Iohannis a promulgat legea privind împrumutul de 150 de milioane de euro acordat R. Moldova
2487
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul privind promulgarea legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015, scrie mediafax.ro.
Legea promulgată de preşedinte a fost adoptată la sfârşitul lunii aprilie de Senat, admiţând parţial cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis şi păstrând articolul privind impunerea de condiţii Chişinăului.
Senatorii intenţionau să elimine un articol prin care notificarea şi confirmarea îndeplinirii măsurilor şi condiţionalităţilor necesare eliberării tranşelor se face prin schimb de scrisori aprobat prin hotărâre de Guvern, însă raportul comisiei sesizate în fond a fost respins în plen.
Acordul semnat la 7 octombrie 2015, la Chişinău, prevede asistenţă financiară rambursabilă între România, în calitate de împrumutător şi R. Moldova în calitate de împrumutat, în sumă de până la 150 de milioane de euro.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, în noiembrie 2015, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova. Şeful statului şi-a motivat decizia şi a explicat că nu are încredere în faptul că Republica Moldova va continua reformele.
„Cererea de reexaminare asupra Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi R. Moldova nu înseamnă o uşă închisă şi nici renunţarea la ajutorul pe care îl dăm românilor de peste Prut. A fost singurul instrument juridic avut la dispoziţie pentru ca împrumutul de 150 de milioane de euro să fie reportat până după clarificarea evoluţiilor de la Chişinău. În funcţie de aceste evoluţii, legea se poate întoarce oricând la promulgare. România rămâne în continuare acelaşi susţinător al Republicii Moldova în parcursul său pro-european”, a scris preşedintele în mesajul său.
Mai mult, România a condiţionat acordarea banilor de adoptarea unor reforme de către Chişinău.
La sfârşitul lunii ianuarie, premierul Dacian Cioloş i-a trimis omologului său moldovean o listă care include șapte măsuri pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro.
22.04.2020
18:18
4455
PD pune condiții pentru a vota RATIFICAREA Acordului de împrumut din Federația Rusă. AMENDAMENTUL propus de democrați
21.04.2020
18:51
6288
Creditul RUSESC de 200 de milioane de euro, în PERICOL. Și deputații din MAJORITATEA PARLAMENTARĂ au întrebări vizavi de unele prevederi DUBIOASE, inclusiv articolul 7, al. 2, al Acordului de împrumut
21.04.2020
10:35
4090
VIDEO // Chicu nu este mulțumit în totalitate de condițiile puse de ruși privind creditul de 200 de milioane de euro. „Sunt condiții ACCEPTABILE”. Oficialul a înțepat UE: „Până acum nu a venit niciun cent”. Guvernul se întrunește de URGENȚĂ
17.07.2015
11:34
2456
Chișinău // Reținut pe urme fierbinți după ce a furat un lănțișor
11.07.2014
11:07
2348
Acord important, semnat de Iurie Leancă la Berlin
23.06.2014
16:17
3166
Acordul de Asociere cu UE ar putea fi ratificat de către Parlament săptămâna viitoare
28.01.2014
12:48
2695
Banca de Economii, în vizorul procurorilor. Ar putea fi deschis dosar penal
21.11.2013
16:05
2042
Șeful statului a semnat Pactul liberal-democraților
14.11.2013
16:41
2199
Contractul de finanțare a Gazoductului Iași-Ungheni va fi semnat în această seară la București
25.06.2013
17:13
1721
Primele 2000 de „JOBURI” promise de Leancă
19.04.2013
12:11
1995
R. Moldova mai ia un credit de 40 de milioane de dolari
14.04.2013
14:25
2867
Deputaţii cu datorii de milioane
03.02.2026
17:51
48
Român și grec arestați pentru sabotarea unor nave militare germane în portul Hamburg
03.02.2026
17:26
84
Macron pregătește reluarea dialogului cu Putin, dar acuză Moscova că nu vrea cu adevărat pace în Ucraina
03.02.2026
16:58
367
Sprijin financiar de 90 de MILIOANE de lei din partea statului, pentru construcția unui complex furajer modern de 218 milioane lei
03.02.2026
15:33
356
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
03.02.2026
15:06
382
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
03.02.2026
14:20
416
MEC și ANCE reduc numărul de itemi și schimbă structura unor probe la bacalaureat începând cu sesiunea 2026
03.02.2026
13:08
460
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
530
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
826
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
827
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
538
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
553
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
534
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
847
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
03.02.2026
08:56
511
Întâlnire SUA-Iran la Istanbul pentru relansarea negocierilor nucleare și evitarea unei acțiuni militare
03.02.2026
08:45
704
Televiziunea publică poloneză lansează în limba română programul „Vot Tak. Moldova” pentru combaterea dezinformării ruse și susținerea parcursului european
03.02.2026
08:01
491
Horoscopul zilei 03.02.2026
03.02.2026
06:17
555
Rusia reia bombardamentele asupra marilor orașe ucrainene după încheierea pauzei convenite între Putin și Trump
03.02.2026
01:49
740
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace
02.02.2026
20:53
737
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
739
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
745
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
994
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
762
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
843
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
Român și grec arestați pentru sabotarea unor nave militare germane în portul Hamburg
Macron pregătește reluarea dialogului cu Putin, dar acuză Moscova că nu vrea cu adevărat pace în Ucraina
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














