Josep Borrell: Decizia Moscovei de a cataloga organizațiile lui Navalny drept grupuri extremiste este nefondată și va avea consecințe grave
1575
Decizia de miercuri a unui tribunal din Moscova de a cataloga organizațiile lui Alexei Navalny drept „grupuri extremiste” reprezintă cel mai grav efort depus până în prezent de guvernul rus de a suprima opoziția politică independentă și investigațiile anticorupție și de a elimina influența rețelelor politice ale lui Navalny, a transmis Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, informează comunicatul oficial.
„Este o decizie nefondată care confirmă un model negativ de represiune sistematică a drepturilor și libertăților omului, care sunt consacrate în Constituția rusă. Această hotărâre va avea consecințe grave pentru societatea civilă, opoziția și vocile critice din Rusia. Îndemnăm guvernul rus să își respecte pe deplin obligațiile și angajamentele internaționale pe care și le-a asumat, inclusiv în cadrul Consiliului Europei și al OSCE, pentru a susține aceste drepturi”, a punctat oficialul european.
Josep Borrell a afirmat că Uniunea Europeană își reiterează apelul pentru eliberarea imediată și necondiționată a lui Navalny, întrucât consideră că această condamnare este motivată politic și contravine obligațiilor internaționale ale Rusiei în domeniul drepturilor omului.
„În acest sens, ne așteptăm, de asemenea, ca Rusia să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, inclusiv să respecte măsura provizorie a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la natura și amploarea riscului la adresa vieții domnului Navalny. Autoritățile ruse sunt responsabile pentru siguranța și sănătatea acestuia”, a conchis șeful diplomației UE, Josep Borrell.
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
13.11.2026
18:18
13.11.2026
18:09
13.11.2026
17:53
13.11.2026
17:49
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
















