08:57:56 26.03.2026
Stiri

Încă o SCHEMĂ de la Orhei, dată peste cap de procurori: Candidați echipați cu tehnică audio/video pentru a măslui examenele și a ridica permise de conducere fără a fi testați corespunzător

Actualitate 11.11.2022 16:38 Vizualizări1863
Încă o SCHEMĂ de la Orhei, dată peste cap de procurori: Candidați echipați cu tehnică audio/video pentru a măslui examenele și a ridica permise de conducere fără a fi testați corespunzător

Permise de conducere pe bandă rulantă, eliberate la Orhei contra unor sume care variau între 500 și 1 200 de euro.

Procuratura Anticorupție anunță destructurarea unei scheme de eliberare frauduloasă a permiselor de conducere și instrumentarea, în prezent, a mai multor cauze penale, pornite pentru trafic de influență, corupere pasivă și activă.

Șeful Comisiei de examinare a subdiviziunii teritoriale Orhei, un instructor auto și doi intermediari au fost reținuți, în această dimineață, fiind suspectați de organizarea schemei.

Potrivit procurorilor, începând cu anul 2020 și până în prezent, președintele Comisiei de examinare a subdiviziunii teritoriale Orhei a Departamentului înmatriculare a mijloacelor de transport şi calificare a conducătorilor auto din cadrul Agenției Servicii Publice, împreună cu un instructor auto, doi intermediari și alte persoane la momentul actual neidentificate, ar fi organizat o schemă infracțională de corupere, prin intermediul căreia primeau remunerații ilicite.

Investigațiile au scos la iveală faptul că membrii grupului ar fi pretins și acceptat câte 500 de euro per candidat pentru calificativul „admis” la proba teoretică și câte 1 200 de euro pentru probele teoretică și practică.

Ulterior, banii erau repartizați între participanţii implicați în schema ilegală menţionată, după un algoritm prestabilit, în funcţie de rolul şi contribuţia fiecăruia.

Candidații la examenul pentru obținerea permisului de conducere erau înscriși doar în anumite școli auto, iar după finalizarea cursurilor de instruire, aceștia erau înregistrați pentru susținerea probelor aranjate. În ziua derulării probei teoretice la examenul propriu-zis, candidații erau echipați cu tehnică audio/video camuflată de către unii instructori auto care, în timpul examenului teoretic, le comunicau răspunsurile corecte.

Procurorii și ofițerii anticorupție au efectuat astăzi 19 percheziții autorizate pentru a ridica probe de la membrii grupului suspectat de aranjarea examenelor pentru obținerea permiselor auto.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
26.03.2026 08:28 209 Horoscopul zilei 26.03.2026
Top stiri
26.03.2026 08:28 0 Horoscopul zilei 26.03.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.23 1 USD 17.44 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte