Istoria covorului roșu. Cum a apărut acest simbol al celebrității?

Covorul roșu a avut o însemnătate aparte încă din Antichitate fiind destinat încă de pe atunci tălpilor prețioase ale figurilor regale și aristocrate și nicidecum oamenilor obișnuiți.

Istoricii au consemnat că prima referire despre existența covorului roșu a fost făcută de către Eschil, considerat părintele tragediei clasice grecești, în piesa de teatru Agamemnon (pe care a scris-o în 458 î.Hr) atunci când, pentru a-și întâmpina soțul, pe regele Agamemnon care se întorcea acasă nu doar triumfător în urma războului Troian, dar aducând-o cu el și pe concubina sa, Casandra, Climtemnestra sărbătorește (aparent) revenirea bărbatului ei, acoperind pământul pe care urma să pășească Agamemnon cu un material de culoare roșie.

Regele însuși s-a simțit umil în fața covorului de culoare sângerie, considerând că un astfel de privilegiu i s-ar fi cuvenit unui zeu și nu unui muritor de rând.

„Sunt un simplu muritor și nu pot călca pe aceste splendori care îmi ies în cale fără să mă tem de ce este mai rău”

Cuvintele lui Agamemnon au avut însemnănate și au prevestit un sfârșit tragic. La scurt timp, regele avea să fie înjunghiat chiar de soția sa, arată BBC.

O culoare greu de obținut

„Este interesant faptul că ideea de covor roșu a devenit sinonimă cu vedetele de film care, într-un fel, au statutul pe care îl reprezentau pe vremuri regalitățile”. (Sonnet Stanfill, curator principal la Victoria & Albert Museum). „Există o anumită sinergie în ceea ce privește covorul roșu – care în mod tradițional trebuia să întâmpine regalitatea”. În perioada Renașterii, covoarele roșii apăreau deseori în picturile cu sfinți, regi și regine sau zei. Iar asocierea culorii roșii cu regalitatea, prestigiul și aristocrația veneau de la sine. De unde această prețiozitate acordată roșului? Datorită faptului că era o culoare greu de obținut și, automat, era foarte scumpă.

Stacojiul era printre pigmenții de culoare cei mai apreciați și mai căutați. Vopseaua de coșenilă sau carminul a fost – și încă mai este – făcută din acidul carminic pe care gândacul îl produce pentru a se proteja împotriva altor insecte. Aztecii și mayașii din America de Nord recurgeau la acest procedeu, încă din secolul al XV-lea, pentru colorarea țesăturilor. Până în secolul al XVII-lea, vopseaua de coșenilă era un produs foarte cerut la export.

Primul președinte care a pășit pe un covor roșu

Despre însemnătatea covorului roșu s-au făcut referiri și în documentele istorice din 1821, în Georgetown, Carolina de Sus, în care a fost descrisă întâmpinarea președintelui american James Monroe care după ce a coborât de pe un vapor, a pășit pe un covor roșu, momentul reprezentând nu doar un simbol al ospitalității, dar marcând și importanța statutului unui astfel de om politic și respectul de care beneficia. Din acel moment, devenise o tradiție ca evenimentele importante să fie punctate de prezența unui covor roșu desfășurat în fața personalităților.

Câțiva ani mai târziu, în 1902, covorul roșu a fost folosit și de reprezentanții companiei feroviale New York Central Railroad pentru pasagerii care urmau să se îmbarce în trenurile lor de lux.

Când a devenit covorul roșu elementul de bază al evenimentelor de la Hollywood?

În 1920, covorul roșu și Hollywood au devenit sinonime. În 1922 (pe 18 octombrie), un covor lung, de culoare purpurie, a fost desfășurat în fața Teatrului Egiptean pentru premiera hollywoodiană a filmului „Robin Hood”, cu Douglas Fairbanks în rolul principal. Robin Hood fusese unul dintre cele mai scumpe filme realizate în anii 20 (costurile de producție ridicându-se la peste 1 milion de dolari). De asemenea, era primul film care beneficia de o premieră și de un eveniment pe măsură. Cu 2000 de invitați, reflectoare, vedete ale showbiz-ului din acea vreme (de la actori, la regizori, producători, scenariști). În deceniile care au urmat, covorul roșu a fost unul dintre puținele locuri în care publicul a putut să admire o concentrație maximă de vedete și ele… un fel de regalități moderne ale micului sau marelui ecran, personalități care au rivalizat între ele prin vestimentațiile strălucitoare, valoroase, elegante sau extravagante pe care le-au etalat odată ce au pășit pe covorul roșu. Unul dintre momentele remarcabile petrecute pe covorul roșu și rămase în istoria cinematografiei a avut loc în 1970, când se acordau premiile Oscar. Elizabeth Taylor, prin vestimentația sa violet și colierul cu diamante a furat momentul de glorie al partenerului ei, actorul Richard Burton, care deși nu câștigase râvnitul trofeu, fusese nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal în filmul Anne of the Thousand Days (1969).

În anii 1990, moda și filmele au devenit inseparabile, iar covorul roșu era zona în care cele două se întâlneau și formau un întreg. Unii designeri vestimentari și-au lansat numele tot datorită ținutelor pe care anumite vedete au ales să le poarte pe covorul roșu. Valentino și Giorgio Armani, de exemplu. Covorul roșu a devenit, în timp, un fel de câmp de luptă între vestimentațiile vedetelor, toate plătind sume exorbitante pentru momentul defilării care trebuia să fie impecabil, unic, remarcabil pentru fiecare dintre ele în parte.

Pentru celebrităţi, covorul roșu poate însemna un punct definitoriu pentru cariera lor. În 2000, rochia Versace pe care Jenifer Lopez a prezentat-o pe covorul roșu la Premiile Grammy a constituit cea mai populară căutare pe care Google a văzut-o vreodată. Și pentru că nu exista o funcționalitate care să le ofere utilizatorilor în mod rapid imagini cu ținuta exotica a artistei, s-a născut Google Images.

În 2010, Lady Gaga a apărut pe covorul roșu în cadrul Galei Premiilor MTV într-o rochie din carne care cântărea 35 de kilograme. Carnea îi fusese pusă la dispoziție de măcelarul familiei designerului Franc Fernandez iar rochia a stat la rece timp de câteva săptămâni, pentru a se păstra în formă „decentă”.

Descoperă.ro