de la Washington, care începe azi.
Emmanuel Macron a ţinut să evidenţieze „opoziţia solidă” a Statelor Unite şi a Germaniei faţă de invitarea Ucrainei să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice.
„În cele din urmă, va exista o decizie a aliaţilor de a invita Ucraina să se alăture NATO”, a declarat Macron, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Şeful statului francez s-a referit şi la Summitul NATO din iulie anul trecut, organizat la Vilnius, unde Ucraina nu a primit invitaţia de a deveni membră a organizaţiei.
„Ucrainenii au fost destul de enervaţi atunci când au ajuns la concluzia că uşa era deschisă, dar nu atât de mult. Şi cred că scenariul pentru Summitul de la Washington este acelaşi”, a afirmat el.
De partea sa, cancelarul german Olaf Scholz a dat asigurări privind sprijinul său pe termen lung pentru Ucraina, ţară care luptă împotriva agresiunii ruse.
Adresându-se înaintea Summitului aniversar al NATO de la Washington, Scholz s-a declarat bucuros de ocazia de a reafirma mesajul foarte clar că „vom susţine Ucraina atât timp cât va fi nevoie”.
El s-a referit la livrările de arme şi la iniţiativa adoptată recent de principalele şapte state industrializate ale lumii (G7) privind finanţarea unui pachet în valoare de 50 de miliarde de dolari cu ajutorul dobânzilor obţinute din valorificarea activelor ruseşti îngheţate.
În opinia şefului executivului german, acesta a fost un semn de solidaritate faţă de Ucraina, dar şi un mesaj clar adresat Moscovei.
08.10.2026
07:25
08.10.2026
05:27
08.10.2026
03:19
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
08.10.2026
07:25
08.10.2026
05:27
08.10.2026
03:19
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
07.10.2026
21:12
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















