Joe Biden: „Orice încercare a Israelului de a ocupa din nou Fâşia Gaza ar fi o greşeală gravă”
1014
Orice încercare a Israelului de a ocupa din nou Fâşia Gaza ar fi o „greşeală gravă”, a afirmat preşedintele american, Joe Biden, într-un interviu difuzat duminică, într-un moment în care trupele israeliene se pregătesc pentru o probabilă ofensivă terestră împotriva Hamas.
După atacul sângeros al Hamas asupra teritoriului său în 7 octombrie, Israelul a lansat represalii împotriva grupării islamiste palestiniene cu numeroase lovituri şi a ordonat locuitorilor din nordul Fâşiei Gazei să se îndrepte spre sud în perspectiva unei intervenţii terestre.
Întrebat în emisiunea 60 Minutes a postului american CBS despre eventualul său sprijin pentru ocuparea Fâşiei Gazei de către Israel, Joe Biden a răspuns: „Cred că ar fi o mare greşeală”.
Hamas „nu reprezintă tot poporul palestinian”, a continuat el. Dar „eliminarea extremiştilor” este o „măsură necesară”.
Peste 1 400 de persoane, în principal civili, printre care copii, au fost ucise în Israel în atacul Hamas, potrivit unui cel mai recent bilanţ israelian.
Autorităţile Hamas au raportat că cel puţin 2 670 de persoane, printre care sute de copii, au fost ucise în loviturile israeliene.
Catastrofă umanitară în Fâșia Gaza
Potrivit Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), o „catastrofă umanitară fără precedent” este în curs în Fâşia Gaza.
Statul evreu a ocupat pentru prima dată Fâşia Gaza în timpul Războiului de Şase Zile în 1967 şi abia în 2005 a fost restituită complet palestinienilor.
Un an mai târziu, Israelul a impus o blocadă aeriană, terestră şi maritimă asupra acestei fâşii de pământ de 362 de kilometri pătraţi, care este mărginită şi de Egipt şi Marea Mediterană.
În 2007, Israelul a întărit blocada după ce Hamas a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza în dauna partidului Fatah al preşedintelui Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas.
Întrebat dacă Hamas ar trebui eliminat complet, preşedintele Biden a răspuns: „Da, cred că da”. „Dar este nevoie de o autoritate palestiniană. Trebuie să existe o cale spre un stat palestinian”, a continuat el, potrivit Agerpres.
Liderul de la Casa Albă a spus că „nu crede că este necesar” ca trupele americane să ia parte la acest război, adăugând că acestea nu vor fi trimise nici în Ucraina.
Israelul are „una dintre cele mai bune armate”, iar Statele Unite „le vor oferi tot ce au nevoie”, a dat el asigurări.
Duminică, Washingtonul a anunţat că trimite al doilea portavion în estul Mării Mediterane, reaminteşte AFP.
347
Sam Altman se aliniază cu rivalii de la Anthropic în disputa cu Pentagonul privind limitele utilizării inteligenței artificiale
27.02.2026
22:20
354
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
400
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
411
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
459
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
468
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
488
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
559
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
526
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
527
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
346
Sam Altman se aliniază cu rivalii de la Anthropic în disputa cu Pentagonul privind limitele utilizării inteligenței artificiale
27.02.2026
22:20
353
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
399
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
410
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
459
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
467
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
488
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
559
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
526
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
527
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
513
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
532
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
575
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
645
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
538
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
615
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
654
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
701
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
886
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
648
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
682
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
707
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
591
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
687
Părinți îngroziți de un „război al școlilor” în Northampton promovat pe rețelele sociale
27.02.2026
08:10
696
Horoscopul zilei 27.02.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














