INTERVIU // Veaceslav Berbeca: „Prin această criză a gazelor, Federația Rusă și-a dorit să-și consolideze influența politică în R. Moldova și să zădărnicească aspirațiile proeuropene ale noii guvernări”
8346
Debutul noii guvernări a R. Moldova a coincis cu criza energetică mondială, care a provocat scumpiri considerabile ale prețului gazelor naturale, afectând substanțial veniturile cetățenilor.
Acum, guvernarea trebuie să găsească soluții pentru a transpune sprijinul Occidentului în rezultate importante în politica internă, crede analistul politic de la Chișinău, Veaceslav Berbeca.
Într-un interviu acordat Ziarului NAȚIONAL, analistul amintește că lupta cu corupția a fost una dintre cele mai importante promisiuni ale Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în campania electorală, adăugând că imaginea și sprijinul politic al actualei guvernări va depinde foarte mult de rezultatele acestui manifest anticorupție.
„Cine crede că extirparea corupției se poate produce printr-un „atac cavaleresc” se înșală amarnic”, spune Veaceslav Berbeca, iar argumentele sale le găsiți în interviul de mai jos.
Domnule Veaceslav Berbeca, dacă ascultăm o parte din cetățenii R. Moldova, înțelegem că moldovenii trăiesc mai greu odată cu schimbarea politică din vară, că „vremurile bune” nu au mai venit, că prețurile cresc, că suntem mai săraci etc. O altă parte, din contra, salută pașii actualei guvernări, deschiderea fără precedent a Occidentului față de R. Moldova și spun că nu se poate schimba în trei luni ceea ce nu au făcut guvernările timp de 30 de ani. Dvs. cum ați explica, ce se întâmplă acum în R. Moldova?
Părerile ambelor părți reflectă două trăsături definitorii ale guvernării – problemele interne și succesele foarte bune în politica externă.
Nemulțumirea unei părți importante a societății poate fi explicată prin așteptările foarte mari față de actuala guvernare legate de promisiunile electorale. Cetățenii își doresc rezultate bune imediate și nu acceptă amânarea soluționării problemelor economice și sociale cu care se confruntă de mulți ani.
Chiar dacă înțelegem că soluții magnifice rapide nu există pentru a depăși dificultățile cotidiene, constatăm și o anumită șovăială a actualei guvernări în unele domenii, care se explică prin lipsa de experiență a mai multor miniștri.
De asemenea, trebuie să recunoaștem că debutul guvernării a coincis, practic, cu criza energetică mondială care a provocat scumpiri considerabile ale prețului gazelor naturale, afectând substanțial veniturile gospodăriilor casnice.
Pe de altă parte, există o deschidere foarte mare din partea organizațiilor internaționale și cancelariilor occidentale față de actuala guvernare. Actuala guvernare trebuie să depună eforturi și să găsească soluții pentru a transpune sprijinul Occidentului în rezultate importante în politica internă.
Ce credeți că a însemnat de fapt criza gazelor pentru R. Moldova?
Prin această criză a gazelor, Federația Rusă, care este furnizorul gazelor naturale pentru Republica Moldova, și-a dorit să-și consolideze influența politică în această regiune și să zădărnicească aspirațiile proeuropene ale noii guvernări.
Cel puțin, Moscova a menținut statu-quo-ul în relațiile cu R. Moldova, inclusiv din perspectiva sprijinului acordat regiunii transnistrene, unde furnizarea gazelor naturale este esențială pentru supraviețuirea regimului separatist.
Din păcate, constatăm că Federația Rusă dorește o nouă înțelegere de tip Ialta, care ar confirma împărțirea regiunii în zone de influență. Reacția nedisimulată a Kremlinului față de interdicția de intrare în Republica Moldova pentru cetățenii ruși care au dorit să participe la așa-numitele alegeri prezidențiale din Transnistria subliniază o dată în plus atitudinea Rusiei față de independența, integritatea și suveranitatea ex-republicilor sovietice.
Am văzut și licitația privind construcția stației Isaccea-Vulcănești, intenția de a produce 30% din energie din surse regenerabile până în 2024, înființarea unui Comitet consultativ pentru energie verde... Credeți că pașii întreprinși de actuala guvernare sunt în măsură să rezolve problema securității energetice a R. Moldova? Adică, să nu mai fim șantajați în privința energiei electrice de către Transnistria și în privința gazelor de către Rusia...
