Leșco recunoaște că a aderat la PMP, pentru că e „PROIECTUL POLITIC al lui Traian Băsescu”
2795
captură privesc.eu Fostul deținut politic al regimului de la Tiraspol, Alexandru Leșco, care este al optulea în lista Partidului Mișcarea Populară (PMP) la alegerile europarlamentare din 25 mai, a menționat că în cei zece ani de când a fost eliberat din închisoare a primit mai multe oferte de a se implica în politică, dar a ales în cele din urmă anume acest partid.
„Zece ani am stat departe de politică, dar acum am decis să particip, alături de PMP, la alegerile pentru Parlamentul European. Am aderat la această formațiune, pentru că e formată din politicieni tineri, dar și pentru că e proiectul politic al președintelui Traian Băsescu. Nu e un secret pentru nimeni acest lucru. Eu vreau să contribui cu votul dat de cetățenii români din R. Moldova. Pe această cale, îi îndemn pe basarabenii cu cetățenie română să participe la vot, în special cei din Chișinău și suburbii, pe cei din Bălți, Cahul și din apropierea acestor orașe. Pentru ei e mult mai simplu să vină la vot, decât cetățenii cu pașaport românesc din alte localități”, a menționat fostul deținut politic.
Leșco le-a urat succes concurenților, dar speră totuși că basarabenii vor opta anume pentru PMP. „Traian Băsescu are popularitate în R. Moldova și din acest motiv cred că mulți vor vota pentru noi”, a punctat acesta.
La rândul său, președintele PMP, Eugen Tomac, a menționat că cele opt secții de vot care vor fi deschise în R. Moldova nu pot schimba rezultatul votului, în schimb cetățenii R. Moldova se vor face auziți și vor fi un exemplu pentru cei din România. „Basarabenii vor demonstra că au obținut cetățenia română nu doar pentru scopuri personale, dar pentru că le pasă de viitorul României. Totodată, basarabenii pot fi un exemplu demn de urmat pentru alegătorii din România, care trebuie să iasă masiv la vot. Un vot dat la Chișinău este mult mai important decât un vot dat la Londra”, a declarat Tomac.
Liderul PMP s-a arătat convins că partidul pe care îl conduce va acumula cel puțin 10% la alegerile din 25 mai, iar în 2016 va veni la guvernare în România.
14.07.2026
10:08
13.07.2021
14:33
04.12.2020
16:59
04.12.2020
09:44
26.11.2020
16:21
15.06.2020
12:25
06.12.2019
10:39
24.07.2019
14:40
17.07.2019
11:40
22.05.2019
13:40
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului

















