Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT şi scandalizat Parisul! Una a fost denumită „femeia fatală”

Sursa: descopera.ro

În istoria României a existat o serie de femei care s-au remarcat printr-o frumuseţe extraordinară. Şarmul a două dintre ele a ajuns până la Paris. Este vorba de Alice Cocea şi Renee Perle. Viaţa celei dintâi a fost, însă, plină de scandaluri.

Alice Cocea, fiica unui general, a fost sora avocatului şi temutului pamfletar N.D. Cocea şi mătuşa marii actriţe Dina Cocea. Născută în 28 iulie 1899 la Sinaia, Alice Cocea a studiat arta dramatică la Conservatorul din Bucureşti şi la Paris, unde a absolvit în 1917, când a şi debutat în filmografie. În scurt timp a devenit o stea a scenei şi a marelui ecran din Paris.

Timp de patru ani, între 1940 – 1944, a fost director la „Théâtre des Ambassadeurs” din Paris. Acuzată de colaboraţionism după război, i s-a interzis apariţia pe scena pariziană.

După retragere s-a dedicat marii sale pasiuni: pictura, reuşind să organizeze o expoziţie care s-a bucurat de un real succes.

Un student a murit de frig sub geamul ei, iar un locotenent a murit după ce a căzut de pe cal

Apreciată pentru talentul şi frumuseţea ei, dar criticată pentru frivolitatea ei, blonda Alice Cocea a frânt multe inimi, trei bărbaţi au murit din cauza ei. I se spunea „femeia fatală” sau „femeia vampă”.

Pe când nu avea nici 18 ani şi se afla la Bucureşti în trupa de teatru a dramaturgului Alexandru Davila, Alice Cocea a aprins inima unui tânăr student care, într-o noapte geroasă de iarnă, l-a plătit pe şoferul actriţei să îi cedeze locul la volan în acea seară. Alice Cocea nu a urcat singură în maşină, ci însoţită de Alexandru Davila. În loc să îi mărturisească dragostea, tânărul student a fost nevoit să îi ducă pe cei doi la locuinţa dramaturgului. După ce a înapoiat maşina şoferului, studentul a revenit sub ferestrele tinerei şarmante. În zorii zilei l-au găsit îngheţat de frig, iar două zile mai târziu a murit de pneumonie.

Nu a trecut mult timp şi un tânăr locotenent s-a îndrăgostit nebuneşte de ea. Şi acesta a murit, într-un accident de călărie. Despre această situaţie s-a scris într-un articol apărut peste ani, în 7 septembrie 1932, în celebra revistă interbelică „Ilustraţiunea română”:

„Printre ofiţerii tatălui ei, un locotenent frumos, pe care mai multe succese feminine răsunătoare îl înfumuraseră, porni spre cucerirea noii stele. Ca şi dânsa, şi el era dornic de glorie. Glorie de alcov în lipsa alteia. Lui îi fu mai uşor să reuşească să-i fie prezentat şi să-i facă curte. Dar, dacă Alice se arăta prietenoasă faţă de el, dacă îl primea din timp în timp, dacă-i permitea să-i umple de flori casa şi loja, la atât se mărgineau relaţiile lor. Şi frumosul ofiţer simţea pălindu-i norocul şi faima de bărbat cu succes.

Stăruiesc asupra acestui amănunt, ca să fac să se înțeleagă mai bine ce urmează; căci dacă studentul murise din dragoste, acesta trebuia să-l urmeze, poate mai mult din amor-propriu batjocorit, decât din cauza unei patimi adevărate şi mari. Rugăminţi, blesteme, nimic nu folosi şi zilele treceau, fără ca amorezatul să poată înainta măcar cu un pas spre inima nepreţuită pentru el, a iubitei sale.

La Capşa, unde sărmanul G... numai îndrăznea să se arate, se făceau adevărate rămăşaguri. În cele din urmă, lucrurile ajunseră atât de departe, încât într-o frumoasă zi de primăvară, tânărul puse şaua pe calul lui favorit şi plecă să colinde pe câmp. Aproape de câmpul de alergări de lângă Băneasa, acolo unde adeseori, sub ochii admiratorilor săi şi în strigătele mulţimii entuziasmate cunoscuse beţia triumfului, el lăsă calul să meargă în voie pe un drumeag ce ducea spre calea ferată.

Un ţăran, care lucra alături pe câmp, văzu cum galopa calul, ce-l aruncă în plin mers şi se înfundă sub un pod mic pe care treceau traversele de cale ferată. În partea cealaltă a podului, apăru calul singur, continuându-şi cursa neînfrânată. Curios, omul se apropie, privi sub pod. În penumbră, văzu strălucind nasturii tunicii nenorocitului, care zăcea întins pe spate. Avea baza craniului sfărâmată de drugul de fier al podului. Ancheta militara stabili un accident. Ziarele vorbiră mult de aceasta întâmplare, accident regretabil, datorat distracţiei acestui distins cavaler, în realitate, o tristă sinucidere”.

Soţie de conte, dar contesă contestată

După destrămarea trupei lui Alexandru Davila a plecat la Paris, unde a terminat Conservatorul de artă dramatică şi a devenit o divă a scenei pariziene. Vrăjit de frumuseţea ei, contele Stanislas de la Rochefoucauld a luat-o de soţie în 1926. Neavând origini nobile, nu a fost acceptată niciodată de familia acestuia, astfel că mariajul lor a durat doar câţiva ani. Despre acest episod, „Realitatea ilustrată” scria în 25 august 1932:

„Un zvon senzaţional a străbătut mai de mult saloanele pariziene: contele Stanislas de la Rochefoucauld, ale cărui apucături „originale” alimentaseră adesea cronica scandaloasă a Parisului, anunţa căsătoria sa cu o mică artistă de operetă, de origine necunoscută, cu nume oarecum bizar (pentru francezi). Zvonul se adeveri. Mica artistă, Alice Cocea, deveni doamna Contesă de la Rochefoucauld. Intrată cu atâta gălăgie pe primul plan al vieţii pariziene, talentul ajutat de noroc al Alicei Cocea se impuse progresiv publicului francez şi nimic nu oglindeşte mai bine personalitatea artistică pe care şi-a creat-o tânăra noastră compatrioată decât titlul sub care marile cotidiene pariziene anunţară, trei ani mai târziu, divorţul soţilor: Doamna Alice Cocea, contesă de la Rochefoucauld, divorţează”.

