„Lukoil”, calul troian al Rusiei în Europa Centrală și de Est

Dacă „Gazprom” a rămas brațul lung al Kremlinului în Europa de Vest, „Lukoil” este racheta cu rază scurtă de acțiune în centrul și estul continentului.

Bombardiere strategice ruse Tupolev Tu-95MS, avioane de vânătoare și transport, nave de suprafață și artileria de coastă ale Flotei ruse din Marea Neagră execută un exercițiu de luptă împotriva unor nave aparținând unui inamic convențional. Dincolo de spectacolul militar în sine, atrage atenția momentul ales de ruși pentru acest exercițiu: 4 iulie, Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, scrie realitatea.net.

Evident, vorbim de miza resurselor naturale. Foarte recent, OMV „Petrom„ a anunțat că sonda de explorare „Marina 1” a identificat un nou zăcământ de ţiței în Perimetrul XVIII Istria al Mării Negre. Totodată, peste câteva săptămâni, „Lukoil Overseas” va începe forajul de explorare în cele două perimetre concesionate în platoul românesc al Mării Negre – Rapsodia Est și Trident.

A trecut mai bine de jumătate de an de la începerea crizei din Ucraina și patru luni de când locuitorii Crimeii au votat pentru alipirea la Federația Rusă, ceea ce face ca mare parte a noilor bogății energetice din Marea Neagră aflate la câteva mile nautice de peninsulă să aparțină acum Federației Ruse, cu care România a ajuns să aibă astfel graniță maritimă comună.

Bogății de câteva miliarde de dolari intrate deja pe radarul campionilor energetici prin care Rusia practică așa-numita diplomație a petrolului și gazului pusă la lucru pentru a-i restaura sfera de influență în Europa de Est.

Strategia Rusiei a fost și rămâne aceea de a crea campioni energetici transnaționali capabili să aducă voturi și valută în țară, influență și putere în afara ei. În mod tradițional, „Gazprom”, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, aflat sub controlul statului rus, a fost brațul lung prin care Rusia a ținut și ține în șah Europa, căreia îi asigură circa o treme din necesarul de gaze. Cu toate acestea, dintre toți campionii energetici ai Rusiei - „Gazprom”, „Rosneft”, „Transneft” -, „Lukoil” are cele mai multe steaguri înfipte în afara Rusiei și a realizat fix acest gen de transnaționalizare dorită de Kremlin. Doar că nu atât de evident la nivel de percepție. Dacă producătorul de gaze naturale a jucat mereu rolul de gigant monopolist rus invaziv, șantajist, brutal, „Lukoil” a acționat într-un registru soft la adăpostul măștii de companie pe model occidental - este listată la bursă și are o structură eterogenă de acționari privați - croită după chipul și asemănarea „ExxonMobil”, așa cum mărturisea la un moment dat CEO-ul ei, Vagit Alekperov.

Un alt argument pentru modul insidios în care acționează „Lukoil” în străinătatea apropiată a Federației Ruse este și Topul 500 al celor mai mari companii din Europa Centrală și de Est realizat de consultanții de la Deloitte.

Pe baza datelor din 2013, Deloitte plasează „Lukoil” între primii zece investitori în regiune, cu o valoare de 7,5 mlrd. euro pompată în Europa Centrală în 2012. „Gazprom”, direct sau indirect, nu apare nici măcar în primele 25 de poziții. Mai mult, dinamica dezvoltării afacerilor „Lukoil” în regiune este a doua după cea a companiei germane Continental”, iar în topul realizat pe țări, amprenta companiei conduse de Alekperov este cea mai extinsă din punct de vedere al veniturilor obținute pe patru piețe, respectiv 7,6 mlrd. euro („Gazprom” abia adună 2,6 mlrd. euro).

