Jens Stoltenberg, la împlinirea a 75 de ani de la fondarea Alianței Nord-Atlantice: „NATO a fost fondată pe o singură promisiune solemnă - un atac asupra unui aliat este un atac asupra tuturor”
1217
Europa se confruntă acum cu un război la o scară pe care o credeam consemnată în istorie, a subliniat miercuri secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, în timp ce a amintit că NATO este fondată pe o singură „promisiune solemnă” – un atac asupra unui aliat este un atac asupra tuturor.
Cu o zi înainte ca NATO să împlinească 75 de ani de la înființare, moment care va fi marcat la sediul Alianței de la Bruxelles, secretarul general al NATO a prefațat mizele reuniunii miniștrilor de externe aliați, prima din acest an și o reuniune prin care debutează pregătirile pentru summitul de la Washington din luna iulie, al cărui caracter aniversar va fi dublat de urgența sprijinului pentru Ucraina și de amenințarea reprezentată de Rusia la adresa securității euro-atlantice.
„NATO a fost fondată pe o singură promisiune solemnă: un atac asupra unui aliat este un atac asupra tuturor. Pornind de la această fundație, am construit cea mai puternică și de succes Alianță din istorie“, a declarat al doilea cel mai longeviv secretar general al NATO, cel care în urmă cu cinci ani, la marcarea a 70 de ani de la înființarea Alianței, a devenit primul înalt oficial care s-a adresat Congresului SUA, scrie Calea Europeană.
Miniștrii de Externe ai celor 32 de state membre ale NATO se întrunesc miercuri și joi la Bruxelles pentru a pregăti summitul de la Washington, dar și pentru a celebra 75 de ani de la înființarea Alianței și împlinirea a 25, 20, respectiv 15 ani de aderarea a 12 state, inclusiv România.
În ultimii 75 de ani, a spus Stoltenberg, „Ușa Deschisă a NATO” a contribuit la răspândirea democrației și a prosperității în întreaga Europă.
„În timp ce sărbătorim realizările NATO, nu ne odihnim. Europa se confruntă acum cu un război la o scară pe care o credeam resemnată în istorie“, a adăugat el, solicitându-le aliaților să rămână uniți în sprijinirea Ucrainei.
De altfel, miniștrii de eExterne din NATO se reunesc miercuri și joi la Bruxelles pentru a discuta un sprijin militar pentru Ucraina pe termen lung, inclusiv o propunere pentru un fond de 100 de miliarde de euro pe cinci ani, propunerile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, urmând să confere Alianței Nord-Atlantice un rol mai direct în coordonarea furnizării de arme, muniții și echipamente Ucrainei în lupta împotriva invaziei Rusiei.
Stoltenberg a refuzat să intre în detalii, dar a precizat că statele membre vor discuta un acord pentru a spori sprijinul acordat Ucrainei într-un mod mai previzibil, pentru a transmite Rusiei mesajul că nu poate câștiga războiul.
„Discutăm acum despre modalități de a instituționaliza mai mult sprijinul într-un cadru NATO pentru a-l face mai previzibil și mai robust, (…) pe termen lung. Realitatea este că, dacă vrem ca acest război să se încheie, cu cât mai repede vom putea convinge Moscova că nu va câștiga pe câmpul de luptă“, a precizat secretarul general al Alianței.
El a declinat insistențele jurnaliștilor de a rosti o sumă pentru acest fond, despre care presa a relatat că s-ar ridica la 100 de miliarde de euro, însă a insistat că este vorba despre „un rol mai puternic al NATO în coordonarea și oferirea de sprijin este o modalitate de a pune capăt acestui război”.
„Ceea ce este evident este că avem nevoie de bani noi și mai mulți bani pentru Ucraina și avem nevoie de ei pe mai mulți ani”, a punctat Jens Stoltenberg, subliniind că miniștrii de Externe nu vor ajunge la un acord la reuniunea din aceste zile, ci vor pregăti terenul pentru un consens la summitul de la Washington.
15.12.2025
20:29
346
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
435
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
413
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
452
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
414
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
432
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
393
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
449
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
433
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
592
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
20:29
314
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
376
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
385
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
416
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
388
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
408
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
375
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
431
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
411
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
570
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
423
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
619
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1335
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
501
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
538
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
531
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
710
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
779
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
620
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
607
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
784
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
698
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
922
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
987
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
700
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.93
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














