Stiri

INIŢIATIVĂ // Mai mulţi angajaţi la CNI şi salarii majorate

Politică 08.11.2013 17:01 Vizualizări1238
INIŢIATIVĂ // Mai mulţi angajaţi la CNI şi salarii majorate

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are nevoie de un număr mai mare de angajaţi pentru a reuşi să examineze toate declaraţiile de avere şi de interese depuse de funcţionarii publici. La această concluzie au ajuns deputaţii după ce au examinat situaţia din cadrul CNI.

Parlamentarii planifică să majoreze numărul angajaţilor din cadrul Comisiei de Integritate de la 21 la 36 de persoane, inclusiv personal tehnic. La Parlament a fost depus un proiect de Lege care prevede modificarea unui şir de acte legislative care vizează activitatea CNI.

„Raportând numărul total de declaraţii (aproximativ 50 de mii anual) la numărul de zile lucrătoare dintr-un an (261 zile), ar ieşi în medie că un angajat al Comisiei ar urma zilnic să examineze cel puţin 38 de declaraţii, ceea ce este fizic imposibil. În plus, angajaţii Aparatului Comisiei mai au de soluţionat o mulţime de sesizări ale persoanelor fizice sau juridice care parvin la CNI pentru verificare”, motivează autorii în nota informativă a proiectului de lege.

Acelaşi document prevede şi salarii mai mari pentru angajaţii CNI. Preşedintele Comisiei, care acum ridică lunar un salariu de 5 000 de lei, ar urma să primească 8 300 de lei. Membrii Comisiei vor avea un salariu de 7 500 de lei, iar angajaţii din Aparatul CNI vor ridica lunar câte 6 400 de lei.

Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament pe 6 noiembrie, iar autorii sunt deputaţi din fracţiunea democrată şi liberal-democrată.

Autor: Stela Mihailovici
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri