Iubire de o viață

Părintele informaticii// Ochii care nu se văd nu se uită...

Academicianul Grigore Moisil și Viorica, soția sa, fac parte din celebra familie de erudiți, Constante. A fost invitat la cele mai prestigioase catedre de matema­tică din lume să țină diferite conferințe. Ideile sclipitoare ale celebrului matematician și filosof au cucerit de fiecare dată asistența.

Dragoste la prima vedere

Împreună cu sora sa și câțiva prieteni, Viorica a mers la o petrecere acasă la familia Moisil. Aici l-a cunoscut pe tânărul Grigore, care era în proces de divorț cu prima sa nevastă. Viorica a văzut în el un partener de discuție deosebit de inteligent. După câteva zile, a anunțat-o brusc că o cere în căsătorie. Fata a fost șocată de această propunere. Totuși a acceptat pe loc. Erau în al nouălea cer, parcă se cunoșteau de o veșnicie.

Toţi îndrăgostiţii scriu la fel

Grigore Moisil a fost mobilizat în calitate de ofițer de rezervă. S-au căsătorit în timpul scurt al unei permisii a tânărului ofițer. Viorica deține 495 de scrisori care constituie istoria iubirii lor fără margini ce i-a legat toată viața. Se iubeau de la distanță, dar sentimentele se întăreau și se multiplicau. Zicala despre ochii care nu se văd nu a fost valabilă pentru ei.

Era fascinant

„Era un om foarte vesel. Iubea viaţa, iubea oamenii. Totul la el era în exces. Fredona tot timpul în casă, un fel de mormăială - asta însemna că gândea la probleme de matematică. Nu stătea la masă, ci culcat, cu capul sprijinit în mâna dreaptă. Aveai impresia că nu face nimic. La noi în casă nici nu se vorbea decât la ora mesei, când venea şi povestea tot ce i se întâmpla. Vorbea cu multă lume la telefon şi, evident, primea pe mulţi acasă, elevi, gazetari. Mai cu seamă în ultimii ani, când devenise o „vedetă” a televiziunii şi radioului, casa noastră era plină de lume”.

A fost un vizionar

Multe lucruri pe care unii le-au categorisit „trăsnite” s-au dovedit adevărate peste ani. A intuit că va veni vremea calculatoarelor care vor revoluționa lumea, o perioadă benefică, de mari transformări.

Într-o seară, savantul a rostit câteva cuvinte epocale, din care reieșea că școlarul nu trebuie să-și obosească mintea cu tabla înmulțirii, care se află pe coperta din spate a tuturor caietelor. Elevul trebuie să gândească mai departe, să pătrundă în tainele științei, să fie preocupat de creativitate, memoria s-o folosească pentru descoperirile viitoare. Era pentru tot ce reprezenta viitorul. De altfel, a şi primit în SUA o medalie pentru pionierat în informatică.

A ars ca lumânarea

A fost prieten apropiat cu mari matematicieni români ca Alexandru Myller, Octav Maier, Mendel Haimovici. Aceşti oameni erau de o calitate excepţională - nu numai profesională, ci şi morală, toţi fiind şi foarte culţi. Cei mai buni prieteni au fost totuşi studenţii lui.

Nu era bine văzut de Ceauşescu, nu era simpatizat pentru că, mai în glumă, mai în serios, spunea adevărul în faţă şi lucrul acesta se ştia.

A murit în 2003, la vârsta de 90 de ani, la Ottawa, unde fusese invitat să susțină un ciclu de conferințe. Viorica spunea că se simte tot împreună cu dânsul. Se întreba ce-ar fi făcut dacă n-ar fi avut preocuparea de a scrie cărţi despre el…

Viorica Moisil a scris două cărți autobiografice: „O familie ca oricare alta” și „A fost odată… Grigore Moisil”.