Liderul PAS participă la Summit-ul Partidului Popular European. „Mă voi întâlni cu reprezentanții Consiliului UE și Comisiei Europene”
1761
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care se află la Bruxelles, va participa mâine, 22 iunie, la lucrările Summit-ul Partidului Popular European (PPE).
Potrivit unui comunicat de presă al PPE, la summit sunt prezenți conducătorii UE, inclusiv președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, precum și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
De asemenea, la reuniune vor fi prezenți cancelarul german, Angela Merkel, premierul Spaniei, Mariano Rajoy, președintele României, Klaus Iohannis, premierul Bulgariei, Boyko Borissov, Viktor Orbán (Ungaria), Andrej Plenković (Croația) și Leo Varadkar (Irlanda).
La summit au fost invitați și șefii de state, precum și membri ai guvernelor țărilor care nu fac parte din UE. E vorba de președintele Armeniei, Serzh Sargsyan, Mladen Ivanić (Bosnia și Herzegovina), Isa Mustafa (Kosovo) și președintele Ucrainei, Petro Poroshenko.
Maia Sandu a fost invitată în calitate de reprezentant al opoziției din țările care nu fac parte din UE.
„În aceste zile sunt la Bruxelles pentru a participa la Summit-ul PPE. Folosesc această ocazie pentru a mă întâlni cu membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai Consiliului UE și Comisiei Europene pentru a le vorbi despre situația din R. Moldova, dar și cu cetățenii noștri stabiliți aici”, a scris liderul PAS pe o rețea de socializare.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















