LIVE TEXT, VIDEO // A doua dezbatere în Parlament cu privire la modificarea sistemului electoral. Iurie Ciocan: „Unele state NU deschid secții de vot peste hotare”
1521
UPDATE // Unul dintre reprezentanții diasporei ucrainene din R. Moldova a sugerat ca și celor 20% de etnii din republică să le fie acordate cote în Parlament, iar alți vorbitori au propus organizarea pentru transnitreni a trei circumscripții pe malul drept al Nistrului.
UPDATE // Pavel Postică de la Asociația „Promo-Lex” a oferit exemplul Armeniei, care a reușit să implementeze un sistem electoral proporțional cu liste deschise. În schimb noi, a spus Postică, stat care aspiră la integrarea europeană, vrea un sistem care nu este caracteristic majorității statelor europene. Actualul proiect propus de PD exclude participarea transnistrenilor la alegeri, până nu va fi rezolvat conflictul transnistrean, iar acest lucru încalcă Constițiția, a spus reprezentantul de la „Promo-Lex”. Acesta a întrebat ce soluții propune acest proiect de lege pentru problemele înregistrate la alegerile prezidențiale din toamnă, printre care numărul insuficient de secții de vot și de buletine peste hotare.
UPDATE // Comentatorul apropiat PD, Victor Gurău, s-a pronunțat pentru excluderea diasporei de la alegerile din R. Moldova, motivând că majoritatea cetățenilor din afară au și cetățenia altor state, inclusiv a României, iar Germania „nu are o diasporă”. În schimb, Gurău a spus că implicarea transnistrene în alegerile din R. Moldova este „vitală”, chiar dacă vor participa „numai o mie sau două de oameni”. În felul acesta, „noi îi vom atrage”.
UPDATE // Violeta Agrici de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a declarat că actuala redacție a proiectului de lege propus este insuficientă, fiindcă nu indică numărul minim de alegători în circumscripții, nu se știe câți deputați vor fi aleși în circumscripțiile extrateritoriale, cum vor fi asigurate drepturile persoanelor aflate temporar peste hotare în ziua votului etc. Totodată, Agrici spune că există state care nu permit deschiderea circumscripțiilor electorale pe teritoriul lor, iar acest lucru trebuie luat în calcul.
UPDATE // Deputatul Valeriu Ghilețchi a declarat că „avem mari dificultăți cu acest sistem uninominal”. Acesta a spus că R. Moldova nu va putea organiza alegeri în Transnistria, până nu va fi soluționat conflictul, și nu este bine să i se ofere, în aceste condiții, cote în Parlament. Totodată, sistemul uninominal ar putea aluneca „pe o pistă alunecoasă” care ar putea legaliza sistemul federativ, dacă ne referim la acordarea unei cote de deputați pentru Găgăuzia și Transnistria: „Trebuie să formăm circumscripții naționale”. De asemenea, Ghilețchi a întrebat cum vor fi stabilite granițele circumscripțiilor de peste hotare, în condițiile în care avem diasporă în Est, Vest și peste Ocean. Deputatul optează pentru îmbunătățirea actualului sistem electoral, nu pentru schimbarea acestuia.
UPDATE // Consilierul premierului Pavel Filip, Mihai Godea, consideră că alegerile trebuie organizate și în Transnistria, indiferent de provocările care pot apărea.
UPDATE // Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Rusu, a cerut ca mecanismul și criteriile de formare a circumscripțiilor uninominale să fie stabilite clar în lege, pentru a nu lăsa acest lucru pe seama instituției pe care o conduce. Iar Iurie Ciocan a ținut să accentueze că unele state nu deschid secții de vot peste hotare, pentru a nu influența votul din afară, iar acest lucru ține de voința politică. Spicherul Andrian Candu a amintit experiența României care a alocat cote pentru reprezentarea diasporei în Parlament - șase mandate pentru ambele camere ale Legislativului de la București.
UPDATE // Comisia Electorală Centrală va avea la dispoziție șase luni pentru stabilirea circumscripțiilor electorale permanente, dar va putea modifica, cu titlu de exepție, hotarele anumitor circumscripții, cu cel puțin 90 de zile înainte de scrutin. Membrul CEC, Iurie Ciocan, a afirmat că aceste termene sunt prea mici.
UPDATE // Circumscripțiile uninominale de peste hotare ar putea fi deschise având la bază o înregistrare prealabilă a alegătorilor, propun autorii proiectului. În stânga Nistrului, afirmă Sârbu, nu vor fi organizate alegeri până în momentul în care autoritățile R. Moldova vor avea control constituțional asupra localitățile din Transnistria.
UPDATE // Democratul Sergiu Sârbu, unul dintre autorii proiectului de lege privind modificarea sistemului uninominal, a declarat că în R. Moldova, dar și peste hotare sau în stânga Nistrului, ar urma să fie create 101 circumscripții electorale permanente. Acestea vor fi constituite în baza principiului teritorial-demografic și în baza numărului de alegători înscriși în listele electorale. Pe teritoriul R. Moldova, acestea vor fi create în baza unităților teritorial-administrative de nivelul doi, iar dacă în anumite unități numărul de alegători este mai mare decât media care va fi stabilită pentru o circumscripție, aici vor fi organizate două sau mai multe.
Formarea circumscripțiilor uninominale, reprezentarea diasporei în Parlament, a găgăuzilor și transnistrenilor vor fi subiectele puse astăzi în discuție de către participanții dezbaterii anunțate de Parlament.
CITIȚI și O parte a societății civile îi cere Parlamentului să RENUNȚE la promovarea sistemului electoral uninominal
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















