Leancă, supărat pe Dodon care i-a respins colegul de partid la funcția de ministru al Apărării: „A câta oară deja dați dovadă de lipsă de coerență și ipocrizie?”
1274
Liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă, îi amintește președintelui Igor Dodon că a devenit șef de stat în urma unei decizii a Curții Constituționale, instituție căreia nu vrea să-i recunoască deciziile în cazul numirii miniștrilor.
Președintele Igor Dodon a respins astăzi candidatura vicepreședintelui PPEM, Eugen Sturza, la funcția de Ministru al Apărării, înaintată repetat de Guvern.
„În legătură cu declarațiile precum că deciziile CC ar fi în afara cadrului legal, vreau să-i amintesc domniei sale că și el a ajuns președinte în urma unei decizii a Curții Constituționale. Urmând logica lui Dodon, declarând că nu va recunoaște deciziile „ilegale” ale Curții Constituționale, mă întreb de ce poporul Republicii Moldova trebuie să recunoască un președinte ales în urma unei decizii a CC. Domnule Dodon, a câta oară deja dați dovadă de lipsă de coerență și ipocrizie?!”, îl întreabă, într-un mesaj postat pe Facebook, Leancă pe Dodon.
Liderul PPEM îl laudă pe candidatul majorității parlamentare la funcția de ministru al Apărării: „Spre deosebire de dvs., dle Dodon, care în 2006 ați fost promovat de către comuniști în baza unor merite necunoscute în fruntea Ministerului Economiei („performanțele” ulterioare le-am văzut cu toții), Eugen are o vastă experiență guvernamentală, ocupând de-a lungul celor șase ani de activitate posturi de prim rang. Pe parcursul acestei perioade a dat dovadă de un înalt nivel de profesionalism, integritate și aptitudini manageriale deosebite”.
Menționăm că Dodon a spus că nu poate accepta la Ministerul Apărării „o candidatură incompetentă și politizată”. Guvernul a sesizat, în această dimineață, Curtea Constituțională în vederea clarificării acțiunilor care pot fi întreprinse de către prim-ministru și deciziilor care pot fi adoptate de Parlamentul ţării, în cazul în care președintele refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru.
08.11.2025
16:48
1068
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
3918
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
13:29
4363
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
2016
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
10:23
953
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
07.11.2025
21:42
821
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
18:56
1084
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
956
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
16:49
759
Maia Sandu și Roberta Metsola întăresc colaborarea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
07.11.2025
15:18
827
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
10.11.2025
08:25
90
Horoscopul zilei 10.11.2025
10.11.2025
00:25
655
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
532
Alertă Meteo Galbenă: Ceață 09-10 Noiembrie 2025
09.11.2025
18:58
739
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
09.11.2025
14:25
747
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
622
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
708
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
1342
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
965
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
734
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
924
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
960
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
950
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
1243
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
1036
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
1059
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
3808
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
972
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
4223
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
2006
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
973
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
10:38
985
România caută soluții pentru a evita închiderea rafinăriei Lukoil și impactul asupra Moldovei pe fondul sancțiunilor SUA
08.11.2025
10:23
948
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
08.11.2025
08:27
781
Horoscopul zilei 08.11.2025
08.11.2025
08:07
854
Rusia lovește din nou: infrastructura energetică a Ucrainei afectată, regiuni întregi fără electricitate
Horoscopul zilei 10.11.2025
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
1 MDL
1 EUR
19.69
1 USD
17.04
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41




Inapoi














