JOCURILE OLIMPICE // Fanii de la Soci s-au ENERVAT RĂU
1051
Fanii se plâng că nu pot consuma băuturi la evenimentele care au loc în interior la Soci, cum ar fi hocheiul, curlingul sau patinajul viteză.
În ţara vodcii, spectatori se plâng că nu au ce bea. Cel mai mult se comercializează berea rusă „Baltika”, dar fără alcool, scrie „Wall Street Journal Europe”. Acest lucru se întâmplă pentru că în Rusia s-a dat de curând o lege care interzice vânzarea băuturilor alcoolice în incinta locurilor unde se desfăşoară evenimente sportive.
Peste care se suprapune şi o alta locală care nu permite vânzarea pe un perimetru de 50 de metri distanţă de locul unde au loc competiţii sportive. „Cine vrea să se uite la curling treaz?”, se întreabă Scott Simms, un canadian de 27 de ani care a călătorit la Soci. Tot el răspune: „Nimeni!".
Lupta cu alcoolul nu se referă numai la sport. Din 2009 au fost crescute taxele pentru băuturi, s-au pus restricţii la vânzare şi s-au interzis reclamele la băuturile alcoolice. Toate acestea pentru a face ca speranţa de viaţă să fie mai mare, mai ales în rândul bărbaţilor.
În 2011, Rusia era pe locul patru în lume la consumul de alcool, după R. Moldova, Cehia şi Ungaria. „Nu e bine să amesteci sportul cu vodca", a spus Ivan Polezhaiev, un funcţionar public din Soci.
Cu toate restricţiile impuse, la sporturile care se dispută în aer liber, băutura se găseşte din plin. Butoaie întregi de bere şi vin fiert au fost consumate la Rosa Hutor, staţiunea unde au loc întrecerile de schi alpin, frestyle şi snowboard.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















