Kremlinul pregătește un adevărat ASALT contra R. Moldova: „În plin război, Moscova ar putea să recurgă la instigarea unei insurecții la Chișinău. Autoritățile trebuie să contracareze din fașă orice acțiune”
2356
Autoritățile de la Chișinău trebuie să contracareze din fașă orice încercare a Rusiei de a distorsiona procesul electoral din R. Moldova, a declarat fostul președinte Curții Constituționale, Alexandru Tănase, după ce SUA, Canada și Marea Britanie au avertizat R. Moldova despre încercările Kremlinului de a influența rezultatul alegerilor prezidențiale.
Potrivit lui Tănase, instituțiile statului trebuie să combată eficient fenomenul introducerii banilor ilegali în republică și să nu permită compromiterea parcursului european al R. Moldova.
„Cu certitudine, se întâmplă ceva grav. Pentru prima dată asistăm la un astfel de mesaj la început de campanie. Federația Rusă în toți cei 30 de ani de Independență s-a implicat deschis, impardonabil, în procesul electoral pentru a putea să-și instaureze la Chișinău o guvernare loială. Dar niciodată nu am asistat la astfel de mesaje cât se poate de explicite. Am putea plasa acest mesaj și pe seama contextului. Războiul din Ucraina a determinat marile puteri să-și arunce măștile și să joace pe față. Cel mai probabil, serviciile de inteligență din aceste trei state dețin informații care le permit să concluzioneze că se pregătește ceva mai mult decât o simplă manipulare a opiniei publice, infuzii de bani sau alte instrumente care au fost folosite în mod tradițional. Nu este exclus că Moscova, acum, în toi de război, când nu mai este necesar să respecți niciun fel de aparențe, ar putea să recurgă la instigarea unei insurecții la Chișinău”, a precizat Alexandru Tănase, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, citat de IPN.
Alexandru Tănase spune că autoritățile R. Moldova ar trebui să acționeze cu precauție și inteligență pentru a contracara în fază incipientă acțiunile Kremlinului de destabilizare a situației din R. Moldova. Miza principală a campaniei de dezinformare promovate de Rusia va fi eșecul referendumului constituțional.
„Ținta va fi acest referendum, întreaga campanie va fi construită în jurul acestui subiect, nu va fi atacată președinta Maia Sandu, ci va fi atacată ideea referendumului. Autoritățile trebuie să fie cât se poate de prudente în acest sens, iar cel mai important instrument care poate fi utilizat în acest moment este controlul asupra resurselor financiare care vin în R. Moldova, care pot fi utilizate pentru a plăti oameni care vor participa, eventual, la aceste acțiuni de destabilizare. Nu este exclus că Rusia pune la cale un scenariu mai amplu pentru a folosi coloana a 5-a de la Chișinău, inclusiv, agenții de influență infiltrați în mai multe partide pentru a compromite parcursul european al R. Moldova. Autoritățile trebuie să contracareze din fașă orice acțiune care ar putea distorsiona procesul electoral sau influența opțiunile alegătorilor”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.
Acum două zile, guvernele Statelor Unite ale Americii, Canadei și al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au avertizat despre tentativele Kremlinului și ale agenților săi de a influența rezultatele alegerilor prezidențiale din toamna anului 2024 din R. Moldova. Potrivit declarației comune, Kremlinul își susține persoanele de încredere în calitate de candidați la președinția R. Moldova și folosește dezinformarea și propaganda pentru a alimenta tensiuni în societate. În declarație se mai menționează că Kremlinul intenționează să provoace proteste în R. Moldova în cazul în care un candidat prorus nu va câștiga alegerile.
23.03.2026
15:36
1
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
240
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
306
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
342
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
308
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
349
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
432
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
456
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
452
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
458
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
14:06
68
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
250
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
306
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
278
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
309
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
398
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
435
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
423
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
438
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
454
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
629
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1066
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
729
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
836
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
821
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
829
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
890
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1073
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
1012
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1210
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1093
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1335
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1006
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
1055
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1214
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