Orice măsură vizată să asigure securitatea energetică a Republicii Moldova și, implicit, să reducă dependența față de Rusia și satelitul său Transnistria este binevenită.
Criza energetică din toamna anului 2021 ne-a arătat că aceste măsuri trebuiau întreprinse, generic vorbind, ieri. Cred că este un obiectiv foarte ambițios de a produce 30% din energie din surse regenerabile până în 2024. Dar reducerea vulnerabilității energetice prin construcția stației Isaccea-Vulcănești și a altor măsuri este foarte posibilă.
Una dintre cele mai mari promisiuni din campanie ale partidului de guvernământ a fost lupta cu corupția, luptă criticată parcă mai mult tocmai de foștii parteneri ai PAS-ului din Blocul ACUM. Din punctul Dvs., de vedere, acțiunile majorității parlamentare în acest domeniu sunt convingătoare?
Lupta cu corupția a fost una dintre cele mai importante promisiuni ale PAS în campania electorală, fiind plasată în centrul atenției opiniei publice.
Drept urmare, accentuând că prevenirea și combaterea corupției va determina o schimbare calitativă a vieții cetățenilor din Republica Moldova, imaginea și sprijinul politic al actualei guvernări va depinde foarte mult de rezultatele acestui manifest anticorupție.
Provocarea majoră pentru guvernare este că lupta cu corupția necesită timp, răbdare, capital uman integru și competență în abordarea problemei. Cine crede că extirparea corupției se poate produce printr-un „atac cavaleresc” se înșală amarnic.
Concluziile Comisiei de la Veneția față de mai multe schimbări legislative și instituționale ale majorității parlamentare sugerează ideea că mai multe acțiuni nu au fost suficient de judicioase.
Vizitele dese ale demnitarilor de la Chișinău în Occident și invers, ale oficialilor UE și ale reprezentanților conducerii statelor UE, dar și din SUA, ce mesaje ar transmite?
Mesajul principal transmis al oficialilor UE, statelor UE, SUA și organizațiilor internaționale este că doresc să sprijine eforturile guvernării de la Chișinău de reformare și modernizare a statului.
Spargerea izolării pe plan internațional în care s-a aflat Republica Moldova în anii precedenți este, probabil, cea mai mare realizare a noii conduceri. Am putea spune că există o încredere fără precedent pentru programul ambițios de reforme.
Cum ați caracteriza relația R. Moldova cu statele vecine, în special cu România? Este guvernarea de la Chișinău sinceră când spune că drumul R. Moldova în UE trece, „natural”, prin România?
Relația Republicii Moldova cu ambele state este foarte bună. Evident, asta se datorează substanței și conținutului comunicării elaborat de actuala guvernare față de vecini, în comparație cu mesajele nefericite ale unor lideri ai guvernării precedente.
Președinta Maia Sandu a participat la „Platforma Crimeea”, unde a evidențiat sprijinul Republicii Moldova față de integritatea teritorială a Ucrainei.
Vorbind de relațiile cu România, subliniem că relațiile între ambele state sunt de o altă natură față de situația din ultimii ani ai președinției lui Igor Dodon. Ultimele vizite ale oficialilor Republicii Moldova în România, unde au semnat o foaie de parcurs, au discutat dezvoltarea unor proiecte de infrastructură și interconectare energetică și posibilitatea încheierii unui nou acord de asistență financiară nerambursabilă ne vorbesc despre conținutul relațiilor bilaterale.
Orice guvern proeuropean înțelege că cel mai bun avocat al integrării europene a Republicii Moldova este România. Identitatea comună împărtășită de ambele state este definitorie pentru sprijinul acordat de accedere a R. Moldova în UE.
Îngrijorările vizavi de masarea trupelor militare ruse la frontiera ucraineană sunt tot mai des anunțate de la diferite tribune. R. Moldova ar trebui să-și facă griji, dar mai ales planuri vizavi de o eventuală escaladare a situației aproape de frontiera statului nostru?
Trebuie să recunoaștem că o invazie militară a Ucrainei din partea Federației Ruse va avea consecințe negative semnificative asupra Republicii Moldova.
