ISTORIE // Cum s-a „născut” Declarația de Independență a Republicii Moldova

Mărturie // Documentul, redactat de experți în drept internațional, a fost privit cu ezitare de majoritatea deputaților, dar a fost votat sub influența poporului

Deputatul primului Parlament al R. Moldova Vasile Nedelciuc s-a numărat printre persoanele care „au dat naștere” Declarației de Independență a R. Moldova. Dumnealui își amintește în detalii cât de greu a fost să scrii un text care să îndeplinească voia poporului, dar în același timp să nu supere statele vecine.

„Bazele s-au pus în vara anului 1990 la Chișinău, când a fost organizată o conferință internațională privind pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele sale pentru Basarabia. Atunci, Parlamentul a spus adevărul despre ce s-a întâmplat când a fost semnat acest pact. Atitudinea și aspirațiile majorității populației au devenit clare – ruperea de la imperiu. Existau deja Mișcarea Democrată și Frontul Popular care, prin activitățile pe care le desfășurau, demonstrau nevoia apropierii R. Moldova de țara-mamă de la care a fost ruptă Basarabia și democratizarea societății.

Pe urmele Ucrainei

În vara anului 1991, odată cu puciul de la Moscova, când puterea centrală a rămas paralizată după tentativa de lovitură de stat, vecina noastră Ucraina, dar și Belarus s-au văzut nevoite să-și proclame independența și au făcut-o cu câteva zile înaintea R. Moldova. La 27 august 1991, aceste republici aveau deja adoptate documente similare Declarației de Independență. Era clar că Moldova nu mai are niciun motiv să nu urmeze aceiași pași.

Am decis că trebuie să organizăm o ședință specială a Parlamentului pentru proclamarea independenței. Era o situație dificilă, deoarece aveam la dispoziție doar câteva zile, mulți parlamentari erau în vacanță și lipseau chiar și unii membri ai Prezidiului Parlamentului. Nu aveam atunci o majoritate stabilă ca să putem fi siguri că va fi adoptat un document de asemenea anvergură care să corespundă adevărului istoric și aspirațiilor populației și, totodată, să fie un document internațional de referință pentru mulți ani înainte. Am decis că e mai bine să pregătim într-un cerc restrâns un proiect de Declarație pentru a minimiza polemicile în Parlament. Dacă am fi convocat Parlamentul în întregime, care era foarte eterogen, cu siguranță nu ajungeam la un text al Declarației cu care să ne mândrim și astăzi.

Consiliați de juriști trimiși din București

Eram conștienți că textul Declarației de Independență este de o importanță crucială pentru noi și pentru că era alături România, care în mod firesc urmărea ce se întâmplă la Chișinău. Pentru ca Bucureștiul să nu aibă obiecții la felul în care noi ne proclamăm independența, era logic să ne consultăm cu România, ca nu cumva aceasta să nu ne recunoască independența. Am hotărât să consultăm experți de primă mână în dreptul internațional, pentru ca textul declarației noastre să nu poată fi pus la îndoială de niciun diplomat nici de la Moscova, nici din România, nici din altă parte. Textul nu trebuia să creeze dificultăți pentru România în negocierile ei cu Ucraina și Rusia. Ne dădeam seama că R. Moldova nu a existat ca stat și noi nu puteam să pretindem la teritoriile din sudul și nordul Basarabiei și Bucovinei. România trebuia să ceară dezbaterea acestor subiecte. Am solicitat pe linie diplomatică și au fost trimiși de la București câțiva juriști în drept internațional care ne-au ajutat să redactăm Declarația de Independență.

Două variante ale Declarației

În seara zilei de 26 august 1991, a fost prezentată într-o ședință a Prezidiului prima variantă a textului Declarației și câțiva membri au protestat vehement împotriva textului, considerându-l unul de unire cu România. S-a invocat și faptul că nu exista o referire la Transnistria. Am acceptat câteva dintre obiecții și, ca să nu supunem unui risc prea mare întreaga activitate a echipei care lucra la text, am decis că vom pregăti o variantă modificată a Declarației și ne vom întâlni a doua zi dimineață să discutăm. Am inclus un alineat care viza Transnistria și au fost modificate câteva fraze care nu au schimbat în fond esența textului inițial. Pe 27 august, l-am propus spre examinare într-o nouă ședință a Prezidiului. Din fericire, aproape că nu au existat critici la textul refăcut, pentru că deja în Piață era foarte multă lume, atmosfera era de sărbătoare și cei care seara aveau critici dure de tot asupra textului, au renunțat la ele. Documentul a fost acceptat de Prezidiu, citit în Piață în fața mulțimii și apoi votat de majoritatea parlamentarilor, în forma pe care o cunoaștem astăzi.

