Inventatorul noviciok: Nu pot dormi, am un păcat pe conștiință. Nu știu cum de n-a MURIT Navalnîi, poate n-a băut tot ceaiul
1581
Inventatorul agentului neurotoxic noviciok, Vladimir Uglev, a declarat că nu poate dormi şi că are remuşcări de când guvernul german a anunţat că liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost otrăvit cu această armă chimică dezvoltată în perioada Uniunii Sovietice, transmite EFE, preluată de Agerpres.
„Am un păcat pe conştiinţă”, a comentat Uglev, într-o conversaţie telefonică pe care a purtat-o vineri din oraşul Anapa (de pe coasta rusă a Mării Negre) cu agenţia de presă spaniolă.
Vladimir Uglev, în vârstă de 73 de ani, a spus că şi-a dedicat întreaga activitate ştiinţifică dezvoltării a ceea ce el numeşte acum „o armă de distrugere în masă”, la care a lucrat timp de 15 ani într-un laborator din regiunea Saratov (sud-estul părţii europene a Rusiei).
„Eu am fost primul care a reuşit să creeze un tip de noviciok. Era în decembrie 1975”, a povestit omul de știință. El a mai spus că niciunul dintre cei care au participat la proiectul ultrasecret nu se gândea că puternica neurotoxină „va fi folosită ca armă teroristă”.
„Am făcut-o în scopuri militare. O ştiam, aşa cum a ştiut-o şi Andrei Saharov când a dezvoltat bomba cu hidrogen. Însă în acele vremuri nu ţi se cereau lucruri, ţi se dădeau ordine”, a relatat Uglev.
El spune că-l înţelege perfect pe Mihail Kalaşnikov, inventatorul celei mai folosite puşti din lume, AK-47, şi care, înainte de a muri, le-a mărturisit patriarhului ortodox şi familiei sale că se simte vinovat că a creat o armă care ucide oameni în întreaga lume”.
Vladimir Uglev nu-şi poate scoate din cap faptul că Aleksei Navalnîi, internat în comă într-un spital din Berlin, ar putea fi „o nouă victimă” a noviciok. Are tot mai puţine „îndoieli” asupra acestui aspect, deşi în primele ore după anunţul guvernului german a considerat puţin probabil ca Navalnîi să fi fost otrăvit cu acest agent, deoarece simptomele nu păreau să se potrivească.
„Nu avea cum să intre în comă imediat. Însă circumstanţele s-au schimbat total. Nu aveam datele pe care le avem acum. Aleksei a intrat în comă nu în avion, ci la Omsk”, spune Uglev.
Mai lipseşte ca germanii să dea publicităţii formula, pe care el o ştie chiar şi acum pe de rost, fiindcă - îşi aminteşte Uglev - ei au fost primii care au dezvoltat organofosforice în scopuri militare.
„Ceea ce încă nu ştim deocamdată este ce tip de noviciok a fost folosit”, comentează Uglev, în contextul în care sunt patru agenţi din clasa Noviciok, trei sub formă de pudră şi unul în formă lichidă.
Inventatorul Noviciok îşi aminteşte că, în cazul otrăvirii agentului dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, în Regatul Unit, englezii au reuşit să demonstreze că atacatorii chiar au recurs la această neurotoxină. „Englezii au reuşit să deseneze tabloul complet. În acel caz, au fost afectate şi alte persoane, nu doar Skripal”, subliniază el.
Uglev crede că „dacă este adevărat că (lui Navalnîi) i-au pus (noviciok) în ceai, la aeroport”, atunci cel mai probabil au încercat să-l otrăvească cu „nu mai mult de două-trei miligrame”, altfel spus, „cu o zecime dintr-o picătură”.
„Nu știu cum de n-a murit. Poate n-a băut tot ceaiul”
„Nu ştiu cum de n-a murit. Poate pentru că a intrat rapid în comă sau pentru că medicii i-au dat un antidot. Sau poate nu a băut tot ceaiul”, speculează el.
Cercetătorul rus spune că agentul noviciok putea fi produs doar „de un stat sau o entitate foarte bogată”.
„Noviciokul nu poate fi produs într-un şopron. Este un proces foarte complicat. Henry Ford nu şi-a dezvoltat invenţiile într-un garaj”, a arătat el.
Vladimir Uglev a devenit „dușman al poporului”. Este supravegheat de FSB
Întrebat de ce crede că guvernul rus continuă să nege existenţa noviciokului, Uglev susţine că problema îl depăşeşte. „Este ca şi cum i-ai cere unei persoane normale să înţeleagă un schizofrenic”, a răspuns el.
De când a renunţat la activitatea ştiinţifică, în 1990, Uglev se defineşte drept „un duşman al poporului”. De altfel, bunicul său a fost victima represiunilor din anii 1930.
Uglev şi-a atras furia serviciilor secrete în 1993 când, împreună cu Vil Mirzaianov, în prezent exilat în SUA, a denunţat faptul că Rusia continua să realizeze experimente cu arme chimice în ciuda angajamentului pe care şi-l luase faţă de Occident de a le distruge.
„De atunci sunt sub controlul serviciilor de resort”, susţine Uglev, făcând aluzie la Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB).
Uglev a dat asigurări că nu va face niciodată publică formula necesară pentru a produce noviciok.
În 2018, la scurt timp după ce dăduse interviuri despre cazul Skripal, în care de asemenea a fost folosită neurotoxina noviciok, Vladimir Uglev a fost lovit în plin de o mașină, pe trecerea de pietoni, în orașul său natal, Anapa, scrie digi24.ro.
86
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
458
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
466
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
409
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
491
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
456
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
485
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
486
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
520
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
533
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
23:51
438
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
450
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
396
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
480
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
445
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
474
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
477
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
509
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
525
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
489
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
498
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
529
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
499
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
490
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
540
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
592
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
655
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
588
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
632
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
592
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
594
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
568
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
859
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
531
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
639
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














