Încă o grădiniță din R. Moldova, RENOVATĂ din banii României, dată în exploatare
2048
Facebook // Ambasadorul României, Daniel Ioniță
Grădinița din satul Zastânca, raionul Soroca, a fost inaugurată astăzi, după ce a fost renovată cu 1,6 milioane de lei din grantul oferit de România.
La instituția preșcolară din Zastânca au fost instalate uși și geamuri noi, au fost efectuate lucrări pe interior (finisarea pereților, tavanelor, reparația și schimbarea pardoselelor), au fost reparate sistemele de apă și canalizare interioară, sistemul electric și cel de ventilare. Totodată, au fost efectuate lucrări de reparație pe exterior (pavaj, instalarea gardului).
De asemenea, banii oferiți de România au ajuns pentru dotarea grădiniței cu mobilier, echipament pentru teren de joacă și pavilioane.
Grădiniţa din satul Zastânca a fost construită în anul 1990, având o capacitate de 45 de locuri. Datorită creşterii natalităţii în această localitate, în anul 2016 primăria Zastânca a apelat la FISM solicitând construcția unei anexe în care ar fi posibilă amplasarea a unei grupe suplimentare de copii. În prezent, grădinița este frecventată de 65 de copii. Printre beneficiarii acestui proiect se numără 130 de părinți și 16 angajați ai instituției, care acum muncesc în condiţii europene.
La eveniment a participat și Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță: „Am venit cu mari emoții la inaugurarea acestei grădinițe, renovate din banii oferiți de Guvernul României. Am văzut și aici copii foarte frumoși, părinți mulțumiți, educatori și părinți încântați de ceea ce au reușit să realizeze cei de la FISM, împreună cu autoritățile locale, cu sprijinul României. Cred că este important ca acest program să continue. Este important ca prin intermediul fiecărui proiect de acest gen să aducem câte o părticică din Europa în inima și în sufletul locuitorilor din zonă”.
Excelența sa a inaugurat, de asemenea, monumentul în onoarea generalului Stan Poetas, a vizitat cetatea Soroca și Biserica de lemn în stil maramureșan.
„Ploaia de afară nu a fost piedică în calea dorinței noastre puternice și sincere de a marca, și în felul acesta, Centenarul Marii Uniri într-un loc încărcat de istorie și simbolism”, a scris Ambasadorul pe Facebook.
Menționăm că Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro pentru renovarea a peste 900 de grădinițe din R. Moldova.
16.01.2026
19:27
75
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
69
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
102
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
219
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
257
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
322
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
296
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
363
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
321
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
284
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
19:27
64
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
59
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
97
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
215
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
254
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
321
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
295
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
361
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
320
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
283
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
300
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
339
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
16.01.2026
16:02
466
Fost viceministru rus găsit mort la Moscova, pe fondul valului de decese misterioase din elita Kremlinului
16.01.2026
15:09
438
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
16.01.2026
15:07
367
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
16.01.2026
14:45
402
MEC pregătește plan național 2026–2027 pentru susținerea și extinderea predării limbii găgăuze în autonomie
16.01.2026
14:27
522
Kremlinul salută deschiderea Italiei, Franţei şi Germaniei pentru reluarea dialogului cu Rusia, în pofida diviziunilor din tabăra occidentală
16.01.2026
13:55
468
Venezuela eliberează peste noapte mai mulți deținuți străini, inclusiv români, cehi și maghiari, acuzați de motive politice
16.01.2026
13:44
635
Autoproclamatul „apostol Mihail” din R. Moldova, care a exploatat o familie mai bine de un deceniu, condamnat la detenție pe viață. Bărbatul de 68 de ani a abuzat sexual două minore, iar ulterior le închidea într-un cuptor să le arate „cum e Iadul”
16.01.2026
13:13
427
Universitățile din Moldova își pregătesc profesorii în limba engleză pentru a atrage mai mulți studenți străini
16.01.2026
12:47
529
Războiul lui Putin din Ucraina a depășit durata „Marelui Război Patriotic” și zdruncină miturile istorice ale Rusiei
16.01.2026
11:26
491
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
437
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
16.01.2026
10:40
491
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
16.01.2026
10:35
534
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