Un locotenent gelos s-a sinucis pe yachtul ei

Întoarsă dintr-un turneu în Brazilia la începutul anilor 1930, Alice Cocea este angajată la Théâtre des Variétés din Paris. La scurt timp îl cunoaşte pe locotenentul de marină Victor Point, care se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Refuzul ei şi gelozia l-au determinat pe locotenent să îşi tragă un glonţ în cap chiar la bordul yachtului actriţei, ancorat într-un port al Rivierei franceze.

Scandalul a fost enorm, iar numele Alicei Cocea a apărut în toate ziarele din Franţa. Mai mult, camarazii mortului au ameninţat-o că o vor împuşca chiar pe scenă în caz că va îndrăzni să-şi reia cariera.

Şi presa din ţara natală a relatat scandalul:

„Locotenentul Point, bărbat frumos, suflet cavaleresc, iubea şi voia să se însoare cu Alice Cocea. Acesta e un fapt precis, de nediscutat.

Alice Cocea plecase cu yachtul ei la Saint-Maxime, dar a făcut escală la Agay, ca să se scalde. Point, care mai mult ca niciodată avea impresia că este păcălit, pătrunse în camera artistei - cele două apartamente au o uşă de comunicaţie - şi găseşte, răspândite pe canapea, scrisorile unui îndrăgostit, semnate Robert. E vorba de Robert Lefébure, ginerele sindicului agenţilor parizieni de schimb, care are un loc de seamă printre admiratorii Alicei Cocea.

Va lua Point trenul să fugă, să scape de vrajă? S-au găsit în camera lui hârtie mototolită, un plic rupt, un stylou sfărâmat. Mânia este o proastă sfătuitoare. Sare în maşină şi se duce să găsească la Agay pe Alice Cocea, ca să-i arate tot dispreţul lui. De pe puntea lui Blue-Crest, ancorat în rada portului Agay, Alice Cocea, secretara ei şi Lefébure îl văd venind. Lefébure, prudent, dispare. Dar Point are ochi de marinar; nu-i scapă acest lucru. E mai mult furios decât gelos.

- M-aţi înşelat, strigă el celor două femei. Sunteţi nişte ticăloase !

Nu mai e stăpân pe nervii lui. E micşorat, deprimat. Viaţa extravagantă pe care a dus-o acolo, i-a sleit energia. El se sinucide din scârbă.

Cele două detunături de revolver au avut, de-a lungul coastei Estérel, răsunetul unui trăsnet. La Paris ar fi strâns poate ceva mai tare pumnul fragil al Aspasiei. Ar fi urat poate „noroc bun” concurentului. La Cannes, s-a sinucis…

Sinuciderea locotenentului Victor Point nu este un simplu fapt banal. Un om tare, stăpân hotărât al simţurilor sale, cum a dat recent dovadă în strălucita expediţie întreprinsă în centrul Asiei, omul care a ştiut să înfrunte cu seninătate primejdiile de moarte ce-l pândeau la tot pasul, stârnind admiraţia celor din jur, devine subit o biată jucărie, un om de paie, lipsit de voinţă, în mâinile frumoasei, dar rafinatei femei.” („Ilustraţiunea română”, 7 septembrie 1932)

La rândul ei, Alice Cocea avea să afirme mai târziu despre tânărul locotenent: „Am fost ameţită de dragoste şi de violenţa pasiunii”.

Ameninţările camarazilor defunctului îndrăgostit nu au înspăimântat-o pe diva româncă, astfel că ea a continuat să apară pe scenă alături de marii actori Pierre Fresnay, Harry Baur, Pierre Brasseur şi Michel Simon.

Şi-a înscenat o tentativă de suicid

Plecată la Berlin în 1934, Alice Cocea a încercat să impresioneze cu o tentativă de sinucidere regizată, însă berlinezii nu au fost impresionaţi. Astfel a revenit la Paris, unde a continuat să joace în teatru şi film, însă cariera nu a mai fost atât de fulminantă.

După ocuparea Parisului de către germani, în mai 1940, Alice Cocea a jucat în săli arhipline în faţa multor ofiţeri germani, în timp ce actriţelor de origine evreiască li s-au interzis să joace. Totodată, frumoasa Cocea a fost văzută, în restaurantele pariziene, la braţul multor ofiţeri germani. Ca urmare, după eliberarea Parisului de către anglo-americani, în vara anului 1944, Alice Cocea este acuzată de colaboraţionism şi arestată. A fost eliberată, însă, la scurt timp.

Până la moartea ei în 1970 a jucat în piese uşoare, singura apariţie notabilă fiind în Mizantropul lui Molière, alături de marele Jean-Louis Barrault. S-a dedicat picturii, iar cu doi ani înainte de moarte şi-a publicat memoriile „Mes amours que jai tant aimés” (Dragostele pe care le-am iubit atât de mult), în care a concluzionat: „Care mi-a fost destinul? Am gustat viaţa fără să cunosc calculul şi fără să-mi cunosc interesul. Banii şi zilele fericirii mi-au curs printre degete“.

Sursa: descopera.ro