INTERZIS // Alcool, droguri, cuțite și telefoane în penitenciarele din R. Moldova: Cum explică ANP captura impresionantă a oamenilor legii de la Penitenciarul nr.15 de la Cricova
2530
ZdG
Unii deținuți din penitenciare ajung să-și creeze după gratii condiții ca acasă.
Procurorii și polițiștii au desfășurat miercuri percheziții de amploare la Penitenciarul nr.15 din Cricova, unde sunt peste 500 de deținuți, și au găsit numeroase obiecte interzise.
Mai exact, este vorba despre peste 100 de cuțite confecționate artizanal, 30 de telefoane mobile, în jur de 40 de cartele telefonice, precum și aproximativ o sută de purtători de informație electronică de diferite dimensiuni, sute de fise pentru jocuri de noroc și zeci de seturi de cărți pentru poker, sute de litri de alcool produs artizanal, zeci de seringi care conțin substanțe lichide necunoscute, precum și zeci de pachețele cu substanțe solide (praf), ce urmează a fi expertizate pentru a stabili dacă este vorba de substanțe narcotice.
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), angajații căreia ar trebui să prevină asemenea ilegalități, dă vina pe numărul mic de gardieni și vulnerabilitatea edificiilor de pază.
„Cu referire la obiectele și substanțele interzise depistate și ridicate în urma perchezițiilor din instituția penitenciară, menționăm că din cauza vulnerabilității edificiilor de pază, zonei de așezare, numărului redus de angajați, a factorului uman există riscul pătrunderii acestora prin diverse metode. ANP desfășoară permanent percheziții, activități speciale de investigaţii, acțiuni de prevenire a introducerii obiectelor și substanțelor interzise, operațiuni de descoperire sau curmare a infracţiunilor ce s-au pregătit sau săvârşit în penitenciar. În anul 2020, doar în Penitenciarul nr.15-Cricova au fost desfășurate 733 de percheziții, iar în total în sistemul administrației penitenciare au fost efectuate 10 570, care s-au soldat cu ridicări ale diverselor obiecte și substanțe interzise”, a reacționat ANP.
Instituția dă asigurări că vor fi desfășurate măsuri de asigurare a siguranței locurilor de detenție și va veni cu propuneri pentru sporirea capacității penitenciarelor pentru a putea contracara astfel de situații.
„Administrația Națională a Penitenciarelor regretă prejudiciul de imagine și nu tolerează eventualele implicări ale angajaților în activități neregulamentare, motiv pentru care suntem disponibili pentru acordarea suportului necesar pentru elucidarea tuturor circumstanțelor”, cităm din același comunicat de presă.
Amintim că, după perchezițiile de ieri, șeful Penitenciarului nr. 15 din Cricova, Victor Munteanu, a fost reținut de către procurori pentru 72 de ore. Totodată, 13 condamnați deținuți în Penitenciarul nr. 15, inclusiv Vladmir Moscalciuc, alias „Makena”, au fost transferați în alte instituții de detenție.
Oamenii legii îl bănuiesc pe Munteanu de participare și susținere, prin diferite forme, a activității unei organizații criminale, la fel ca și pe unul dintre adjuncții ANP, reținut la finele săptămânii trecute.
Un alt șef adjunct de la ANP, Seghei Demcenco, a fost arestat și este învinuit că ar fi implicat în schema care a lăsat mii de moldoveni fără milioane de lei de pe cardurile bancare.
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