Fără discuții despre moldovenism

Noțiunile importante din textul Declarației de Independență, cea de limbă română și cea de moldoveni nu au creat dificultăți în dezbateri. Noțiunea de moldoveni este și așa va rămâne, fiindcă este o componentă din cadrul națiunii române așa cum sunt muntenii, ardelenii. Nu am scris expres că suntem moldoveni și nu suntem români. Din tot textul Declarației se vede clar că suntem parte a națiunii române, avem aceeași limbă, istorie, cultură. Ceea ce-i deranja pe unii dintre colegi este că nu se spunea în text în mod expres ce facem cu poporul rus, cu frații ucraineni, ce facem cu Moldova mâine, poimâine, era această teamă de unire cu România. În textul inițial erau mai multe referințe la istorie care arătau comunitatea noastră de limbă și de neam cu frații noștri de peste Prut și mai puțin se vorbea despre frăția cu moldovenii de peste Nistru. Și am introdus acel alineat cu referire la Transnistria care a schimbat situația.

Independență proclamată cu scârț

Sper că nu-i jignesc prea mult pe foștii mei colegi din primul Parlament, dar pot spune că n-am fost noi niște persoane deosebite și nu am făcut un act de vitejie. Chiar invers, în Parlament majoritatea nu gândea în termenii Declarației de Independență, pentru că erau agrarienii care îmbrățișau alte valori, erau reprezentanții Partidului Comunist care erau derutați de ceea ce se întâmplase la Moscova. Au votat documentul, deoarece n-aveau încotro sub acțiunea demonstrațiilor din Piață. Ei nu puteau atunci opri proclamarea independenței, dar dacă te uitai atent puteai observa pe fețele multor deputați mai mult o neliniște și o îngrijorare decât o mare, mare bucurie pentru independență. Din sală lipseau mulți deputați din Transnistria, din partea Partidului Comunist și din corpul democraților, dar majoritatea celor care au fost prezenți au votat. Doar câteva persoane, nu mai țin minte câte exact, s-au abținut sau și-au retras votul. Bucurie aveau mai mult agrarienii pentru care independența era ca o mană din cer. Ei rămâneau împărați în satele lor, fiindcă nu mai exista controlul și verificările din perioada comunistă. Pentru ei independența a fost un lucru bun, dar nu vedeau dincolo de independență nimic. Nu aveau orizontul celor 20 de ani înainte.

Textul Declarației, tradus de urgență în limba engleză

Imediat după vot, deputații au ieșit cu entuziasm în fața Parlamentului. Mircea Snegur s-a așezat înainte și s-a făcut o fotografie în comun cu toți parlamentarii. Eu nu am coborât și nu am participat la ciocnirea paharelor de șampanie, pentru că am rămas să traduc textul în limba engleză. Trebuia difuzat cât mai repede agențiilor de presă de peste hotare. După aceea, am ieșit în Piața plină de flori, cântece și dansuri. Lumea a așteptat acest eveniment după decenii de neliniște, de frică, de nemulțumire, de nedreptate. Acest eveniment i-a descărcat de acea energie negativă care exista.

„Fără curaj lucrurile stau pe loc”

Logic ar fi fost atunci să nu proclamăm independența R. Moldova, dar să solicităm unirea cu România. Imaginați-vă, cine astăzi la Chișinău ar accepta ca Transnistria să-și proclame independența? Noi nu o recunoaștem, pentru că o considerăm parte integrantă a R. Moldova. Așa și Basarabia, istoric și legal, aparține spațiului românesc. Independența s-a proclamat ca un fapt de rupere de Rusia. Înseamnă că noi nu mai depindem de ea, cel puțin formal, și avem dreptul să ne hotărâm singuri destinul. În 1991, speram că vom crea condiții pentru ca majoritatea populației să-și regăsească identitatea, să învețe limba, cultura, să se apropie de frații lor, să cunoască ce fac europenii și ne gândeam că în 15-20 de ani populația va fi suficient de matură să ia o decizie mult mai tranșantă privind viitorul nostru. După atâția ani, lucrurile nu s-au mișcat deloc, pentru că cei care s-au perindat la putere nu au avut nici curaj, nici voință, nici inteligență pentru a găsi niște soluții mai bune pentru destinul nostru. Apropierea de Uniunea Europeană este un pas important, dar nu hotărăște în mare problemele serioase care ne urmăresc pe noi de decenii”.