INTERVIU // Ion Leahu: „Cele patru protocoale semnate de Chișinău și Tiraspol sunt în DETRIMENTUL intereselor R. Moldova”

Interviu cu Ion Leahu, fostul șef al Delegației moldovenești în Comisia Unificată de Control (CUC), în perioada anilor 2002 – 2013

Tiraspolul pregătește acum un mecanism de implementare a celor patru protocoale semnate recent între Chișinău și Tiraspol care prevăd soluționarea problemelor legate de accesul fermierilor la terenurile de după traseul Tiraspol-Camenca, ale școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, restabilirea telefoniei fixe și mobile între cele două maluri ale Nistrului și apostilarea diplomelor de studii emise de Transnistria, iar Ion Leahu îndeamnă autoritățile de la Chișinău să fie vigilente.

În opinia fostului reprezentant al Chișinăului în CUC, documentele semnate cu Tiraspolul sunt în defavoarea R. Moldova, iar autoritățile noastre trebuie să insiste pe acordul tuturor părților la luarea unor decizii pe viitor în ce privește conflictul transnistrean.

„Încă două-trei decizii de această natură și Tiraspolul nu o să mai aibă nevoie nici de formatul „5+2”, nici de negocieri”, crede Ion Leahu.

Dle Ion Leahu, guvernarea de la Chișinău, așa-zisele autorități de la Tiraspol și OSCE salută cele patru protocoale care vizează diferendul transnistrean, semnate recent, în timp ce societatea civilă și opoziția au apreciat documentele ca fiind mai mult o cedare din partea R. Moldova. Dvs., în calitate de fost șef al Delegației Moldovei în Comisia Unificată de Control, cum comentați ceea ce este prezentat ca fiind un „succes” în soluționarea conflictului transnistrean?

Critic. Semnarea acestor protocoale trebuia să aibă loc la nivelul „1+1”, adică la nivelul vicepremierului pentru Reintegrare, Gheorghe Balan, și așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev. Și cu asta trebuia să se termine. Tot tam-tamul, toată pompa nu ne sunt convenabile, fiindcă sunt în detrimentul intereselor R. Moldova.

În primul rând, situațiile prevăzute în aceste protocoale au fost provocate de partea transnistreană. Ei au distrus podul, ei au îngrădit activitatea școlilor, ei au închis accesul fermierilor și așa mai departe. Acum situația s-a normalizat și tot ei apar ca cei care au lansat inițiativa, au insistat și au beneficiat de o atitudine mai bună față de ei din partea opiniei publice, a OSCE, a altor factori importanți.

Dar ce-a pierdut sau ce a câștigat R. Moldova semnând aceste protocoale cu Tiraspolul?

Să începem cu ceea ce a câștigat. A câștigat foarte puțin. Noi încă trebuie să urmărim dacă vor fi sau nu implementate acordurile respective, în special ceea ce ține de școli. Ei au promis multe, că vor reduce taxele de chirie pentru școli, vor permite utilizarea terenurilor, vor asigura libera circulație a elevilor și profesorilor etc.

Însă, noi știm foarte bine și a spus-o și domnul Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga” de la Tiraspol, că acum sunt foarte puțini copii. Pe moment sunt vreo mie două sute de copii în toate școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului. Părerea mea este că situația este ireversibilă, părinții nu o să mai riște să-și dea copiii la acele școli. Azi mai e cât de cât normal, dar mâine poate fi pusă sârma ghimpată, îngrădit accesul ș.a.m.d.

Apoi, ce interes avem noi să apostilăm diplomele emise în stânga Nistrului?

Ce interes?

Pentru noi asta înseamnă pierdere, încă o dată, din suveranitate. Noi apostilăm diplomele care sunt eliberate de o instituție, așa-zisa universitate de stat din Tiraspol, ai cărei funcționari nu au călcat cu niciun picior, niciodată la Ministerul Educației din R. Moldova.

Noi nu cunoaștem dacă acolo este sau nu așa instituție, se fac sau nu ore de studiu. Poate diplomele sunt procurate, apoi ei, cu acele diplome cumpărate, vin aici, noi le legiferăm și oamenii obțin astfel studii superioare în baza apostilei.

Universitatea de la Tiraspol activează în baza curriculei ruse, are o sumedenie de acorduri de colaborare cu universitățile din Federația Rusă, dar Moscova nu apostilează diplomele din Transnistria. Pe când noi am acceptat în mod conștient, fără a roși măcar cât de puțin, să legiferăm această instituție uitată și nicăieri acceptată.

Dacă doamna Ștanski (Nina Ștanski, fost așa-zis ministru de externe al Transnistriei și soția lui Evgheni Șevciuk, fostul lider autoproclamat de la Tiraspol – n.r.) a vrut să aibă studii superioare recunoscute, a absolvit ULIM-ul din Chișinău.

Aceste lucruri se conțineau în așa-numitul pachet „Berlin+”…

Da, ele au fost impuse din Occident. Domnul Balan a și spus că în iulie 2016 i s-a impus să semneze acest pachet „Berlin+”. R. Moldova nici nu poate să fie absolut liberă, dar cel puțin trebuie să-și promoveze propriile interese.

De ce ar vrea Germania și, mai nou, Austria să ceară aceste lucruri de la R. Moldova, lucruri care, spuneți Dvs., nu o avantajează?

Presupun că președinția OSCE dictează necesitatea unor succese. Se sfârșește anul, se apropie ședința miniștrilor de Externe ai statelor OSCE și ei trebuie să prezinte ceva.

Conflictul transnistrean este, așa cum spun ei, al doilea ca valoare, după cel din Ucraina. Și dacă vin cu ceva pozitiv, adică, iată, am rezolvat ceva, asta se pune acolo, la reușitele lor.

Însă, părerea mea este că aceste reușite nu au nimic în comun cu lucrul principal – cu reglementarea politică a conflictului transnistrean.

„Novosti Prednestovia” a publicat un text semnat de un oarecare Serghei Șirikov, prezentat ca analist politic, care declară franc că problemele acestea, cu excepția apostilării diplomelor, au fost impuse Transnistriei din exterior. El mai zice că transnistrenii au semnat aceste protocoale și și-au creat condiții pentru a înainta alte pretenții Chișinăului pe viitor. Ce are el în vedere? În protocolul de la Viena a fost introdusă prevederea că părțile, în mod obligatoriu, vor elabora mecanismul de implementare a deciziilor luate și doi – există posibilitatea excluderii posturilor mixte de control care au fost deja instituite. E vorba și de postul de la Cuciurgan, ceea cu ne mândrim noi, cea mai mare reușită a noastră din ultimii ani, iată ei și-au pus drept scop să-l lichideze.

Despre mecanismul de implementare a acordurilor semnate a vorbit și așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, fiind cumva sceptic vizavi de faptul că autoritățile de la Chișinău vor realiza prevederile celor patru protocoale. Ce presupune acesta?

În opinia lui Ignatiev și a lui Vladimir Iastrebceak, acest mecanism presupune că decizia va fi implementată, indiferent dacă este sau nu de acord R. Moldova. Spre asta merg și experiența îmi spune că le va reuși.

Vă dau exemple concrete. În anul 2011, fără niciun fel de temei, au instalat lângă Pohrebea un post de control vamal, de grăniceri și al miliției lor, pentru că noi am pus niște prundiș pe drumul din sat care iese la șosea. Ei au considerat că acest drum va asigura traversarea mărfurilor și au pus acolo post. Zi de zi, aproape șase luni, am organizat, la insistența noastră, ședințele Comisiei Unificate de Control, dar așa și nu am putut schimba situația.

