La casa Guvernului R. Moldova a fost inaugurată EXPOZIȚIA cu genericul „Mulțumim, România"
765
O expoziție tematică, dedicată sprijinului pe care România l-a oferit Republicii Moldova în ultimii ani, a fost inaugurată în holul clădirii Guvernului. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Naționale a României și prezintă imagini cu cele mai importante proiecte, realizate cu suportul Guvernului de la București în țara noastră.
„Vreau să mulțumesc României, vreau să mulțumesc Bucureștiului pentru ajutorul enorm pe care ni-l oferă. Și da, avem un trecut comun, dar eu cred că avem și un viitor comun în Uniunea Europeană. Încă o dată vreau să mulțumesc României pentru că ne-a ajutat și a intervenit în situațiile cele mai dificile, inclusiv în perioada anului trecut, atunci când erau crizele acute, în mod special în domeniul energetic. Aici sunt doar câteva din proiectele realizate cu suportul României”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Expoziția prezintă imagini foto de la 15 proiecte mai importante realizate de România, cum ar fi: gazoductul Iași-Ungheni, reparația Sălii cu Orgă și a Muzeului de Arte, autobuzele școlare, renovarea grădinițelor, intervențiile SMURD și suportul oferit în timpul pandemiei de COVID-19.
Fotografiile vor fi afișate la intrarea centrală a Casei Guvernului și vor fi accesibile vizitatorilor pentru următoarele 2 săptămâni.
09.11.2025
14:25
0
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
0
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
251
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
436
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
512
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
456
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
619
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
689
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
735
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
935
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
09.11.2025
12:23
231
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
426
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
503
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
449
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
612
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
682
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
728
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
927
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
780
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
793
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
1551
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
738
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
1130
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
1389
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
760
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
10:38
800
România caută soluții pentru a evita închiderea rafinăriei Lukoil și impactul asupra Moldovei pe fondul sancțiunilor SUA
08.11.2025
10:23
765
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
08.11.2025
08:27
675
Horoscopul zilei 08.11.2025
08.11.2025
08:07
714
Rusia lovește din nou: infrastructura energetică a Ucrainei afectată, regiuni întregi fără electricitate
08.11.2025
07:58
756
Ucraina denunță recrutarea a peste 1.400 de africani de către Rusia, profitând de sărăcia continentului
07.11.2025
23:41
2378
Fetița care l-a pus pe Putin într-o situație delicată: Întrebarea din Piața Roșie care a stârnit reacții neașteptate
07.11.2025
21:47
876
Trump îndeamnă UE să susțină Ungaria și pe Orban în fața provocărilor imigrației în Europa
07.11.2025
21:42
772
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
20:46
788
Vremea pentru 8 Noiembrie 2025: Un început noroş pentru weekend
07.11.2025
18:56
1050
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
Horoscopul zilei 09.11.2025
1 MDL
1 EUR
19.71
1 USD
17.11
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41





Inapoi














