Întrebarea Maiei Sandu: Ce are de gând să facă guvernarea cu două miliarde de lei și de unde a luat banii
5188
Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, susține că Guvernul a împrumutat de la băncile comerciale din R. Moldova două miliarde de lei „pentru orice eventualitate”, iar acești bani ar putea fi cheltuiți în viitorul apropiat, în situația în care Uniunea Europeană a amânat decizia de a acorda R. Moldova 100 de milioane de lei.
Pentru a afla mai multe detalii cu privire la aceste împrumuturi, Maia Sandu i-a adresat, săptămâna trecută, o scrisoare oficială ministrului Finanțelor, Octavian Armașu.
În scrisoare, politiciana amintește de decizia recentă a UE și îl întreabă pe ministru cum va fi asigurată finanțarea domeniilor vitale din R. Moldova? Totodată, Maia Sandu amintește că, în modificările la Legea bugetului pentru anul 2017, a fost prevăzută crearea unei rezerve de lichidități în bugetul de stat de două miliarde de lei, care a fost, inițial, „anunțată ca neutilizabilă în anul bugetar 2017”.
Astfel, Maia Sandu vrea să afle pentru ce vor fi folosiți acești bani și cât ne costă aceste fonduri, de la ce bănci au fost împrumutați banii, care este dobânda, scadența și durata creditelor, dacă aceste surse au fost folosite pentru alte scopuri decât a servi ca „rezervă de lichidități”, așa cum prevede legea etc.
Deocamdată, ministrul Finanțelor nu i-a oferit un răspuns liderei Partidului Acțiune și Solidaritate.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















