23:36:19 27.02.2026
Stiri

Jeff Bezos NU mai este a doua cea mai bogată persoană din lume: Elon Musk de pe locul I trebuie să-și păzească spatele

Actualitate 22.09.2022 07:20 Vizualizări1200
Jeff Bezos NU mai este a doua cea mai bogată persoană din lume: Elon Musk de pe locul I trebuie să-și păzească spatele

Jeff Bezos și-a pierdut statutul de a doua cea mai bogată persoană din lume, coborând pe locul 3, în timp ce magnatul indian Gautam Adani urcă rapid în topul miliardarilor realizat de Bloomberg.

Elon Musk, care este în continuare numărul 1 în topul celor mai bogate persoane, cu 260 de miliarde de dolari, ar putea fi nevoit să își păzească spatele, scrie CNN. Adani a avut nevoie de mai puțin de 10 luni pentru a ajunge pe locul 2, după ce a început anul pe locul 14.

Este pentru prima dată când o persoană din Asia ocupă un loc atât de important în lista Bloomberg.

Averea de 146,9 miliarde de dolari a lui Gautam Adani, în mare parte legată de participațiile din conglomeratul său extins Adani Group, se află încă mult în urma celor 260 de miliarde de dolari ale lui Musk. Grupul operează o serie de afaceri, inclusiv porturi și cărbune, care au prosperat în ultimii ani.

Acțiunile unor companii Adani au sărit cu peste 1.000% din iunie 2020 – reflectând optimismul investitorilor cu privire la puterea conglomeratului în domenii precum infrastructura și energia regenerabilă pe care premierul Narendra Modi le-a considerat prioritare pentru dezvoltare. Acțiunile companiei sale emblematice Adani Enterprises au crescut cu peste 115% în 2022.

În februarie, Adani l-a depășit pe magnatul indian Mukesh Ambani pentru a deveni cea mai bogată persoană din Asia.

Averea netă a lui Bezos s-a prăbușit la 145,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, în condițiile în care acțiunile din domeniul tehnologiei au fost puternic afectate vineri, pe fondul unei vânzări mai ample de acțiuni. Acțiunile Amazon au scăzut cu 3% la începutul ședinței de tranzacționare, iar acțiunile au scăzut cu peste 25% în acest an.

Fondatorul Amazon a ocupat anterior locul 1 pe listă, dar averea sa a fost afectată după divorțul din 2019. O mare parte din averea sa este legată de acțiunile Amazon. Potrivit Bloomberg, scăderea din domeniul tehnologiei a redus cu 45 de miliarde de dolari averea netă a lui Bezos din ianuarie.

Sursa: descopera.ro

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
27.02.2026 08:10 645 Horoscopul zilei 27.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 17.12 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte