02:07:35 17.01.2026
Stiri

Încep NEGOCIERILE cu UE: Raionul Cahul, asigurat cu APĂ din fonduri europene

Economie 12.07.2018 12:20 Vizualizări1248
Încep NEGOCIERILE cu UE: Raionul Cahul, asigurat cu APĂ din fonduri europene

Uniunea Europeană ar putea acorda R. Moldova un grant de 11 milioane de euro în cadrul Instrumentului European de Vecinătate pentru construcția rețelei de alimentare cu apă în raionul Cahul.

Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a aprobat inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană cu privire la alimentarea cu apă și sanitație în raionul Cahul.

Banii urmează a fi folosiți pentru reabilitarea infrastructurii de bază de apă și de canalizare din orașul Cahul, inclusiv apeducte magistrale, stații de tratare a apei și de epurare a apelor uzate, precum și extinderea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație pentru satele din apropierea orașului Cahul. Vor fi extinse rețelele de canalizare în municipiul Cahul și construite conectări individuale la sistemul de canalizare în satele Crihana Veche, Pașcani și Manta. De asemenea, satul Cotihana va fi aprovizionat cu apă și canalizare.

Acordul de finanțare a fost elaborat în corespundere cu Cadrul Unic de Sprijin al UE pentru Republica Moldova pentru anii 2017-2020 și are drept obiectiv principal îmbunătățirea condițiilor de trai a populației prin dezvoltarea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în raionul Cahul.

Proiectul prevede că Acordul va intra în vigoare din data semnării ultimei părți. Durata fazei operaționale de punere în aplicare este stabilită la 60 de luni. Durata fazei de închidere este stabilită la 24 de luni.


Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte