VIDEO // Andrian Candu, la dezbaterile privind sistemul mixt: „În R. Moldova, o singură lege a fost votată de 100 de deputați”
2402
În R. Moldova, o singură lege a fost aprobată cu votul a 100 de deputați, iar cele mai importante decizii s-au luat, de regulă, cu votul a 60 - 70 de deputați. În acest fel a încercat să explice spicherul Andrian Candu astăzi, în cadrul dezbaterilor privind sistemul mixt, organizate la Parlament, de ce nu poate fi atins un „consens larg” în privința acestei chestiuni, așa cum recomandă Comisia de la Veneția.
Candu a spus că a cercetat arhiva Parlamentului, iar cazul acestui consens din Parlament s-a întâmplat în anul 2005 și viza un proiect de lege cu privire la Transnistria: „Așa este societatea noastră”.
Spicherul a dat citire tuturor recmandărilor Comisiei de la Veneția cu privire la proiectul de lege care vizează sistemul mixt și a anunțat că este de acord cu majoritatea acestora, urmând să fie găsite soluții care, după consultări publice, vor fi incluse în proiectul de lege pentru lectură finală.
Potrivit lui Andrian Candu, deputații vor trebui să depună declarații de venituri și interese, pentru ca societatea să poată verifica dacă aceștia s-au îmbogățit pe timpul mandatului și a exclude, astfel, temerea Comisiei de la Veneția că oamenii de afaceri i-ar putea influența.
Totodată, democratul a spus că, pentru excluderea politizării creării circumscripțiilor electorale, ar putea fi creată o comisie independentă, la recomandarea Comisiei de la Veneția, cel mai probabil în subordinea Guvernului, din oameni de știință din domeniul geografiei, sociologiei, dar și reprezentanți ai partidelor și minorităților etnice care să traseze granițele viitoarelor circumscripții, ce vor fi stabilite cel târziu cu un an înaintea alegerilor.
„Asta ar însemna că, până la finele lunii octombrie curent, circumscripțiile trebuie să fie constituite și făcute publice”, a spus șeful Parlamentului. Potrivit aceleiași surse, proiectul de lege în lectura a doua trebuie să conțină criterii clare de stabilire a circumscripțiilor din Transnistria și din străinătate și de reprezentare a femeilor în viitorul Legislativ.
În privința votului din străinătate, Candu a făcut referire la experiența României care alocă anumite cote în Legislativ pentru circumscripțiile create în străinătate, cum ar fi pentru Europa de Est, Europa de Vest, SUA și Canada etc. Comisia de la Veneția nu recomandă majorarea numărului de buletine de vot până la 5 000 într-o secție de vot din străinătate, dar propune găsirea modalității pentru a crea mai multe secții de vot.
Referitor la recomandarea privind micșorarea pragului electoral, spicherul a spus că în Europa există mai multe exemple și că, de regulă, țările care se confruntă cu separatismul au praguri electorale înalte.
Totodată, Comisia de la Veneția propune alocarea de cote în Parlament și pentru minoritățile etnice, iar acolo unde acestea sunt compacte, cum ar fi raionul Taraclia unde locuiesc etnici bulgari, să fie create circumscripții distincte, chiar dacă nu ating numărul de alegători stabilit pentru o circumscripție electorală.
Șeful Partidului Social Democrat, Sergiu Corobceanu, a criticat proiectul de lege, spunând că acesta reprezintă „interesul unui singur partid”, cel al Partidului Democrat, și a propus ca problema schimbării sistemului electoral să fie supusă unui referendum. Potrivit lui, posibilitatea ca o persoană să candideze și în circumscripții, și pe listele de partid, precum și organizarea alegerilor pentru cetățenii din Transnistria sunt punctele slabe ale acestui proiect.
Lidera Partidului Național Liberal, Vitalia Pavlicenco, a propus excluderea pargului electoral și a cerut să fie luate în calcul observațiile anterioare ale Curții Constituționale de după alegerile prezindențiale din toamnă cu privire la implicarea bisericii în scrutin, votul din străinătate etc.
Primărița comunei Budești, suburbie a capitalei, Nina Costiuc, a pledat pentru schimbarea sistemului electoral, dar a propus ca listele electorale ale partidelor să fie deschise, astfel încât „să poată fi votat omul, nu sigla de partid”, precum și să fie eliminat pragul electoral pentru candidații independenți. Tot Costiuc a solicitat ca proiectul de lege să conțină prevederi clare pentru partide privind reprezentarea femeilor în Parlament, iar socialistul Vasile Bolea a adus exemplu din alte state unde partidele sunt stimulate în acest sens prin alocări mai mari de la bugetul de stat.
Alți vorbitori la dezbateri s-au pronunțat împotriva alocării de cote în Parlament pentru minoritățile etnice, fiindcă trebuie să pornim de la principiul că „toți suntem cetățeni ai R. Moldova”, iar alții - pentru diasporă.
Pavel Postică de la Asociația „Promo-Lex” a citit declarația a 18 organizații neguvernamentare care anunță că nu vor participa la aceste discuții, pentru că sunt împotriva schimbării sistemului electoral, și solicită ca actualul sistem proporțional să fie îmbunătățit, luând în calcul observațiile Curții Constituționalede după alegerile prezidențiale din toamna trecută. Expertul a amintit datele sondajelor în care numai 17% dintre respondenți s-au pronunțat în favoarea sistemului mixt.
05.06.2026
14:27
1833
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
04.06.2026
15:09
2043
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
2120
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
2113
Maia Sandu anunță la Chișinău deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE și noi investiții sprijinite de Comisia Europeană
04.06.2026
11:35
1362
Maia Sandu cheamă investitorii europeni la Chișinău: viitorul Republicii Moldova este legat de Uniunea Europeană
1589
Comisara europeană pentru extindere Marta Kos vine la Chișinău pentru discuții cu Maia Sandu și conferință de presă comună
03.06.2026
11:00
1506
DECIS // Terenul fostului Stadion Republican, ELIBERAT complet pentru construcția Ambasadei SUA! Câți bani va încasa statul și ce sumă s-a plătit pentru exproprieri
02.06.2026
20:26
1666
Maia Sandu a discutat cu premierul Suediei despre negocierile de aderare la UE și securitatea regională
01.06.2026
22:41
1798
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
31.05.2026
19:47
1926
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
09.06.2026
20:40
459
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
470
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
544
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
516
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
569
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
658
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
794
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
733
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
912
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
834
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
961
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1112
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
949
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
1089
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
1008
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
1016
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
987
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
1043
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
1104
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
826
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
1495
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
1210
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
1290
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
1184
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1462
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1589
Horoscopul zilei 06.06.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














