Investitori din Republica Modova, dar și muncitori din stânga Prutului, la Târgu Neamţ: „Construim cel mai înalt bloc”
2120
Mesagerulneamt.ro
Zona Târgu Neamţ din România devine din ce în ce mai interesantă pentru oameni interesați să investească în domeniul imobiliar, iar principalii investitori în acest domeniu vin dinspre Republica Moldova.
Puţini sunt cei care nu au observat un şantier în zona stadionului, unde se construieşte un bloc cu şase etaje, cel mai înalt bloc din oraş. Investiția aparține domnului Alexandru Sapojnic, un investitor care a ajuns la Târgu Neamț prin intermediul lui Mircea Pintilie, care a deţinut de-a lungul anilor mai multe funcţii publice şi politice, printre care cea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi, pentru o perioadă scurtă de timp, cea de preşedinte, scrie mesagerulneamt.ro.
De asemenea, la Târgu Neamț urmează să fie aduși și muncitori din R. Moldova.
Construim cel mai înalt bloc din Târgu Neamţ
„Este vorba de mai multe investiţii la Târgu Neamţ, dar deocamdată e vorba de un ansamblu de locuinţe, mai exact de un bloc parter plus 6 etaje, însumând 66 de apartamente. Blocul este situat lângă stadion şi lângă viitoarea zonă de agrement din zona stadionului, unde se va construi şi amfiteatrul. Acest bloc rezidenţial are apartamente din 1, 2 şi 3 camere şi este cel mai mare bloc construit până acum la Târgu Neamţ. A necesitat un regim special de construcţie, datorită faptului că este foarte aproape de pânza freatică şi structura blocului, temelia a fost ridicată cu 1,80 de metri mai sus. Numai în temelia blocului s-au băgat 40 de tone de fier beton. S-a făcut o construcţie durabilă şi solidă. Valoarea investiţiei este de peste 2 milioane de euro, adică 120 de miliarde de lei vechi. Apartamentele sunt scoase la vânzare şi deja o parte s-au şi vândut.
Sperăm ca până la finele anului structura blocului să fie gata şi să începem zidirea cu cărămidă a pereţilor. Pe la jumătatea anului viitor sperăm să avem toate apartamentele la cheie. Vreau să menţionez că am colaborat bine cu administraţia locală, legal şi profesionist. Legat de hotelul din spatele stadionului, vă pot spune că el a fost cumpărat de asociatul meu, domnul Alexandru Sapojnic, şi ne dorim să obţinem un proiect european pentru a-l extinde şi a-l moderniza. În acelaşi timp, mai avem câteva terenuri pe care sperăm ca în viitorul apropiat să derulăm alte proiecte de investiţii, un vis mai vechi de-al meu pe când eram şi la Consiliul Judeţean, acela de a construi un cămin de bătrâni. Alături de domnul Sapojnic a mai venit un alt prieten din Republica Moldova, unul din cei mai mari constructori din Moldova şi care ne ajută la construcţia acestui bloc cu personalul dat de el, dar şi cu partea tehnică. Este și el interesat de investiții la noi. Ideile sunt multe, câteva investiţii sunt deja în faza de proiect şi sperăm să le şi punem în practică. Domnul Sapojnic a venit alături de mine ca prieten, dar s-a îndrăgostit de Târgu Neamţ şi şi-a făcut şi el o casă aici şi s-a stabilit cu domiciliul aici. Chiar persoane din Iaşi şi-au cumpărat apartamente în blocul nostru, tocmai pentru că le place mult zona şi oraşul. Domnul Sapojnic este o persoană importantă în Republica Moldova, fost profesor la Academia Vinurilor, director la Institutul Viticulturii din Moldova, are câteva hoteluri, dar uşor-uşor, vrea să transfere totul aici la Târgu Neamţ.
Din ce ştiu, a rămas plăcut impresionat de modul de cum este administrat oraşul de către primarul Harpa şi de aceea a ales să investească aici. Administraţia locală sprijină şi încurajează legal investitorii și nu bagă beţe în roate. Problema muncitorilor este ceva mai deosebită în sensul că noi avem muncitori aduşi din Republica Moldova, din spaţiul non-european. Ca să angajezi un muncitor prin Oficiul de Emigrări costurile ajung la 400 de euro per muncitor. În acelaşi timp Camera Deputaţilor a dat drumul la legea prin care muncitorii din Republica Moldova să nu mai aibă nevoie de avize de angajare care costă 400 de euro. Doar că nu mai avem timp să aşteptăm până se va publica în Monitorul Oficial şi vrem să aducem la 15 septembrie alţi 15 muncitori din Moldova, pentru că avem nişte termene la autorizaţii, avem nişte termene promise cumpărătorilor. Dorim să terminăm blocul înainte de termen. Ca să nu vă mai spun că noi aducem la bugetul local al oraşului bani. Numai pe autorizaţia de construcţie am plătit 40.000 de lei, plus impozitele pe salarii”, a detaliat Mircea Pintilie.
Scurtă biografie Alexandru Sapojnic
Despre Alexandru Sapojnic târgnemţenii nu ştiu prea multe, în afara faptului că este un om de afaceri şi că este un cavaler al vinului. Însă acesta este inginer oenolog de profesie, absolvent al Universităţii Tehnice din Moldova. Activitatea profesională a început-o la fabrica de vinuri Călăraşi, din Republica Moldova, a lucrat 15 ani la fabrica de vinuri din Stăuceni, de lângă Colegiul de Viticultură şi Vinificaţie, unde din funcţia de tehnolog a ajuns până la funcţia de director.
După dezmembrarea Uniunii Sovietice, a preluat funcţia de director la fabrica experimentală de vinuri al Institutului Naţional al Viei şi Vinului timp de 5 ani. Cu timpul însă şi-a înfiinţat propria afacere în industria turismului hotelier, reţeaua hotelieră „Vila Verde”, care anul acesta a sărbătorit 20 de ani de existenţă. Domnul Alexandru Sapojnic deţine Hotel Vila Verde din Chişinău, un complex cu 90 de camere şi 5 săli de conferinţe, dar şi Hotel Vila Verde din Ungheni, un complex cu 32 de camere.
Este membru al clubului Rotary Chişinău, membru Cavaler al Ordinului European al Vinului. Actualmente este asociat şi administrator la societatea „Speranţa Resort” SRL, unic asociat şi administrator la SC „Simetra” SRL, cu care dezvoltă primul bloc de sub Cetate.
Citiți continuarea articolului AICI
19.03.2026
07:59
97
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
169
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
380
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
507
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
514
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
444
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
519
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
477
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
507
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
509
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
551
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
554
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
19.03.2026
07:59
28
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
99
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
364
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
499
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
510
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
438
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
517
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
474
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
504
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
503
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
548
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
552
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
511
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
527
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
555
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
522
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
514
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
562
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
614
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
679
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
612
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
656
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
611
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
614
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
591
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