Atitudinea imperială a Rusiei față de statele ex-sovietice prin insistarea asupra unor linii de demarcație accentuează vulnerabilitatea Republicii Moldova față de planurile expansioniste ale Kremlinului.
Un atac militar ar însemna inclusiv o joncțiune cu regiunea separatistă, punând la îndoială astfel independența Republicii Moldova.
Pentru că suntem la sfârșit de an, spuneți-ne, vă rugăm, care sunt, în opinia Dvs., trei evenimente majore care au marcat anul politic 2021 în R. Moldova?
Primul eveniment ar fi declanșarea alegerilor parlamentare și rezultatele foarte bune obținute de PAS.
Al doilea eveniment se referă criza gazelor care a pus la grea încercarea actuala guvernare și care ar putea să aibă repercusiuni economice și sociale negative asupra bunăstării cetățenilor.
Al treilea ar fi concluziile Comisiei de la Veneția care au pus la grea încercare planul actualei guvernări de a lupta cu corupția.
Domnule Veaceslav Berbeca, vă mulțumim pentru interviu!
70
Mașinile autonome britanice promit să circule „oriunde”, în ciuda gropilor de pe șoselele din Regatul Unit
25.02.2026
14:48
454
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL monstru în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să plătească 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta a fluturat cu pașaportul diplomatic
25.02.2026
14:12
247
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
25.02.2026
14:03
441
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
25.02.2026
14:00
283
Când se schimbă ORA // Guvernul menține schimbarea sezonieră a orei: Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din martie
25.02.2026
13:30
357
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
25.02.2026
12:49
423
Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
25.02.2026
12:01
368
MEC lansează consultări publice naționale pentru modernizarea concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general
25.02.2026
11:59
478
Păduri „pe hârtie”, MILIOANE de lei în buzunare. Factorii de decizie ai Î.S „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara” au împădurit fictiv peste 60 de ha
25.02.2026
11:56
398
Avion militar F-16 al armatei turce s-a prăbuşit în vestul ţării: pilotul a murit, anchetă în desfăşurare
25.02.2026
14:48
3
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL monstru în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să plătească 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta a fluturat cu pașaportul diplomatic
25.02.2026
14:12
166
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
25.02.2026
14:03
348
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
25.02.2026
14:00
219
Când se schimbă ORA // Guvernul menține schimbarea sezonieră a orei: Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din martie
25.02.2026
13:30
295
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
25.02.2026
12:49
370
Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
25.02.2026
12:01
347
MEC lansează consultări publice naționale pentru modernizarea concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general
25.02.2026
11:59
442
Păduri „pe hârtie”, MILIOANE de lei în buzunare. Factorii de decizie ai Î.S „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara” au împădurit fictiv peste 60 de ha
25.02.2026
11:56
380
Avion militar F-16 al armatei turce s-a prăbuşit în vestul ţării: pilotul a murit, anchetă în desfăşurare
25.02.2026
11:52
417
Atac tâlhăresc asupra unui administrator de schimb valutar din Chișinău pentru 500 000 de lei: inculpații, condamnați la ani grei de închisoare
25.02.2026
11:22
370
Număr record mondial de jurnalişti ucişi în 2025: Israel, responsabil pentru aproape două treimi dintre decese
25.02.2026
11:09
403
Bărbat de 37 de ani, cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime din interes material
25.02.2026
10:43
453
Moldova face pas decisiv spre cuplarea cu piața energetică a UE: Ministerul Energiei inițiază verificarea transpunerii Pachetului de Integrare a Pieței de Energie Electrică
25.02.2026
10:22
540
Romanian Real Estate FORUM – pentru PRIMA dată la Chișinău. REZERVĂRI și informații AICI
25.02.2026
08:06
495
Horoscopul zilei 25.02.2026
25.02.2026
07:55
482
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
25.02.2026
07:27
498
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
25.02.2026
04:50
655
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
25.02.2026
03:30
556
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
591
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
563
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
542
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
744
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
00:50
617
Google construiește în Minnesota un centru de date alimentat 100% cu energie curată și cea mai mare baterie din lume, de 100 de ore
562
SUA dau ultimatum companiei Anthropic în disputa privind folosirea tehnologiei AI de către Pentagon
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














