Insul care ducea moldoveni la muncă în Cehia, cu acte false, REȚINUT: „Angajații”, deportați la Chișinău fără niciun ban
2587
Un bărbat din raionul Briceni, care făcea parte dintr-un grup organizat ce ducea moldoveni la muncă în Cehia, a fost reținut.
Procurorii îl acuză de faptul că, timp de trei luni pe parcursul acestui an, bărbatul a organizat migrația ilegală în Cehia a mai multor persoane, oferindu-le inclusiv cărți de identitate românești, care însă mai târziu s-au dovedit a fi false. Beneficiarilor li s-a cerut câte 130 de euro pentru fiecare act fals, în baza căruia li s-a promis angajarea la muncă în Cehia.
Totuși, autoritățile din acest stat i-au reținut pe imigranții originari din R. Moldova tocmai din cauza actelor false românești. Documentele moldovenești pe care le aveau la ei le permiteau doar șederea în Cehia pentru o perioadă limitată, dar fără drept de muncă.
Într-un final, cetățenii moldoveni au fost deportați la Chișinău, fără a-și primi salariile pentru perioada cât activaseră în Cehia.
Potrivit procurorilor, o altă membră a grupului criminal organizat este cercetată în libertate, unii membri se află pe teritoriul Cehiei, iar alții sunt în curs de identificare.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul reținut riscă o amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare de până la 7 ani.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026


