Deși companie listată, „Lukoil” stă cel mai prost dintre toate marile companii rusești în materie de transparență, potrivit unui raport Transparency International din octombrie 2013. Chiar dacă, pe hârtie, sunt țări în care „Lukoil” are pierderi de zeci și sute de milioane de dolari, cum este și România, în fapt, este o afacere de miliarde de dolari pe toate aceste piețe care hrănește un întreg sistem local de companii cu legături politice la vârf. La schimb, acestea înlesnesc politici economice rusești.

Spre exemplu, despre fostul președinte al Ucrainei, Leonid Kucima, mass-media a semnalat strânse legături ale acestuia cu Lukoil”: se pare că fostul președinte a contribuit decisiv la achiziția rafinăriei de la Odesa de către gigantul rus. În Bulgaria, despre CEO-ul „Lukoil Bulgaria”, Valentin Zlatev, teoria conspirației spune că este adevăratul premier al țării și omul lui Putin la Sofia. Totodată, un apropiat al fostului premier bulgar, Boris Borisov, care se pare nu ar fi străin de recenta criză bancară din Bulgaria soldată cu căderea Guvernului și alegeri anticipate în care este creditat drept favorit. Tot în țara vecină, „Lukoil” este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat bulgar (acoperă circa 20% din toate taxele plătite).

În România, „Lukoil” a respectat aceeași rețetă rusească: magnaţi ruşi preiau, cel mai adesea indirect, prin firme înregistrate în alte țări, active valoroase ale statului în urma unor privatizări controversate. Acestea fie sunt dezvoltate, pentru a drena un sistem paralel de alte mici companii, fie falimentate și vândute bucată cu bucată. Grupul „Lukoil” este cea mai mare companie rusă din România, deținând rafinăria Petrotel de la Ploiesti și a treia rețea de benzinării ca întindere, cu peste 300 de stații de distribuție. „Petrotel”, rafinăria cumpărată în 1998 de către „Lukoil” a avut anul trecut pierderi de 210 milioane de euro și nu a mai făcut profit de 13 ani, în condițiile în care funcționează de 16 sub tutelă rusească. Potrivit site-ului oficial al companiei, valoarea totală a investițiilor realizate în perioada 2003-2009 depășește 350 de milioane de dolari.

Dincolo de zerourile pierderilor pe aceste piețe, pentru compania rusească pare să fie mai importantă prezența în sine, faptul că înroșesc zone importante pe harta economică a regiunii prin activele pe care le controlează. Pentru că „dezvoltarea eficientă a resurselor trebuie să rămână strâns legată de securitatea națională. Pe de o parte, se conservă astfel integritatea economică a țării, pe de alta, se consolidează poziția țării pe scena internațională. Dintotdeauna, aceasta a fost ideea - în Imperiul Rus, al URSS, iar acum în Federația Rusă. Și va rămâne așa până când „era petrolului” va lua sfârșit”, declara Alekperov, etichetat de presa internațională copilul minune al industriei petroliere rusești. Este un citat care demonstrează cât de mult atârnă loialitatea față de Kremlin în agenda intereselor economice ale celui mai mare producător de petrol al Rusiei și al doilea la nivel mondial, cu venituri în 2013 de 141,5 miliarde de dolari și o producție anuală de 90,8 milioane de tone de țiței.

La adăpostul hainelor sale pseudo-occidentale, „Lukoil” a operat cu obiective economice care s-au împletit dintotdeauna cu agenda politică de la Kremlin. Diplomația petrolului practicată de Rusia prin „Lukoil” s-a făcut însă prin menținerea corupției și influenței politice în statele din regiune. În anii ’90, fostul președinte rus, Boris Elțîn, desemna „Lukoil” coordonatorul tuturor proiectelor rusești din Marea Caspică. Șeful „Lukoil” este și printre puținii corporatiști care fac parte din influentul Consiliu Rus pentru Afaceri Internaționale de la Moscova, condus de ambasadorul Anatoli Adamișin, fost viceministru de Externe al Rusiei.