Podul de la Gura Bâcului – încă nu există circulație, dar ei au pus deja acolo un post, au instalat vagoane și intenționează să facă un terminal, ceea ce înseamnă un post staționar, cu calculatoare etc. Asta este încălcare flagrantă a normelor operațiunii de pacificare. Acolo nu ar trebui să fie niciun soldat, darămite terminal. Ei scuipă pe asta și își fac interesele.

Dacă Chișinăul nu va fi insistent din start și nu va solicita ca acest mecanism să prevadă faptul că decizia va fi luată numai prin consens, adică cu acordul tuturor părților, noi putem scăpa ceva.

Că Ignatiev e sceptic, foarte bine. Chișinăul nu este obligat să implementeze ceva, în situația în care a fost impus să semneze.

În acel pachet „Berlin+” se vorbește și despre recunoașterea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare ale automobilelor emise de Tiraspol. Cum vor arăta aceste plăcuțe, dacă se va ajunge la o înțelegere?

Transnistrenii visează la asta de când sunt ei. Au mărfuri și acest lucru le-ar deschide calea pentru a efectua contrabandă. Din moment ce nu aveau acces în țările europene și prin Ucraina în Rusia, ei pierdeau mult din venitul lor tradițional, adică cel din contrabandă.

Acum, noi, cu mânuța noastră, recunoaștem aceste plăcuțe de înmatriculare. Nu exclud că noi o să permitem și înregistrarea acestora undeva acolo, pe teritoriul lor. Da, acum se spune că le vom înregistra noi, însă în două birouri – unul la Râbnița și altul la Tiraspol. Să vedem.

Plăcuța de înmatriculate va fi, să spun așa, castrată. Nu o să aibă niciun fel de însemne care ar demonstra cărui stat aparțin. Nu știu dacă în lume mai există asemenea plăcuțe. Numai numere și litere latinești. Așa e convenit.

Dar eu cunosc foarte bine transnistrenii. Nu-i exclus că, după jumătate de an, ei o să vină să argumenteze că e nevoie ca undeva acolo, într-un colț, să fie scris „rmn” și-un drapel roșu-verde micuț-micuț. Și o să revină la numerele lor tradiționale. Iată o să vedeți.

Ce pot face autoritățile de la Chișinău, având în vedere și presiunea externă care există în acest moment?

Autoritățile pot face multe, dar ele trebuie să fie, în primul rând, consecvente în acțiuni și să nu-și piardă din autoritate. Faptul că a avut loc furtul miliardului, faptul că UE dispune de dovezi concrete că reformele sunt mimate scade într-atât din autoritatea R. Moldova, încât, pe acest fundal, solicitările Transnistriei par atractive. Și Occidentul lucrează mai cu multă tragere de inimă cu transnistrenii decât cu Chișinăul.

Astfel, și mecanismul transnistrenilor de implementare a protocoalelor pare atractiv, fiindcă Occidentul dorește ca deciziile să nu rămână doar pe hârtie. Nu se uită și la cealaltă parte – cum vor influența aceste decizii situația, cum vor apropia reglementarea transnistreană.

La început eram bucuros de felul cum trata Austria problema. A luat o atitudine adecvată din start – avem probleme politice de examinat, avem probleme care țin de viitorul statul al Transnistriei, convocăm formatul „5+2” și facem ședința. Nu avem asemenea probleme, nu convocăm, că pierdem timpul. Restul ține de voi, discutați acolo. Adică, Austria a însușit lecțiile anterioare și nu intenționa să convoace formatul „5+2” pentru a distruge un funicular la Râbnița sau a se implica în acei pași mici care nu au nimic în comun cu realitatea. Bravo austriecilor! Însă, până la urmă a câștigat politica despre care am vorbit mai sus. Fiecare țară care deține președinția OSCE trebuie să aibă cu ce să termine anul și a acceptat aceste protocoale.

Dacă autoritățile de la Chișinău spuneau că ori discutăm statutul Transnistriei, ori în genere formatul „5+2” trebuie să uite de existență, atunci poate atitudinea față de noi era alta, eram respectați.

