Liliana Vițu-Eșanu: „Actuala componență a CA este prima care a început să-și facă misiunea conform spiritului legii și în scurt timp audiovizualul va arăta altfel”
2251
Consiliul Audiovizualului (CA) din R. Moldova a aplicat, pe parcursul anului trecut, 235 de amenzi în sumă totală de 2 340 000 de lei și 212 de avertizări publice furnizorilor de servicii media și distribuitorilor pentru nerespectarea legislației care reglementează activitatea în domeniul audiovizualului.
Potrivit președintei CA, Liliana Vițu-Eșanu, care a prezentat astăzi, în plenul Parlamentului, raportul de activitate al instituției pentru anul trecut, 95 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea articolului 13 din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, care se referă la asigurarea informării corecte, iar 55 de sancțiuni, cu amenzi în sumă de 213 mii de lei, au fost aplicate pentru mediatizarea deficitară, cu încălcarea principiilor bunei-credințe, imparțialității, echilibrului de opinii și separării faptelor de opinii, a subiectelor despre agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și despre criza de securitate din regiune.
De asemenea, CA a monitorizat corectitudinea cu care au fost reflectate tema refugiaților sau decizia de interzicere a simbolurilor ce ilustrează și justifică agresiunea militară, porecum și ținuta lingvistică în programele de știri și cele de dezbateri.
Opoziția prorusă din Parlament a criticat activitatea CA, acuzând instituția, care a suspendat activitatea a șase posturi ce promovau propaganda rusă pe teritoriul R. Moldova, că ar proceda nedemocratic.
„Actuala componență a CA este prima care a început să-și facă misiunea pe bune, conform spiritului legii, și am demonstrat că, în domeniul audiovizualului, există loc de regulă, că se va face regulă și că acest audiovizual în scurt timp va arăta altfel”, a răspuns Liliana Vițu-Eșanu de la tribuna Parlamentului.
Aceeași sursă a precizat că CA își propune să pună accent și în anul 2023 pe respectarea prevederilor ce țin de programele audiovizuale locale, protejarea spațiului audiovizual național, asigurarea informării corecte, respectarea regimului juridic al proprietății, precum și pe reflectarea alegerilor locale din anul curent.
Raportul de activitate a CA în anul 2022 a fost aprobat de către 59 de deputați, Parlamentul recomandându-i instituției, printre altele, să-și consolideze capacitățile instituționale.
„CA este una dintre puținele instituții care a demonstrat reziliență”, a remarcat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
La sfârșitul anului 2022, în Republica Moldova activau 114 de furnizori de servicii media în baza a 128 de licențe de emisie.
07.04.2026
14:42
244
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
303
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
272
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
297
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
380
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
320
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
321
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
399
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
416
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
460
Horoscopul zilei 07.04.2026
07.04.2026
14:42
1
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
249
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
233
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
256
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
325
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
287
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
286
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
368
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
382
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
430
Horoscopul zilei 07.04.2026
530
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
568
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
781
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
780
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
624
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
672
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
653
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
676
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
906
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
730
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
667
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
683
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
761
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
933
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
779
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
768
Horoscopul zilei 06.04.2026
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














