LECŢIE de viaţă // A condus 2 900 de kilometri ca să se mute cu iubitul ei, dar el s-a răzgândit
2764
sursa: eva.ro O lecţie de viaţă care a făcut înconjurul lumii. Ce i s-a întâmplat unei fete care a condus 2 900 de kilometri ca să stea cu iubitul ei şi a aflat tocmai când a ajuns că el nu-şi mai doreşte acest lucru?
După experienţa pe care a trăit-o pe propria piele, fata care a străbătut o ţară ca să se mute cu iubitul ei care se răzgândise până să ajungă ea şi-a povestit întâmplarea pe o reţea de socializare.
Iată o lecţie de viaţă despre eroii care există peste tot:
„Vara trecută am străbătut ţara în maşină, conducând singură. Am condus 2 900 de kilometri ca să mă mut la iubitul meu, însă când ajuns am aflat că el nu-şi mai dorea să locuim împreună. Aşa că mi-am strâns toate bagajele şi am pornit-o înapoi spre casă.
Primele două zile s-au scurs foarte bine şi eram de-a dreptul încântată şi fascinată de Colorado! Însă, a doua noapte s-a transformat brusc într-un coşmar. Conduceam deja de la 7 dimineaţa, iar pe la 22:30 am făcut pană. Am oprit maşina pe marginea drumului şi m-am uitat îngrozită la roată.
Era 22:30 şi mă aflam la 16 kilometri de cel mai apropiat oraş. Tirurile treceau pe lângă mine şi simţeam de fiecare dată cum se zguduie maşina mea. Am sunat acasă plângând la telefon, cu toate că ştiam că nu au cum să mă ajute. Atunci am văzut farurile lui în oglinda retrovizoare.
Era Trooper Granner care-şi făcea intrarea în viaţa mea. Primul sfat pe care mi l-a dat a fost să trag maşina pe un drum lăturalnic, iar apoi a sunat să ceară un favor unui prieten care să vină să tragă maşina până la auto-service-ul pe care-l avea.
Putea foarte bine să-şi vadă de drum în continuare pentru că ştia că urma să vină mecanicul să mă ajute, însă a spus că nici nu se pune problema să mă lase singură pe autostradă. Aşa că am stat în maşina lui în aşteptarea prietenului său, povestindu-i despre păţania mea şi motivul pentru care mă aflam pe drum atât de târziu în noapte. El a fost foarte înţelegător şi mi-a promis că lucrurile se vor îndrepta şi totul va fi bine.
Când prietenul său a ajuns să remorcheze maşina până la service, mi-am luat rămas bun de la Trooper Granner şi i-am mulţumit frumos pentru ajutorul oferit.
Însă, Trooper Granner nu te lasă la greu, prin urmare a mers cu mine, a aşteptat ca mecanicul să schimbe roata şi m-a convins să opresc în următorul oraş pentru a mă odihni înainte de a pleca la drum. S-a asigurat că am camera rezervată şi s-a ocupat de mine ca şi cum aş fi făcut parte din familia lui.
Cu toate glumele şi ironiile referitoare la poliţişti am ţinut să scriu despre povestea mea. Acest poliţist nu numai că şi-a făcut datoria în acea noapte, ci şi-a depăşit atribuţiile ca să mă protejeze şi să se asigure că eu voi ajunge acasă sănătoasă.
Mi-a ascultat povestea tristă de viaţă şi a avut grijă de mine, erijându-se într-un părinte protector atunci când familia mea a fost departe de mine. Îi sunt foarte recunoscătoare pentru acest lucru. Mulţumesc din suflet, Trooper Granner. Tu eşti eroul meu!".
Sursa: eva.ro
17.07.2018
07:30
21.05.2018
19:02
21.05.2018
12:19
19.11.2017
18:01
02.07.2017
19:01
25.04.2017
17:30
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















