Ion Sturza se IMPLICĂ. Propune cel puțin cinci SOLUȚII imediate: „Să ne punem pe treabă. Salvăm Moldova!”
26970
Ex-premierul Ion Sturza, deseori acuzat că aduce doar critici clasei politice de la Chișinău, fără a propune și soluții, susține că este nevoie urgent de întreprins cel puțin cinci pași pentru a salva R. Moldova.
„Pentru prima dată de la declararea independenței, R. Moldova se confruntă real cu pericolul existențialist. Deși unii cred că deja și-au aranjat treburile și că, astfel, intrăm într-o perioadă nouă (veche) de 200 de ani de „stabilitate”, eu sper că țara se mai poate salva”, scrie Ion Sturza pe o rețea de socializare.
Potrivit ex-premierului, în perioada următoare e nevoie de decizii curajoase:
1. Stabilizăm urgent situația economică și, implicit, pe cea bugetară. Bugetul, până la sfârșit de an, va avea acumulate datorii de 1,5-2 miliarde de lei. Scăderea PIB-ului, comerțului exterior, remitențelor, deservirea furtului miliardului pot duce la un deficit de 20-25% din bugetul pentru anul 2016. Aceasta înseamnă incapacitate de a achita salariile și pensiile, dar și de a face față obligațiilor sociale minime. Doar o relaxare urgentă fiscală și monetară, combinată cu disciplina financiară drastică, poate salva situația.
2. Salvăm sistemul bancar de un colaps iminent. Următoarele trei bănci din sistem sunt afectate de aceleași vicii precum băncile aflate în proces de lichidare: intransparența totală a acționarilor, stoc enorm de credite neperformante și dubioase, mediocritate managerială, dar și fraudă directă. Se prefigurează pierderi de încă un miliard de dolari!
Pierderea acestor bani nu va mai putea fi compensată din buget, unde mai pui că există și riscul pierderii TOTALE a rezervelor valutare ale țării!
Urgent, în maximum 10 zile, trebuie clarificați beneficiarii finali ai acționariatului, reali, nu fictivi, terminat auditul (diagnosticul) independent, iar acționarii să fie impuși să recapitalizeze băncile. Dacă se opun – să fie NATIONALIZATE!
3. Luarea de măsuri urgente pentru asigurarea stabilă și garantată a livrării de resurse energetice. Astăzi Moldova este aprovizionată în proporție de 90 la sută dintr-o singură sursă! Rezervele interne (vorbim de 30-40 de mii de tone de păcură) sunt zero. Datoriile (deseori artificial create) la gaz se ridică la aproape un miliard de dolari, la energia electrică – la 150 de milioane de dolari. Energia electrică este livrată printr-o „sârmă” gata să cadă în orice moment.
În afară de gestionarea atentă a situației curente, este nevoie să fie urgent începute lucrările la interconectarea cu centrul țării a gazoductului Iași-Ungheni. Cu maximum 100 de milioane de dolari, în șase luni, 80% din gazul necesar va fi asigurat dintr-o sursă alternativă. Cu maximum 500 de milioane de euro, în doi ani și jumătate, ne interconectăm și ne sincronizăm cu sistemul european energetic.
Discuțiile de genul nu sunt bani, studii de fezabilitate și specificații tehnice trebuie tratate ca sabotaj!
4. Luăm măsuri drastice de securitate și siguranță națională. Există riscul de reintroducere a vizelor. Moldova a devenit un furnizor major de insecuritate în regiune și este considerată veriga slabă în lupta cu traficul de orice gen, contrabanda, migrația ilegală și terorismul.
5. Începem să implementăm (nu transpunem!) real și cu fanatism acordurile și obligațiile internaționale. În speranța să ne restabilim, în șase-opt luni, minimumul de încredere din partea partenerilor și să reluăm finanțările de importanță existențială pentru noi.
„Întrebarea frecventă pe care mi-o pun e dacă sunt în Moldova 20 de patrioți integri și profesioniști care să vrea să salveze țara?! Oameni care ar fi gata pe baze de voluntariat să lucreze cinstit doi ani, timp de care avem nevoie să stabilizăm situația și să întoarcem țara poporului?! Oameni care sunt gata să jure că nu au furat, nu fură și nu vor fura propriul popor?! Oameni care vor trece purgatoriul integrității în fața societății?! Dacă sunt, să ne punem la treabă…
În rest, tot ce ni se servește azi de „politicieni” este demagogie, perdea de fum pentru a nu schima nimic în statul capturat.
