Joseph Daul îndeamnă socialiștii să-și respecte angajamentele asumate în cadrul guvernării cu ACUM: „Încă nu suntem siguri că există un consens cu PSRM în domeniul justiției”
1544
Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, susține că Parlamentul European va urmări atent cum vor fi efectuate schimbările în domeniul justiției din R. Moldova.
Liderul PPE și-a reiterat astăzi, după întrevederea avută cu premierul Maia Sandu la Chșinău, sprijinul pentru Guvernul R. Moldova și și-a exprimat speranța că „PSRM se va ține de cuvânt” în ceea ce privește implementarea reformelor asumate în cadrul guvernării cu Blocul „ACUM”.
„Preocupările mele sunt ca ei (socialiștii - n.r.) să-și respecte angajamentele și îi voi spune mâine președintelui Igor Dodon că schimbările primare trebuie să fie în justiție. Încă nu suntem siguri că există un consens cu socialiștii vizavi de ceea ce trebuie să se întâmple în acest domeniu. Vom urmări atent, de la nivelul Parlamentului European, dacă schimbările în acest domeniu vor fi făcute”, a declarat Joseph Daul.
Președintele PPE și-a exprimat admirația pentru „curajul și maturitatea politică” a premierului Maia Sandu pentru a oferi cetățenilor un guvern, deși decizia de a se asocia cu socialiștii „a fost riscantă”.
Există multe așteptări și speranțe legate de noua guvernare, inclusiv pentru a oferi o viață mai bună cetățenilor, a le reuni familiile, un sistem de sănătate mai bun, dar și o justiție care protejează cetățenii, nu interesele de grup și oligarhii.
„În primele 100 de zile, un guvern nu poate schimba ceea ce a fost distrus ani la rând. (...) Acum e momentul schimbărilor”, a spus Daul, îndemnând societatea civilă din R. Moldova să sprijine eforturile Guvernului Sandu pentru restabilirea statului de drept, crearea unei justiții independente și combaterea corupției.
Oficialul european a adăugat că știe despre faptul că premierul Maia Sandu „suferă enorm în fiecare zi, dar are caracterul și curajul să lupte și să reziste”.
Maia Sandu i-a mulțumit, la rândul ei, liderului PPE pentru sprijinul pe care îl acordă cetățenilor R. Moldova și a promis că schimbările vor fi făcute „corect și temeinic”.
De asemenea, Maia Sandu și-a exprimat speranța că, în cadrul următorului congres al PPE de la Zagreb, planificat pentru luna noiembrie curent, va fi asoptată o rezoluție de „sprijin fără echivoc” pentru țările Parteneriatului Estic din care face parte și R. Moldova.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















