Jim Carrey se retrage din actorie
2650
Jim Carrey a declarat că se retrage din actorie după noul său film, „Sonic the Hedgehog 2", relatează sâmbătă The Independent.
Actorul, care revine în rolul personajului Robotnik în pelicula ce continuă aventurile din „Sonic the Hedgehog" (2020), şi-a exprimat intenţia de a se îndepărta de profesia sa. „Ei bine, mă retrag", a spus el pentru Access Hollywood, adăugând: „Da, probabil. Vorbesc destul de serios".
Actorul a dat apoi de înţeles că ar putea reveni asupra deciziei, după o pauză. „Dacă îngerii aduc un fel de scenariu scris cu cerneală de aur care-mi transmite că va fi foarte important pentru oameni, aş putea continua pe acest drum, dar iau o pauză", a spus el.
Explicând motivul din spatele posibilei sale retrageri, Carrey a declarat: „Chiar îmi place viaţa mea liniştită, îmi place să pun vopsea pe pânză, îmi iubesc foarte mult viaţa spirituală şi simt că, iar asta e ceva ce s-ar putea să nu auziţi vreodată că spune o altă celebritate cât timp trăieşte, am suficient. Am făcut suficient. Sunt suficient".
Carrey a luat pauze lungi după rolurile majore. El a jucat în primul film „Sonic the Hedgehog" la câţiva ani după continuarea „Dumb and Dumber", din 2014. În acea perioadă, însă, a deţinut roluri în filme mai puţin importante, cum ar fi „The Bad Batch" şi „Dark Crimes", precum şi în serialul TV „Kidding".
Printre alte roluri majore ale lui Jim Carrey se numără cele din „The Truman Show", „The Mask", „Eternal Sunshine of the Spotless Mind" şi „Batman Forever", în care l-a interpretat pe Riddler, transmite Agerpres.
21.08.2026
06:28
21.08.2026
04:55
21.08.2026
04:54
21.08.2026
03:31
21.08.2026
02:25
21.08.2026
01:58
21.08.2026
01:24
21.08.2026
00:44
21.08.2026
00:14
20.08.2026
22:48
21.08.2026
04:55
21.08.2026
04:54
21.08.2026
03:31
21.08.2026
02:25
21.08.2026
01:58
21.08.2026
01:24
21.08.2026
00:44
21.08.2026
00:14
20.08.2026
22:48
20.08.2026
22:23
20.08.2026
21:29
20.08.2026
21:13
20.08.2026
19:50
20.08.2026
19:45
20.08.2026
19:11
20.08.2026
17:56
20.08.2026
16:44
20.08.2026
15:45
20.08.2026
15:44
20.08.2026
15:34
20.08.2026
15:07
20.08.2026
14:25
20.08.2026
13:54
20.08.2026
13:53
20.08.2026
13:37
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
Mihai Popșoi discută cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău despre reforme democratice și parcursul european al Republicii Moldova
















