INTENȚIE // Se DUBLEAZĂ amenzile în R. Moldova: „Nu știu dacă Guvernul are dreptul moral să majoreze sancțiunile”
4210
Guvernanții au mai găsit o metodă pentru a acumula mai mulți bani la buget din contul cetățenilor - măresc amenzile
Cetățenii care nu vor respecta normele legale vor primi amenzi mai usturătoare, începând din acest an. La propunerea Ministerului Justiției, Guvernul intenționează să majoreze cuantumul tuturor amenzilor de 2,5 ori.
În timp ce ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, susține că principalul obiectiv este „reeducarea oamenilor”, astfel încât aceștia să nu mai fie dispuși să încalce legea, experții cred că este un nou „șiretlic” al autorităților pentru a acoperi deficitul din buget pe spatele cetățenilor.
Principala modificare care se propune ține de mărimea unității convenționale în baza căreia se calculează amenzile atât contravenționale, cât și cele penale. Aceasta nu va mai fi 20 de lei, dar 1% din salariul mediu lunar pe economie prognozat de Guvern pentru anul în care a fost săvârșită infracțiunea.
În anul curent, salariul mediu este de 5 050 de lei. Respectiv, o unitate convențională va constitui 50,5 lei.
Gălăgia, taxată cu 1 515 lei
În cazul în care Cabinetul de miniștri va accepta propunerea Ministerului Justiției, până și cele mai mici ilegalități, care țin de încălcarea ordinii publice, vor fi sancționate cu amenzi usturătoare.
De exemplu, cetățenii care vor tulbura liniștea între orele 22.00 și 7.00 „prin cântare cu voce ridicată, semnalizare acustică sau folosirea cu intensitate auditivă a aparatajului audiovizual în locuinţe sau în locuri publice” vor putea achita amenzi de până la 1 515 lei, față de 600 de lei cât constituie în prezent sancțiunea.
Cei care vor consuma băuturi alcoolice pe străzi, în scuaruri, în parcuri şi în alte locuri publice vor fi sancționați cu 550 de lei, față de 200 de lei cât achită în prezent, sau vor munci neremunerat în folosul comunităţii până la 60 de ore.
Cetățenii care nu vor avea bani să achite amenzile sau vor refuza din alte motive să plătească riscă 30 de zile de închisoare sau 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Amenda minimă penală, majorată de opt ori
Totodată, autoritățile intenționează să modifice pragul minim al amenzii penale de la 150 de unități convenționale (u.c.), la 500 u.c. Dacă în prezent suma constituie 3 000 de lei, ulterior va fi 25 250 de lei, adică de opt ori mai mult.
Pragul maxim al amenzii penale se propune a fi majorat de la 1 000 la 3 000 u.c. pentru persoanele fizice și pentru persoanele juridice de la 20 000 la 60 000 u.c.
„În condiții de criză, de sărăcire totală a populației, când a avut loc un jaf și nimeni nu a răspuns la întrebarea ce s-a întâmplat, nu știu dacă Guvernul are dreptul moral să majoreze sancțiunile. După tot ce s-a întâmplat, de la cetățenii noștri să mai pretinzi amenzi majorate, eu m-aș gândi mult înainte de a scoate din sărite cetățenii”, comentează economistul Veaceslav Ioniță, fost șef al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.
Potrivit calculelor expertului, după aceste majorări, în bugetul de stat ar putea fi acumulate suplimentar circa 250 de milioane de lei.
„Noi nu evaluăm prin prisma încasărilor la buget. Nu acesta este obiectivul. E cu totul altceva - de a reeduca oamenii”, răspunde în replică ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.
În cazul sancțiunilor pecuniare foarte mari, autoritățile au găsit o soluție și propun să fie extinsă perioada pentru care poate fi eșalonată achitarea amenzii, de la cinci la zece ani.
Pedepsele pentru corupere, neschimbate
În afară de majorarea cuantumului unității convenționale, Ministerul Justiției propune înăsprirea pedepselor pentru mai multe ilegalități care cad sub incidența Codului Penal. De exemplu, pentru delapidarea averii străine se va aplica o amendă de până la 850 u.c. față de 500 cât constituie pedeapsa în prezent.
Abuzul de putere sau abuzulde serviciu săvârşit de o persoană cu funcţie de demnitate publică se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 1 350 și 2 350 u.c. Amenda pentru depăşireaatribuţiilor de serviciu va fi cu 350 u.c. mai mare decât acum.
Pe de altă parte, autoritățile nu au făcut nicio modificare la articolele care vizează coruperea activă și coruperea pasivă. Situația i se pare cel puțin stranie Galinei Bostan, președinte al Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției.
„Autorii trebuiau să vină cu o fundamentare foarte bună a inițiativei. Ei nu trebuie să descrie în nota informativă a documentului ce schimbări se propun, dar să argumenteze clar de ce sunt necesare aceste schimbări. Eu cred că o creștere a mărimii amenzilor va stimula corupția. Oamenii vor fi tentați și mai mult să se înțeleagă cu agentul constatator, pentru a se eschiva de la plata reală a amenzii”, explică expertul anticorupție.
Calcule incorecte
Specialiștii critică și argumentele aduse de Ministerul Justiției, care se referă la majorarea cuantumului unității convenționale. Autoritatea a precizat că o modificare nu a fost făcută din 2002, iar de atunci a crescut rata inflației.
„Când faci calculele, trebuie să reieși din alți parametri. Este adevărat că a crescut inflația, dar oare veniturile populației au crescut? Am devenit mai bogați? Cred că nu a fost luat în calcul impactul social”, punctează Galina Bostan.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, fostul ministru al Justiției, Oleg Efrim, a declarat că reprezentanții instituției pe care a condus-o nu au avut niciodată inițiativa de a majora cuantumul unității convenționale în baza căreia se stabilesc amenzile.
„Dacă actuala conducere consideră că trebuie înăsprite sancțiunile pecuniare pentru cetățeni, nu au decât să o facă”, a comentat acesta scurt.
Ce-i așteaptă pe șoferii care urcă beți la volan?
În același document, se propun amenzi mai mari și pentru șoferii care vor conduce mașina în stare de ebrietate. Dacă acum aceștia plătesc amenzi de 150 u.c. sau trei mii de lei, ulterior vor plăti până la 25 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la doi la trei ani.
Anterior, premierul Pavel Filip a cerut sancțiuni mai dure pentru șoferii care urcă beți la volan, deoarece aceștia provoacă adesea accidente rutiere în care își pierd viața zeci de cetățeni, iar sute de persoane rămân cu sechele pe viață.
28.05.2026
20:56
374
Vreme mai răcoroasă și cer variabil în Republica Moldova, vineri 29 mai 2026
28.05.2026
18:04
482
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:23
510
AJUTOR DE STAT // Decizie finală la Parlament: 3 000 de lei în plus, în fiecare an, pentru peste 13 500 de copii cu dizabilități
28.05.2026
16:48
445
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
28.05.2026
16:44
524
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
28.05.2026
16:40
450
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
28.05.2026
15:17
826
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
952
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
27.05.2026
20:55
900
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
17:11
862
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
15:57
841
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
28.05.2026
21:30
237
Paris își revendică rolul de capitală globală a inteligenței artificiale în afara Silicon Valley
28.05.2026
20:56
367
Vreme mai răcoroasă și cer variabil în Republica Moldova, vineri 29 mai 2026
379
Studiu CES Bucharest: 7 din 10 români își tratează singuri durerile acasă și evită medicul
28.05.2026
18:28
585
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
28.05.2026
18:04
474
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:38
533
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
28.05.2026
17:23
503
AJUTOR DE STAT // Decizie finală la Parlament: 3 000 de lei în plus, în fiecare an, pentru peste 13 500 de copii cu dizabilități
28.05.2026
17:19
445
R. Moldova a denunțat Acordul privind Fondul interstatal de colaborare umanitară: „Nu generează beneficii”
28.05.2026
17:12
622
VEȘTI BUNE // R. Moldova taie taxele la zero pentru importul de eoliene și baterii gigant: Facilități de top pentru investitorii în energie verde
28.05.2026
17:05
423
Adio, panică la benzinării! R. Moldova își face, în premieră, stocuri de URGENȚĂ: Benzină și motorină garantate pentru 61 de zile în caz de blocaj
28.05.2026
16:48
439
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
28.05.2026
16:44
516
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
28.05.2026
16:40
442
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
28.05.2026
15:17
820
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
944
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
28.05.2026
08:45
586
Horoscopul zilei 28.05.2026
27.05.2026
22:21
814
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
27.05.2026
20:55
893
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
870
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
845
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
857
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
866
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
946
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1449
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
835
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
Paris își revendică rolul de capitală globală a inteligenței artificiale în afara Silicon Valley
Vreme mai răcoroasă și cer variabil în Republica Moldova, vineri 29 mai 2026
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.33
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














