Kim Jong-Un amenință cu un atac nuclear. SUA ripostează: „Va fi sfârșitul regimului nord-coreean”
1655
Profimedia
Coreea de Nord nu va ezita să răspundă cu arme nucleare dacă va fi „provocată” în acest fel, a declarat liderul Kim Jong Un, potrivit comentariilor raportate joi de presa de stat.
Washington, Seul şi Tokio au reacţionat imediat într-o declaraţie comună în care au cerut Phenianul „să înceteze să se mai lanseze în noi provocări şi să accepte apelul (lor) de a se angaja într-un dialog substanţial, fără condiţii prealabile”.
În timpul unei întâlniri între oficiali americani şi sud-coreeni la sfârşitul săptămânii trecute, SUA şi-au reafirmat „angajamentul neclintit” faţă de Seul, bazându-se pe forţele sale de descurajare, inclusiv cea nucleară. „Orice atac nuclear” al Phenianului asupra Statelor Unite sau a aliaţilor săi ar duce la „sfârşitul regimului nord-coreean”, a avertizat Washingtonul.
Un submarin american de atac nuclear, USS Missouri, a sosit duminică în portul sud-coreean Busan. Phenianul a reacţionat efectuând a doua zi un test al rachetei sale balistice intercontinentale Hwasong-18 (ICBM), cea mai puternică din arsenalul pe care îl deţine şi, probabil, capabilă să atingă teritoriul american, un avertisment clar pentru Washington.
Marţi, SUA, Coreea de Sud şi Japonia au activat un sistem de partajare a datelor în timp real privind lansările de rachete nord-coreene, iar forţele militare din cele trei ţări aliate au efectuat miercuri manevre comune, care au inclus şi bombardiere americane.
Într-un comunicat separat dat publicităţii joi, Kim Yo Jong, influenta soră a lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a denunţat decizia Consiliului de Securitate al ONU de a discuta despre ultimul test nord-coreean al rachetei Hwasong-18, declarând că el a fost manifestarea dreptului inerent la autoapărare al Phenianului.
„Apariţia frecventă a armelor nucleare americane” în Coreea de Sud „vizează în mod clar Republica Populară Democrată Coreea şi constituie cauza principală a escaladării situaţiei regionale”, a afirmat Kim Yo Jong, potrivit AFP și citat de Agerpres.
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