Și eu, și mulți conaționali ne dorim, la un moment dat, să ne reîntoarcem acasă. Însă nu va avea niciun rost, dacă această casă ne va fi ocupată și devastată. Nu are sens nici să exiști fără Patrie! Să punem dar toți umărul, să ne implicăm! Acum! Cât nu este târziu! Pentru asta mâine nu există!”, a scris Ion Sturza pe pagina sa de Facebook.
05.09.2024
09:59
4024
L-a PROMOVAT pe Stoianoglo în diferite funcții, iar acum nu-i dă nicio șansă la prezidențiale: „Un rezultat de 13% ar fi o mare realizare. Domnul procuror a aterizat în „kuliokul” lui Dodon și este susținut de agenții de influență ai Rusiei”
15.01.2022
16:50
4150
Inspectorii de INTEGRITATE și PROCURORII, cu ochii pe funcționarii care se plâng de FACTURI prea mari la gaz? „Prin astfel de postări LACRIMOGENE ies la iveală nu atât sumele, ci metrii pătrați în care locuiesc… Se poate ajunge la CONFISCAREA averii”
04.05.2021
11:01
21029
Sturza anticipează un SCOR ISTORIC pentru PAS la alegerile parlamentare anticipate, dar recunoaște că partidul respectiv reprezintă o ENIGMĂ pentru el. „De fapt, mandatul de încredere va fi dat Maiei Sandu”
23.04.2021
12:09
2917
Anularea examenelor de Bacalaureat au o „ȚINTĂ” exactă – cei peste 5 000 de absolvenți, care pleacă la STUDII în România: „Ultima inițiativă a lui Nimeni Dodon cu BAC-ul e mult mai gravă decât se pare…”
25.01.2021
10:15
5457
Dodon și Fadei Nagacevschi, DESFIINȚAȚI de un ex-premier: „O provocare a doi MANCURȚI din generații diferite, dar uniți prin URĂ față de limba română. Așa s-a început conflictul transnistrean, anexarea Crimeii și războiul din Donbas”
03.06.2020
17:10
5760
Guvernanții au pierdut RĂZBOIUL cu virusul. Sturza: R. Moldova ar trebui să fie băgată din nou în carantină. Lucrul acesta este imposibil de realizat de un GUVERN SLAB și contestat. R. Moldova – DEZASTRUL Europei în lupta cu pandemia”
02.06.2020
15:17
4827
Sturza, despre premierul Chicu: „Campion la INEPȚII. Cu cine se va mai „RĂZBOI”? Cetățenii, bolnavii, medicii, biserica, funcționarii europeni, România au trecut deja prin „FB”-ul lui. Cine e următorul? Dodon?”
18.05.2020
14:24
21308
Sturza anticipează nu doar SFÂRȘITUL lui Plahotniuc și Șor, dar și al lui DODON: „Domnul Dodon e în lista păgubașilor, cu pungă cu tot. Mii de „activiști” riscă să rămână fără „salariu” de la Corneliu”. Urmează ALEGERI ANTICIPATE
16.01.2020
13:52
5220
Candidat-SURPRIZĂ la funcția de președinte al R. Moldova, care ar putea fi susținut de partidele proeuropene, dar și UNIONISTE. Lista candidaților, în opinia unui lider de partid
16.12.2019
13:25
4951
Un ex-ministru al Apărării îl DEMASCĂ pe șefului statului: „Igor Dodon își dorește o ARMATĂ INCAPABILĂ, mai slabă ca forțele ruse și separatiste din zona transnistreană. Dodon trebuie oprit, inclusiv prin ieșirea în stradă”
20.12.2025
21:06
378
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
610
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
453
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
553
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
547
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
658
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
534
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
699
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
617
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
765
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
751
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1021
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
792
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
823
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
729
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
835
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1182
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
868
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
682
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
762
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
953
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
867
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
795
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
840
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
812
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














