Inaugurare istorică la Cahul: Cel mai mare centru de inovare și excelență tehnologică din sudul Moldovei deschide noi orizonturi pentru educație și antreprenoriat
1535
Cel mai mare centru de inovare și excelență tehnologică din sudul Moldovei, Inotek – EU Innovation Centre, a fost inaugurat astăzi la Cahul. Scopul centrului este de a transforma regiunea Cahul într-un pol al inovației și digitalizării, oferind infrastructura, cunoștințele și cultura organizațională necesare pentru ca locuitorii să poată crea, învăța și construi unde trăiesc și_activează.
În următorii doi ani, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, peste 4.000 de elevi vor beneficia de programe STEM oferite de Inotek, iar mai mult de 1.000 de adulți și antreprenori vor participa la instruiri și activități de comunitate.
Comunitatea va avea acces la numeroase oportunități în cadrul Inotek, inclusiv echipamente moderne pentru învățare aplicată, dezvoltare de produse și testare de soluții. Copiii și tinerii din sudul țării vor putea urma programe de educație STEM de calitate, iar adulții vor avea la dispoziție cursuri de dezvoltare a competențelor digitale. Startup-urile și IMM-urile vor beneficia de spații de coworking, mentorat, acces la rețele de parteneri precum și know-how, alături de inițiative de suport.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, a subliniat la evenimentul de inaugurare importanța acestor structuri pentru dezvoltarea educației și cercetării.
„Avem asemenea huburi în aproape toate universitățile din țară și ne bucurăm că acest lucru a fost posibil și la Cahul. Credem c_ă aceste spații educaționale ne vor ajuta să atragem mai mulți studenți. Datorită acestor inovații, universitățile noastre regionale vor putea să-și îndeplinească pe deplin misiunea de formare a specialiștilor calificați. Avem obiective ambițioase, iar unul dintre ele este digitalizarea sistemului educațional. Ne dorim ca sistemul nostru să devină un veritabil ecosistem, iar aceste centre să fie de ajutor tuturor, atât în învățământul profesional-tehnic, cât și în cel general”, a declarat Adriana Cazacu.
Centrul a fost creat cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Partenerii proiectului includ și Fondul UMAEF, Guvernul Elveției, UN Women, Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) și Primăria municipiului Cahul.
Noul Inotek este rezultatul a cinci ani de eforturi din cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, care a accelerat dezvoltarea ecosistemului digital regional prin investiții în educație STEM, formare antreprenorială, susținerea afacerilor locale și organizația de evenimente comunitare. Lansarea primei faze în 2021 a pus bazele unei comunități active și a demonstrat potențialul regiunii de a deveni un epicentru al inovării.
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















