Guvernul de la Chișinău și ONU își coordonează eforturile pentru reintegrarea Republicii Moldova și reducerea disparităților de pe ambele maluri ale Nistrului
1748
La data de 17 martie 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut o întrevedere de lucru cu coordonatoarea rezidentă a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Republica Moldova, Yeşim Oruç.
În cadrul discuțiilor au fost trecute în revistă măsurile prioritare ale Guvernului Republicii Moldova privind promovarea politicilor de reintegrare a țării. S-a pus accent pe eforturile Chișinăului de soluționare a celor mai stringente probleme sociale, de dezvoltare și infrastructurale, precum și de asigurare a respectării drepturilor omului în perimetrul Zonei de Securitate și în regiunea transnistreană.
Totodată au fost analizate programele și proiectele implementate de diverse agenții ONU pe ambele maluri ale Nistrului. Acestea au ca obiectiv consolidarea măsurilor de încredere și eliminarea disparităților dintre maluri, precum și promovarea coeziunii sociale, a egalității de gen, protecția persoanelor vulnerabile, ocrotirea mediului ambiant, dezvoltarea serviciilor sociale și medicale, sporirea eficientei energetice și alte direcții relevante.
Viceprim-ministrul a reiterat importanța activităților și inițiativelor desfășurate de ONU pentru consolidarea politicilor de reintegrare a țării, subliniind rolul constant al acestor proiecte în sprijinirea comunităților de pe ambele maluri ale Nistrului.
04.07.2026
10:14
03.07.2026
17:47
03.07.2026
15:13
03.07.2026
11:51
03.07.2026
11:42
03.07.2026
10:12
03.07.2026
09:47
02.07.2026
17:04
05.07.2026
01:53
05.07.2026
01:35
05.07.2026
01:14
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
Israel anunţă eliminarea unui luptător înarmat în sudul Libanului, în plin val de tensiuni cu Hezbollah
Vreme plăcută și ușor mai răcoroasă în Republica Moldova, duminică 05.07.2026
Panică la Paris: bărbat reținut după ce a urcat pe Turnul Eiffel și a arborat un steag american
Kremlinul îl așteaptă pe Zelenski la Moscova pentru o întâlnire cu Putin, când va fi gata să ia decizii importante


















