Liberalii sunt împotriva MICȘORĂRII salariilor pentru funcționarii publici și critică un amendament propus de Sergiu Sârbu. Democratul a reacționat
1963
privesc.eu Fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal (PL) solicită Partidului Democrat (PD) să nu recurgă la micșorare salariilor funcționarilor publici, deoarece aceștia și așa sunt prost plătiți.
„Vrem să atragem atenția asupra unei nedreptăți care urmează a fi legiferată astăți în Parlament. Astăzi urmează să fie adoptată în lectura a doua proiectul de Lege care prevede micșorarea salariilor funcționarilor publici. Acest amendament a fost propus de democratul Sergiu Sârbu. E un amendament care sfidează orice logică”, a menționat liberala Alina Zotea, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit sursei citate, salariile funcționarilor publici sunt și așa mici, iar sporul la salariu, care este prevăzut în amendamentul lui Sergiu Sârbu, nu este garantat.
„Acești oameni sunt prost plătiți, care își fac cinstit munca, sunt în viziunea lui Sergiu Sârbu inamici publici. În campania electorală din 2014, cei din PD au promis majorarea salariilor, dar din câte vedem una spun și alta fac. Astfel, solicităm ca Sergiu Sârbu să-și retragă acest amendament”, a cerut Alina Zotea.
La rândul său, democratul Sârbu a menționat că îi pare rău că cei din PL manipulează și operează „cu minciuni”.
„Noi am fost cei care au venit cu ajustări în ceea ce privește salariile funcționarilor publici. Ne gândim în fiecare zi cum să motivăm funcționarii publici ca să primească salarii mai mari. Acest amendament a fost elaborat de către Cancelaria de Stat în comun cu Centrul de Implementare a Reformelor, ca urmare a pachetului de legi de reformare a Guvernului și a Administrației Publice Locale. Acest amendament va contribui la majorarea substanțială a salariilor funcționarilor publici. Este o mare minciună, un neadevăr, un fals care este de neiertat pentru un partid care se consideră serios”, a replicat Sârbu.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
05.09.2026
04:54
05.09.2026
04:12
05.09.2026
04:00
05.09.2026
03:42
05.09.2026
02:47
05.09.2026
01:41
05.09.2026
01:21
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
04.09.2026
18:25
04.09.2026
18:10
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global


