În opinia mea, toate cele cinci protocoale, că a fost mai înainte și cel cu podul de la Gura Bâcului, mai degrabă despart părțile. Încă două-trei decizii de această natură și Tiraspolul nu o să mai aibă nevoie nici de formatul „5+2”, nici de negocieri.

Ce și-ar mai dori Tiraspolul?

Să nu mai existe posturi mixte de control pe segmentul transnistrean al frontierei, să fie liberă circulația trenurilor și a automobilelor și R. Moldova să nu ceară înregistrarea agenților economici transnistreni la Chișinău, pentru a avea comerț liber cu Europa. Și gata. Rămâne stat independent care, cu timpul, ar putea fi chiar recunoscut internațional.

Alții, dimpotrivă, spun că acele protocoale ar fi un pas spre federalizare…

Federalizarea ar fi ceva pozitiv în comparație cu ceea spre ce tinde Tiraspolul. Transnistria tinde, în primul rând, spre separare absolută. Și Șevciuk, și Krasnoselski au anunțat, imediat ce au venit la guvernare, ideea divorțului civilizat. Și ei nu cedează niciun pas.

Nu numai că vor să se despartă, dar ei lucrează activ cu Găgăuzia, poate și cu alte regiuni din R. Moldova. Și nu ar fi vorba despre federalizarea, ci despre dezmembrarea R. Moldova.

L-am avut pe Șevciuk la Chișinău și nu i s-a întâmplat nimic.

E clar că el trebuia să fie încătușat și trecut pe la Procuratură. Cred că nu s-a întâmplat, pentru că perceperea plăților pentru energie electrică prin firma „EnergoKapital”, care a fost fondată de el și de cineva de aici, l-a salvat. Se vede că acel cineva este atât de puternic, că el a putut să-l scape de răspundere pe Șevciuck.

În presă s-a scris despre Vlad Plahotniuc…

Bravo presei. Eu nu vreau să dau nume. E cineva influent.

Dle Leahu, Dvs. urmăriți atent situația în virtutea funcției pe care ați ocupat-o. Ce se întâmplă astăzi în Transnistria, în timp ce nouă ni se raportează de la Viena succese în reglementarea conflictului transnistrean?

Partea militară avansează. Ei au început anul de studii în cadrul GOTR (Grupul Operativ al Trupelor Ruse – n.r.), însă au o bază nouă, extinsă, mai puternică. Asta înseamnă cel puțin că ei își pun ca scop să ridice nivelul de perfecționare a militarilor.

Fotografiile pe care le publică arată că și numeric își extind contingentul. Deci, din punct de vedere militar, îndeplinesc cu brio misiunea de a deveni un element foarte puternic al Districtului militar de Vest al Federației Ruse.

Cum au reușit să-și extindă baza militară, în condițiile în care Ucraina le este ostilă, iar Chișinăul nu-și dorește acest lucru?

Ucraina a declarat oficial că nu permite transportarea de tehnică militară etc., dar chiar un fost ministru al Apărării, îmi pare că Anatol Șalaru, a declarat presei că în Ucraina există câteva firme care asigură liber transportarea mărfurilor militare în Transnistria prin Ucraina.

Recent, Guvernul a solicitat, la ONU, amânarea examinării solicitării privind retragerea trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova. Dvs. credeți că o să mai ajungă acest for înalt să discute această chestiune? Vedeți vreo finalitate?

Dacă Guvernul nu era convins că există susținători în cadrul Adunării Generale a ONU vizavi de această solicitare, nu trebuia să înainteze această cerere. Eu cred că au fost efectuate presiuni din partea Rusiei pentru a solicita această amânare. Poate era acceptată cererea, dacă SUA și UE erau în căutare de noi motive pentru impunerea de sancțiuni Rusiei. Părerea mea este că, până la viitoarele alegeri din R. Moldova, această chestiune nu va fi pe agenda ONU.

Dle Ion Leahu, vă mulțumim pentru interviu!