Kung Fu electoral

Ziua alegerilor se apropie tiptil, cu pașii motanului Pit, pregătit să-l înhațe pe Michimaus. Mergeam, ca de obicei, pe Bulevardul Locuțiunilor Adverbiale, când am fost surprins neprotejat de un imens panou electoral. „Eu voi face ordine în capitală!”- mă amenința o doamnă în roșața unui drapel octombrin însângerat, privindu-mă ca o contabilă de succes în haremul lui Ostap Bender. „Cu carabina sau cu mitraliera?” – m-am întrebat și am mărit pasul. „Voi spuneți, noi facem!” – îmi ies înainte doi tipi cu ochelari, ca doi gangsteri bancari, pe alt panou.

„Dar dacă nu vă spunem nimic? Nu candidați, stimați tovarăși, dacă nu știți ce e de făcut!” – le-am răspuns și am simțit cum m-a săgetat prin cap ideea că aș putea fi un bun candidat, căci știu la perfecție ce ar trebui să facă un primar. „De la vorbe la fapte!” - mă îndeamnă categoric, de pe un alt panou, un ins aplecat, cu nasul turtit, semănând a bufniță. Telefonul a sunat a SMS. „Gospodarul se întoarce!”, am citit mesajul enigmatic și am tresărit involuntar. Am luat-o la fugă fără să mă gândesc. Când mi-am dat seama că alerg spre comisia electorală, era târziu să-mi schimb traiectoria. „Vreau să mă înscriu candidat la funcția de primar!” - am anunțat gâfâind, după ce am deschis în prealabil ușa. „Din păcate, înregistrarea candidaților s-a încheiat” - mi-a răspuns intrinsec, implicit, funcționarul de la ghișeul unic. „Și nu se poate face nimic?” – m-am interesat, cu o ușoară aluzie tonală la o posibilă recompensă. Am fost sfătuit să vin a doua zi, să vorbesc „cu șăfu”.

Acum stau și mă gândesc, să mă înscriu sau să nu mă înscriu? Dacă nu câștig, cel puțin, voi avea cu cine vota...

Al vostru miufliuz, salcâmbanc, blehniț, Ion Buraga