Germania, tot mai sceptică față de UE: elita politică de la Berlin discută deschis sfârșitul Uniunii și un „nucleu dur” european pentru securitate

Berlinul își exprimă tot mai des îndoiala faţă de capacitatea Uniunii Europene de a rezista avansului partidelor naţionaliste şi atacurilor administraţiei Trump. Acest scepticism, inedit în Germania, alimentează temerea că ne aflăm în faţa unei vulnerabilităţi de durată și chiar a unei marginalizări progresive a Europei aşa cum o cunoaştem astăzi, notează corespondenta din Germania a ziarului „Le Monde”.

La cincisprezece ani de la criza euro, succesul partidelor naţionaliste pe întregul continent, cei patru ani de război în Ucraina fără speranţe reale de încetare a focului, precum şi dificultatea celor 27 de state membre de a răspunde atacurilor repetate ale lui Donald Trump au generat, dincolo de Rin, o formă de neîncredere în capacitatea Uniunii de a fi mai mult decât un simplu spaţiu economic.

„Există un scepticism crescând faţă de proiectul european”, recunoaşte copreşedinta Verzilor germani, Franziska Brantner. Ea explică faptul că, atunci când încearcă să apere acest proiect, primeşte replica: „Cu cine vrei să-ţi construieşti Europa? Giorgia Meloni este eurosceptică; Ungaria, Cehia şi Slovacia sunt la fel, Emmanuel Macron nu mai are putere, iar Franţa ar putea să se îndrepte spre extrema dreaptă în 2027”. Brantner consideră că renunţarea la avans, în special în domeniul apărării şi securităţii, are la bază ipoteza că Marine Le Pen ar putea ajunge la Elysée în 2027. „Dacă continuăm aşa, permiţându-i lui Trump să ne dezbine, sfârşitul UE este posibil”, avertizează lidera ecologistă.

„Sfârşitul UE nu mai este un tabu”, confirmă eseista Sabine Rennefanz, într-o cronică publicată pe 8 ianuarie în care descrie o Uniune Europeană epuizată, profund divizată în privinţa problemelor centrale, cum ar fi noul imperialism al Statelor Unite şi al Rusiei. „Când ne amintim de începuturile Uniunii Europene, prezentul pare dezamăgitor”, notează ea. UE „nu este în descompunere şi nici incapabilă să acţioneze, dar s-a slăbit din interior”. Finalul său, de multă vreme de neimaginat, a devenit astăzi „mai ales o idee neplăcută despre care nimeni nu vrea să vorbească”. Autoarea spune că nu ar fi surprinsă „dacă, peste zece ani, această UE nu ar mai exista. Nu din cauza unei mari revoluţii, ci a unei pierderi progresive de importanţă. Tratatele ar rămâne, la fel şi clădirile. Doar ideea politică care le-ar sta la bază ar dispărea”, prefigurează ea.

MERZ IA DISTANŢĂ

Cancelarul Friedrich Merz, văzut iniţial ca un purtător de speranţă pentru renaşterea Europei la preluarea conducerii guvernului german în mai 2025, pare între timp să fi devenit mai prudent, alegând uneori să joace cartea Germaniei singure. „Dacă nu doriţi Europa, măcar faceţi din Germania partenerul vostru”, i-a transmis el lui Donald Trump pe 9 decembrie 2025, la scurt timp după publicarea noii strategii americane de securitate.

Preşedintele Uniunii Creştin-Democrate, al cărui anturaj promitea încă acum câteva luni un discurs de referinţă despre viitorul Europei, în linia celui rostit de Emmanuel Macron la Sorbona în 2017, nu a prezentat până acum nici o viziune coerentă şi nici o reflecţie conceptuală solidă. Entuziasmul său iniţial a fost temperat. Mai întâi de opoziţia Franţei faţă de acordul de liber‑schimb dintre UE şi ţările Mercosur. Apoi de rezervele Parisului privind utilizarea activelor ruseşti îngheţate pentru sprijinirea Ucrainei. De asemenea, incapacitatea preşedintelui francez de a impulsiona proiectul avionului de luptă franco‑german a provocat dezamăgire la Berlin.

UE „VA PIERI DIN CAUZA INDIFERENŢEI”

„Nimeni nu pare să se preocupe serios de UE”, singura care poate „apăra modelul de viaţă european bazat pe libertate”, se arată într-o analiză care merge până la a anticipa „căderea Europei începând cu anul viitor (2027)” sub efectul victoriei partidelor populiste şi eurosceptice din Franţa şi Polonia.

Se ridică tot mai des întrebări rămase fără răspuns: trebuie ca UE să fie mai integrată politic? Ar trebui să aibă un lider ales prin vot direct? Să funcţioneze ca o federaţie de state-naţiuni? Să-şi construiască o armată comună? Aproape nimeni nu mai pare preocupat de aceste dileme strategice. Mai degrabă „preşedintele american dă tonul dezbaterilor în Europa”, se constată cu îngrijorare, în timp ce planează teama că Uniunea „va pieri din cauza indiferenţei”.

În realitate, niciunul dintre marile partide istorice pro-europene nu lucrează serios astăzi la un proiect pentru viitorul UE. „Condiţiile pentru un salt nu sunt ideale”, rezumă un ales social-democrat, recunoscând că „inclusiv partidele pro-europene se implică puţin, deoarece este puţin probabil ca acest lucru să dea rezultate pe termen scurt”.

Chiar şi CDU, în pofida ADN-ului său profund pro-european, evită orice dezbatere de fond pe această temă, observă istoricul Andreas Rödder, apropiat al formaţiunii. El spune că aude „două tipuri de critici”: pe de o parte pierderea influenţei UE în discuţiile internaţionale privind securitatea, pe de altă parte excesul de reglementare de la Bruxelles, care penalizează economia germană. „CDU nu poate evita o reflecţie asupra acestor chestiuni, altfel totul va exploda în cele din urmă. Uitaţi-vă cât de repede Partidul Republican, care se credea profund liberal, a devenit protecţionist în Statele Unite”, avertizează istoricul.

UN NUCLEU DUR DE STATE

Tot mai mulţi analişti germani susţin ideea formării unui nucleu dur de state dispuse să coopereze strâns în materie de securitate. Unii pledează chiar pentru o revenire la fosta Uniune a Europei Occidentale, creată de şapte state după război, ca soluţie în cazul în care Statele Unite s-ar retrage din NATO.

Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de securitate de la München, evocă şi el ideea „unui nucleu de ţări europene similare, gata să avanseze renunţând la regula unanimităţii”. El se declară convins că mulţi membri ai actualului guvern german şi ai majorităţii parlamentare ar sprijini un asemenea demers. „UE are un potenţial enorm, dar nu poate, în formatul său actual, să se ocupe eficient de apărare”, consideră fostul diplomat, amintind inclusiv absenţa Regatului Unit.

„Trebuie să recreăm o comunitate europeană de apărare, ca în 1952”, insistă Franziska Brantner. „Dar nu la nivelul celor 27, este evident. Europa nu a avansat niciodată decât în format restrâns, cum a fost cazul la crearea euro sau a spaţiului Schengen”, argumentează ea.

De la preluarea funcţiei, Friedrich Merz ajunge la aceeaşi concluzie. În domeniul securităţii şi apărării, el privilegiază formatul „E3”, construit în jurul Regatului Unit, Franţei şi Germaniei, uneori extins la Italia şi Polonia. O astfel de configuraţie este considerată mai eficientă decât o alianţă de 27 de ţări. Totuşi, ea riscă să pună în pericol coeziunea Uniunii Europene şi să accentueze clivajele existente.