Ion Paladi și Corneliu Botgros au cununat împreună o vedetă din România
5076
Facebook // Ion Paladi
Interpreta Cristina Spătar din România s-a căsătorit săptămâna trecută cu omul de afaceri Vicențiu Mocanu, iar nași le-au fost Corneliu Botgros și Ion Paladi. Nunta cu 500 de invitați a avut loc la un local din Râmnicu Vâlcea.
Cristina Spătar a ținut să fie cununată de doi dintre cei mai apreciați artiști de muzică populară din Republica Moldova, Ion Paladi și Corneliu Botgros, alături de care a și avut colaborări profesionale.
Nicușor Iordan, Gabriel Dumitru, Claudia Ghițulescu, sau Mihaela Gurău sunt doar câțiva dintre artiștii de muzică populară invitați la marele eveniment. Nașul Ion Paladi a povestit cum a primit propunerea de a o cununa pe Cristina.
„Noi cu Cristina ne cunoaștem de foarte mult timp. Am făcut cunoștință prin Maestrul Nicolae Botgros. Maestrul i-a botezat fetița am cântat la botez și de acolo s-a pornit toată prietenia noastră. După aceea ne-am văzut prin emisiuni, Cristina l-a botezat pe băiatul meu, Lucian (9 ani), e nașa băiatului nostru și ne știm de atunci și apoi am făcut o piesă împreună, „Fa Marie cu bariz”, care are 9 milioane de vizualizări pe Youtube. Anul acesta pe 28 aprilie am mers la București la un eveniment, atunci l-am cunoscut pe Vicky, până atunci doar îmi povestea despre el. El a rămas să vadă un spectacol de muzică populară frumos, înainte am luat masa în oraș, după spectacol, am luat cina. Era foarte târziu, nu mai aveam unde să mergem și am hotărât să mergem la recepția hotelului. Acolo Vicky m-a luat într-o parte și mi-a spus mai întâi să-i recomand un microfon performant pentru Cristina apoi i-a venit ideea și ne-a făcut propunerea să fim noi nașii noștri de nuntă.
M-a luat prin surprindere. L-am chemat și pe Cornel. Apoi ne-am întins la masă, i-a anunțat pe toți ce veste avem “Ion și Cornel o să fie nașii noștri!”, Cristina a început să plângă, s-a bucurat foarte tare! La noi vor fi deja a cincea pereche de fini de cununie. Soția mea l-a sunat și pe duhovnicul nostru și am întrebat dacă este posibil să fim nași având în vedere că ea ne-a botezat băiețelul și ne-a spus că nu este nicio problema”, a povestit Ion Paladi, pentru Click!
44
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
341
Horoscopul zilei 24.03.2026
414
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
531
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
2808
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
592
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
563
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
702
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
647
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
628
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
24.03.2026
07:51
316
Horoscopul zilei 24.03.2026
394
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
518
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
2539
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
583
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
554
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
693
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
641
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
621
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
663
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
651
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
689
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
651
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
653
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
699
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
834
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
739
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
762
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
697
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
797
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
841
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1245
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
905
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
981
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
Horoscopul zilei 24.03.2026
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














