FOTO // Conferința științifică internațională „Latinitate, Romanitate, Românitate”, ediția a VII-a, desfășurată cu sprijinul DRRM. Adrian Dupu: „Guvernul României sprijină educația în R. Moldova prin multe proiecte”
1847
La Universitatea de Stat din Moldova au demarat vineri, pe 3 noiembrie, lucrările Conferinței științifice internaționale „Latinitate, Romanitate, Românitate”, ediția a VII-a, care a devenit o platformă academică, ce promovează istoria și cultura moștenirii istorice a spațiului românesc în contextul general european. Evenimentul este organizat de Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filosofie, Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău – Oradea, cu susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM).
Conferința a fost structurată în mai multe sesiuni în cadrul cărora au fost prezentate peste 70 de comunicări științifice ale cercetătorilor din patru state. Comunicările vor fi completate de abordări integrate și studii de caz și vor fi publicate într-un volum al conferinței. De asemenea, vor avea loc și lansări de carte.
„Mă bucură faptul căputem sprijini pentru al doilea an consecutiv organizarea acestei conferințe de referință în domeniu academic și universitar. Guvernul României, prin DRRM, sprijină educația în Republica Moldova prin multe proiecte, acest obiectiv fiind un pilon principal al activității Departamentului. Colaborăm și sprijinim șapte universități din totalul de opt universități de stat din Chișinău și sperăm să colaborăm cu toate în curând”, a declarat secretarul de stat al DRRM, din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, în deschiderea evenimentului.
Rectorul USM, Igor Șarov, a subliniat rolul conferinței de a cultiva adevăratele noastre valori identitare.
La eveniment au mai participat secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina OLARU, vicepreședintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, senatorul Liviu Brătescu, prorectorul Universității din Oradea, Sorin ȘIPOȘ, prorectorul Universității din Suceava, Ștefan PURICE, precum și alte personalități academice.
În acest an, în cadrul Conferinței, Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală a vernisat, în holul Blocului Central al USM, Expoziția „Arta Cămășii cu Altiță”.










15.02.2026
20:32
428
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
401
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
419
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
742
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1288
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
450
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
469
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1067
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
486
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
526
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
20:32
359
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
365
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
380
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
697
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1230
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
436
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
455
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1032
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
475
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
514
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
533
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
537
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
563
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
1011
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
637
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
813
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
880
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
812
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
687
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
832
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
880
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
924
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
994
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
945
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
1136
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














