ÎNCĂ UNUL: Un oficial rus, DEPORTAT de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Mergea în Transnistria
5579
Șeful adjunct al Centrului Analitic al Guvernului Federației Ruse, Ghenadi Pokatovici, a fost reținut și deportat, ieri, de pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Lui Pokatovici i s-a interzis accesul pe teritoriul R. Moldova, acesta intenționând să ajungă în Transnistria, iar motivul oficial era efectuarea unui audit economico-financiar al regiunii.
„Acest fapt este încă o manifestare distructivă, care denotă lipsa disponibilității părții moldovenești pentru stabilirea unor relații constructive între specialiștii din Transnistria cu cei ruși. Acest lucru este surprinzător, mai ales că autoritățile Republicii Moldova presupun că noi am avea unele probleme financiare. Nu ne permit posibilitatea să efectuăm un audit la nivel înalt”, a comentat așa-zisul vicepremier din Transnistria, Stanislav Casap, citat de un comunicat al așa-zisului minister de externe de la Tiraspol.

Poliția de Frontieră a R. Moldova a declarat astăzi că Pokatovici nu a avut permisiunea de a intra în Republica Moldova și nu a întrunit condițiile pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, nefiind justificat scopul vizitei sale la noi în republică.
Menționăm că, la începutul acestei săptămâni, autoritățile de la Chișinău au expulzat cinci diplomați ruși, anunțând „motive destul de clare” care atentau la securitatea națională, în baza informațiilor primite de la serviciile speciale ale R. Moldova. Drept răspuns, Moscova a declarat persona non grata cinci diplomați moldoveni.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















